Un dieselgate european în industria auto se profilează la orizont, implicând deocamdată un producător japonez și unul italian de motoare diesel, a anunțat Agenția Europeană pentru Cooperare în Investigații Penale, Eurojust, pe 17 aprilie, fără a menționa numele suspecților. Potrivit Eurojust, Guardia di Finanza din Torino și Milano, poliția landului german Hesse și poliția maghiară din regiunea Komárom-Esztergom au efectuat percheziții, la cererea autorității judiciare din Frankfurt, pentru a obține documente, date și corespondență. Scopul este de a verifica dacă producătorul a folosit dispozitive pentru a manipula emisiile de poluanți de la motoarele diesel pentru a face ca emisiile de oxizi de azot să fie mai mici decât sunt în realitate.
În comunicat, Eurojust explică faptul că „producătorul de automobile (japonez, n.r.), al cărui sediu european se află în Germania, trebuie să știe că, începând din 2018, motoarele diesel au fost echipate cu dispozitive care arătau că ratele de emisie de oxizi de azot erau conforme cu standardele legale de emisie ale UE, în timp ce, potrivit investigațiilor efectuate până în prezent, acestea par să fie mai mari decât limitele stabilite. Dispozitivele au fost obținute de producătorul italian de motoare de la un alt furnizor italian”. Eurojust a organizat o reuniune de coordonare pentru pregătirea perchezițiilor la Bensheim și Heidelberg în Germania, la Corbetta în Italia și la Esztergom în Ungaria.
Pe 9 martie 2022, o operațiune internațională a poliției coordonată de Eurojust a destructurat o organizație internațională care a produs un prejudiciu în valoare de 420.000 de euro prin clonarea cardurilor de credit pentru combustibil în transportul rutier. 11 persoane au fost arestate în timpul operațiunii: 7 în România, 3 în Belgia și 1 în Austria.
Potrivit anchetatorilor, suspecții au folosit diverse tehnici pentru a obține informațiile înscrise pe benzile magnetice ale cardurilor de carburant și codurile PIN ale acestora. Cu ajutorul acestor date, ei au produs alte carduri pentru a cumpăra combustibil și pentru a obține rambursarea taxelor de drum din Belgia pentru km neefectuați. Ancheta a fost inițiată de poliția belgiană și apoi extinsă la alte 6 țări europene. Persoanele cărora le-au fost emise mandate de aducere vor fi aduse la sediul unităţilor de poliţie în vederea audierii şi continuării cercetărilor.
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au coordonat efectuarea de către structurile de combatere a criminalităţii organizate din cadrul tuturor brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate a 26 de percheziţii domiciliare şi punerea în aplicare a 51 mandate de aducere. Activitatea a făcut parte din cadrul unei acţiuni operative, desfăşurate simultan pe teritoriul a 7 state europene şi priveşte cercetările ce se efectuează în 3 cauze penale instrumentate de autorităţile judiciare din Belgia, cu un prejudiciu estimat de 420.000 de euro”, a transmis DIICOT, într-un comunicat de presă.

Eurojust subliniază că au fost implicate 83 de companii de transport rutier de mărfuri cu o flotă totală de 163 de camioane. Autorităţile judiciare din Belgia au emis 5 ordine europene de anchetă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi spălare a banilor.
Pe lângă arestări, autoritățile au confiscat bunuri de la 21 de persoane fizice și juridice și 90 de conturi bancare. Pe lista confiscărilor se mai află 26 telefoane mobile, 27 unităţi de stocare, 7 laptopuri,1 tabletă, 52 de carduri din plastic prevăzute cu bandă magnetică, 76 carduri bancare, precum şi 2 portofele fizice de moneda virtuală, 21 On Board Unit, 30 g de substanţă vegetală – canabis, 4 pistoale din care unul airsoft şi 3 cu bile de cauciuc, dar şi sume de mari de bani în valoare de 134.100 lei, 12.420 euro, 100 dolari canadieni şi 2.100 lire sterline.
”Suspecţii, de origine română, foloseau ca mod de operare, diverse tehnici de skimming, cum ar fi montarea de dispozitive pe pompele de carburant din benzinării, pentru a obţine datele electronice conţinute pe banda magnetică a cardurilor originale de combustibil şi a codurilor PIN ale acestora. Cu datele electronice obţinute clonau acele carduri, deţinând astfel carduri de combustibil false care le permiteau să cumpere combustibil în mod fraudulos. Menţionăm că, potrivit normelor belgiene, toate camioanele care circulă pe drumurile publice sunt obligate se fie dotate la bord cu un On Board Unit (OBU), care este întotdeauna pornit şi care facturează doar km parcurşi pe drumurile cu plată. Cardurile de combustibil false au fost folosite pentru a încărca bani pe dispozitivul belgian de raportare a taxelor rutiere”, precizează procurorii.
În România, percheziţiile au fost efectuate de către B.C.C.O. Cluj-Napoca, Bacău, Timişoara, Oradea, Iaşi, Piteşti, Bucureşti și Craiova.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit