financiar Archives - Pagina 6 din 6

Toate companiile care generează sau dețin deșeuri pe care le tranzacționează – fie că vorbim de ambalaje realizate din diferite tipuri de materiale, care sunt utilizate în producție, logistică sau distribuție, de baterii și acumulatori, de pungi de transport din plastic, de anvelope uzate etc. – au obligația de a recicla cotă parte din cantitatea de astfel de deșeuri puse pe piață în decursul unui an. În cazul în care nu reușesc să recicleze toată cantitatea necesară, firmele trebuie să achite o contribuție la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), iar plata acesteia, precum și calculul corect al sumelor datorate pot face obiectul inspecțiilor fiscale. Identificarea corectă a contribuțiilor la Fondul pentru Mediu, gestionarea ambalajelor reutilizate, practica inspecțiilor fiscale și alte noutăți în domeniu au constituit subiectele webinarului organizat luna trecută de specialiștii Ernst&Young.

Orice tip de furnizare a unui produs spre distribuire, consum sau utilizare pe piața națională, în cursul unei activități comerciale, implică plata taxei la Fondul de Mediu. Agenții economici responsabili pentru declararea ambalajelor utilizate se împart în 4 categorii: producători și importatori, pentru uz propriu sau comercializare, supra-ambalatori (de exemplu, înfoliere suplimentară a mărfii la picuire), importatori de ambalaje de desfacere (inclusiv pungi de transport din plastic) și firme care dau spre închiriere ambalaje (de exemplu, paleți).

Excepții de la introducerea pe piață fac situația re-exportului/re-expedierii în afara spațiului național (aflate în tranzit pe teritoriul României) și situația bunurilor care se află în depozite ale producătorului sau importatorului.

Contribuția se plătește numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale corespunzătoare diferenței dintre cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională și cantitățile care au fost predate spre reciclare. (taxa este de 2 lei/kg).

Categoriile de bunuri pentru care se plătesc contribuții la Fondul de Mediu sunt stabilite prin OUG 196/2005 și legea 249/2015, modificate prin OUG 50/2019. În linii mari, vorbim despre ambalaje de toate tipurile, substanțe periculoase pentru mediu, anvelope, uleiuri, echipamente electrice și electrocasnice și pungi de transport din plastic. Fiecare companie are obligația să evalueze procesele operaționale (achiziție, producție, ambalare, comercializare), să identifice bunurile pentru care trebuie să achite contribuțiile către AFM și să stabilească algoritmul de calcul pentru cantitățile care trebuie avute în vedere, pentru diferitele tipuri de materiale. Informația din partea furnizorilor bunurilor respective este importantă, însă eventuale cântăriri și aprecieri pot fi făcute și intern. „Sunt produse la care diferă greutatea ambalajului (de exemplu, la paleți), în acest caz fiind recomandată cântărirea mai multor repere. Iar aceasta trebuie făcută anual sau de fiecare dată când se schimbă specificația produselor/ambalajelor”, a explicat Daniela Neagoe, Senior Manager, Consultanță Vamală și Fond de Mediu în cadrul Ernst&Young.

Este importantă calcularea corectă a greutății ambalajelor

Declarațiile privind cantitățile de materiale introduse pe piață trebuie făcute lunar. În funcție de tipul de ambalaj (hârtie, carton, plastic, lemn, aluminiu, alte metale, sticlă) trebuie oferite informații despre ambalajele primare, secundare sau terțiare.

Greutatea ambalajelor se poate calcula pe baza facturilor: diferența dintre greutatea brută a produselor și cea netă. Atenție, însă! De regulă, pe facturi apar greutățile primare și secundare și mai rar cele terțiare (cum ar fi greutatea paleților).

„În cazul controalelor AFM au fost și situații când inspectorii au făcut propriile cântăriri, iar diferențele au fost imputate pentru toată cantitatea de ambalaj similar. Se recomandă, așadar, efectuarea unor procese verbale de cântărire, în care să se înscrie modul de cântărire și rezultatul obținut, pentru a nu exista probleme. Plus că pot apărea diferențe care nu pot fi controlate (de exemplu, între vară și iarnă, din cauza umidității). De asemenea, în cazul produselor comunitare, dacă nu sunt informații privind greutatea brută/netă, iar marfa s-a vândut și nu se mai pot face verificări, inspectorii se referă, prin comparație, la bunuri/ambalaje similare, dacă valorile declarate ridică suspiciuni. Tocmai de aceea, soluția optimă este obținerea informației privind cantitatea ambalajelor direct de la furnizorii produselor respective.

Pentru produsele importate din afara UE, cu livrare de la biroul vamal direct la client, informațiile privind greutatea brută și netă se regăsesc în declarația vamală. Trebuie avute în vedere aici și ambalajele terțiare, care trebuie apreciate și declarate separat.

Pentru ambalajele combinate (plastic-carton sau alte variante) se pot încerca diferite formule de calcul, în funcție de ponderea fiecărei categorii de materiale, însă aceasta este ultima variantă recomandată. În cazul echipamentele electrice sunt necesare mai multe informații despre produse și inclusiv clasificarea lor este mai complexă.

Gestionarea ambalajelor reutilizabile

Ambalajul reutilizabil este acela care a fost conceput, proiectat și introdus pe piață pentru a realiza mai multe cicluri sau rotații, fiind reutilizat în același scop pentru care a fost conceput.

Un palet, de exemplu, nu trebuie declarat de fiecare dată, ci doar atunci când a fost introdus pe piață (când a fost disponibil prima oară) și este considerat deșeu la finalul duratei de viață (nu atunci când este returnat pentru reutilizare).

Începând cu 2019, procentul de returnare a ambalajelor reutilizate trebuie să fie de minimum 80%.

Cantitatea de deșeuri luată în considerare anual este egală cu ambalajele introduse pe piață în anul respectiv. Atenție însă la acele ambalaje reutilizabile care au o durată mai lungă de viață, pentru că acestea nu trebuie declarate decât o singură dată.

În cazul ambalajelor primare introduse pe piață, după 1 ianuarie 2020 minimum 5% trebuie să fie reutilizabile, iar până în 2025 acest procent va crește anual cu 5% față de anul anterior.

Noutăți privind ecotaxa

Ecotaxa, în valoare de 0,15 lei/bucată, se aplică tuturor pungilor de transport, conform Ordonanței 50/2019, cu excepția celor fabricate din materiale care respectă cerințele unui anumit standard, recunoscut la nivelul UE.

Operatorii economici responsabili în acest caz sunt cei care produc sau introduc pe piață ambalaje de desfacere, pentru pungile și sacoșele fabricate în România sau în afara spațiului național ori care își aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe pungile de transport.

Atenție! Și în cazul pungilor produse din materiale bio-degradabile trebuie respectate anumite cerințe (SR EN 13432:2002), care se regăsesc în ordinul 1276/2020.

În cazul foliilor care ambalează paleți nu se plătește ecotaxa, ci doar taxa de 2 lei/kg specifică tuturor ambalajelor.

Planificarea inspecției fiscale

Anterior inspecției fiscale, compania trebuie să primească un aviz de inspecție care anunță data desfășurării acesteia, în termen de 15 zile, de 30 de zile sau chiar în aceeași zi. Doar în anumite cazuri însă se justifică efectuarea inspecției chiar în ziua emiterii avizului. Altfel, data poate fi amânată sau chiar suspendată, la cererea justificată a contribuabilului.

Fiecare caz de suspendare este indicat expres în noul Cod de Procedură Fiscală și va fi avut în vedere numai dacă împiedică finalizarea inspecției. Durata suspendării nu poate depăși 6 luni. În orice caz, o decizie de suspendare este emisă și comunicată contribuabilului, care are dreptul să o conteste. Recomandarea este ca respectiva contestație să fie făcută pe loc.

Termenul de prescripție pentru stabilirea obligațiilor la Fondul de Mediu este de 5 ani. Conform noului Cod de Procedură Fiscală, acesta este calculat începând cu data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația. (Conform vechii proceduri, acesta era calculat de la 1 ianuarie a anului următor celui în care lua naștere obligația.) Din cauza pandemiei, toate termenele de prescripție aflate în curs de derulare la momentul adoptării OUG 48/2020 s-au prelungit cu aproximativ 9 luni.

În cazul lui 2015, termenul de prescripție se calculează în funcție de vechea reglementare.

„Incidentele apărute în cazul inspecțiilor ANAF sau ale AFM vizează, în ultimul timp, suspendarea inspecției pentru a analiza documentele furnizate. Această practică este nelegală, pentru că analiza documentelor reprezintă, în sine, activitatea de control. Se întâlnesc tot mai des suspendări ale inspecțiilor fără a se stopa activitatea de control – la fel, nelegală – sau solicitări abuzive ale inspectorilor (timpi scurți la dispoziție pentru furnizare de documente etc.).

Perioada de inspecție maximă este de 45/90 de zile. În cazul în care inspecția nu este finalizată într-un termen reprezentând dublul duratei legale, va fi închisă fără emiterea unui raport de inspecție și fără emiterea unei decizii de impunere. Dacă dublul duratei este depășit, orice decizie de impunere poate fi contestată”, a explicat Alex Slujitoru, Avocat litigii fiscale, Radu și Asociații SPRL.

Inspecția poate fi reluată doar o singură dată, cu aprobarea organului ierarhic superior și cu respectarea termenului de prescripție. Efectul suspensiv al inspecției inițiale nu este aplicabil.

Odată ajuns în instanță, un litigiu durează aproximativ 4-5 ani, iar rezultatul este imprevizibil, deoarece jurisprudența este neunitară (pentru aceeași speță pot fi soluții negative sau pozitive) și limitată. Este necesară, așadar, o bună apărare, eventual de specialitate și cu realizarea unui raport de expertiză.

Amnistia fiscală în cazul taxelor și contribuțiilor la Fondul pentru Mediu

Amnistia acordată în 2020 pentru neplata datoriilor la Fondul pentru Mediu a fost benefică, apreciază Alex Slujitoru, chiar dacă a fost reclamată ca fiind discriminatorie pentru cei care își achitaseră deja toate obligațiile fiscale la momentul adoptării ei.

Se poate beneficia și în prezent de amnistie, pentru orice sume nedeclarate înainte de 31 martie 2020. Aceste sume pot fi declarate până la 31 ianuarie 2022. Atenție! Nu sunt incluse obligațiile care au rezultat după 1 aprilie 2020. OUG 19/2021 include și inspecțiile aflate în desfășurare la 29 martie 2021 sau care vor începe cel târziu la 31 ianuarie 2022, indiferent când se vor finaliza.

La 3 iulie 2021 vor apărea primele restricții impuse prin Directiva privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului („Single Use Plastic Directive” – nr. 904/2019).

Începând cu ianuarie 2021 s-a introdus taxa de 0,8 euro/kg pentru cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic generate în fiecare stat membru și care nu sunt reciclate, conform Directivei 2053/2020. Tot de la începutul anului a intrat în vigoare Regulamentul 770/2021 care stabilește Normele privind calcularea taxelor pe deșeurile de plastic nereciclabile. Fiecare stat membru decide cât și cum transferă această taxă către contribuabili. Inițial, poziția anunțată de guvernul român a fost aceea că va fi preluată în întregime, fără transferul către contribuabili, dar în continuare se așteaptă o reglementare fermă în acest sens.

Rata de reciclare a României pentru deșeurile municipale a fost în 2019 de doar 11,5%, față de 47,7% media Uniunii Europene.

Rata de reciclare a deșeurilor de ambalaje în 2018 era de 57,9% în România, față de 66,3% în UE.

Mai devreme sau mai tarziu, orice companie se va afla in situatia de a alege o aplicatie tip ERP. Si, pentru ca acest proces este unul costisitor – atat in termeni financiari, cat si de stres pentru organizatie, mai ales ca sunt asociate cu modificari organizationale importante, chiar daca menite sa imbunatateasca modul de desfasurare a activitatii – este absolut necesar sa se gaseasca cea mai buna solutie, care sa ofere o evidenta exacta a tuturor proceselor din cadrul companiei. Decizia de achizitie a sistemului ERP si cea referitoare la bugetul alocat pot fi luate mai usor daca se au in vedere obiective clare ale afacerii urmarite prin aceasta investitie.

ERP organizeaza toate informatiile unei companii intr-un singur sistem centralizat, ceea ce insemna ca nu mai este necesar pentru anumite departamente sa trieze informatia, reducandu-se atat munca manuala, cat si numarul erorilor. Costurile operationale sunt reduse prin furnizarea unei vizibilitati complete asupra indicatorilor de performanta, generand la timp situatii.

ERP a avut parte de o calatorie interesanta in timp. Desi s-ar putea crede ca este un concept recent, lucrurile nu stau deloc asa, sistemul avand o istorie de mai bine de 40 de ani. Termenul de ERP (Enterprise Resource Planning) a fost introdus in urma cu 40 de ani, cand a fost creat pentru a imbunatati controlul inventarelor si managementul productiei. In anii '70-'80, numarul utilizatorilor a crescut, iar scopul folosirii acestuia s-a diversificat, incluzand diferite functii ale procesului de productie si management al materialelor, desi initial fusese proiectat pentru companiile producatoare. In anii '90, furnizorii de sisteme si-au dat seama ca si alte tipuri de afaceri ar putea beneficia de eficienta organizationala a acestui tip de sistem. La baza, sistemele ERP combina metodologia cu componentele software si hardware, pentru a integra numeroase functii critice de gestiune. Realizat dintr-o serie de module si aplicatii interconectate printr-o baza comuna, un sistem ERP ajuta diferite departamente sau unitati operationale (contabilitate si finante, resurse umane, productie sau distributie) sa-si coordoneze activitatile, sa aiba acces total la informatii si sa colaboreze. Ca rezultat, ERP faciliteaza sarcinile de zi cu zi, reduce activitatile redundante care irosesc atat timpul, cat si banii, iar managementul este mult mai eficient, reducand si costurile.
Companiile pentru care este necesara implementarea unui sistem ERP sunt cele care au proceduri complicate si fragmentate, care le ajuta sa-si defineasca bunele practici, sa formalizeze activitatile si sa imbunatateasca functiile intre departamente. Cele mai multe sisteme ERP constau dintr-o gama larga de module care interconecteaza functiile back-office, incluzand productia si managementul supply-chain-ului, financiar si al capitalului uman.
Implementarea unui ERP vine si cu anumite riscuri si putine sectoare de activitate au resursele necesare pentru a indeplini procesul dintr-odata, de aceea este critic sa se aleaga un furnizor cu o platforma flexibila si modulara, pentru o implementare etapizata. In plus, multe module ERP inlocuiesc aplicatiile business existente, astfel ca trebuie aleasa o solutie comprehensiva cu instrumente care permit transferul datelor in noua aplicatie in cel mai eficient mod. In cele din urma, trebuie ales furnizorul care a realizat designul, dar a dezvoltat si fiecare modul in-house, si care a creat un ERP prin coroborarea mai multor solutii, cum ar fi cele dezvoltate de parteneri OEM, sau prin achizitia unor companii mai mici furnizoare de ERP. Unele platforme sunt bazate pe tehnologii Microsoft, care interactioneaza cu toate elementele arhitecturii ERP, oferind solutii flexibile care se focuseaza pe o consolidare rapida, dedicata companiilor mici si mijlocii din segmentul de productie, cu 5-150 de utilizatori. O platforma ERP cu o arhitectura mai complexa poate furniza solutii pentru mai multe sectoare de activitate.
In iunie 2007, ERP a fost caracterizat drept ultimul bastion de rezistenta in fata software-ului ca serviciu (Software as a Service – SaaS). La jumatatea lui 2010 a fost observata o crestere cu 61% a opiniilor care includ SaaS in categoria ERP. Constrangerile legate de costuri au condus la o reorientare a companiilor catre SaaS. ERP nu este o aplicatie tocmai simpla, atat prin structura modulara complexa pe care o are, cat si prin impactul major asupra modului de lucru dintr-o companie.
Daca, in general, se vorbeste despre SaaS cu precadere in legatura cu aplicatii precum CRM, recrutare, plati, spre exemplu, in ultimii doi ani nu a fost exclusa nici asocierea cu ERP. Primul pas pentru SaaS l-a reprezentat gazduirea aplicatiei intr-un centru de date, scutind astfel clientul de o investitie suplimentata in hardware si intretinerea necesara, insa modelul de implementare este acelasi – in cazul unui ERP solutia este gazduita de un server intern.
Consolidarea aplicatiilor unei companii, dar si furnizorul au un impact semnificativ asupra strategiilor de implementare si punere in aplicare a planurilor. In plus, presiunea continua pusa pe producatori pentru optimizarea resurselor si a termenelor de livrare genereaza schimbare si multe companii trebuie sa-si reevalueze strategiile ERP. In raportul eliberat de Aberdeen se arata ca 71% dintre companiile mari (cu venituri peste un miliard de dolari) au doua sau mai multe pachete ERP implementate, iar 26% au patru sau mai multe. Aceste procese sporesc nevoia de a examina optiunile pentru a se mentine pe aceeasi linie, iar fiecare companie care se alatura grupului continua cu solutiile deja instalate sau opteaza pentru o consolidare a aplicatiilor alegand o combinatie dintre cele utilizate. Asta in timp ce companiile mici, cu venituri sub 50 de milioane de dolari, opereaza in general un singur ERP, iar in cadrul companiilor de dimensiuni medii nu este total lipsita de sens existenta unor pachete ERP multiple.
Cativa iau in calcul imbunatatirea departamentelor „customer service“ prin implementarea unui ERP. Pentru 24% dintre subiecti, un ERP reprezinta elementul de corelare a operatiunilor la nivel global, pentru 23% reprezinta o cale de crestere organica a veniturilor, iar pentru 16%, o maniera de mentinere a legaturii cu partenerii externi.
In mai toate companiile, sistemele ERP nu sunt utilizate la adevarata capacitate, in general fiind folosite doar 20% din functiile disponibile, in toate ramurile de activitate, predominante fiind cele de productie.
Aberdeen a determinat criteriile cel mai des utilizate in alegerea softurilor implementate. Acestea au variat putin in functie de performanta, insa mai mult in functie de dimensiunea companiei. Deloc surprinzator, functionalitatea se afla in fruntea listei, indiferent de dimensiunea companiei, in ciuda faptului ca multe dintre caracteristicile unui ERP au devenit „bunuri de larg consum“ in ultimii ani. Totusi, pentru companiile mai mari pretul pentru cumpararea licentei softului este mai putin important decat costul total de operare. Companiile mai mici sunt mai sensibile la usurinta de utilizare, fiind mai increzatoare in serviciile profesionale. Plierea aplicatiilor oferite de un ERP pe procesele specifice ale industriei este un criteriu de selectie avut in vedere de companiile medii si mici.
Costurile, veniturile, profitabilitatea si satisfactia clientilor sunt elemente comune ale tuturor companiilor care au decis sa-si optimizeze procesele cu ajutorul unui ERP. Chiar daca asteptarile sunt similare, performantele variaza semnificativ de la o companie la alta, in functie de strategie. Astfel, o companie cu o politica mai agresiva poate ajunge mai repede la rezultatele dorite.
In cadrul procesului de selectie a unui ERP sau SaaS trebuie avute in vedere mai multe variabile care sunt factori de decizie.
SaaS este mai simplu de implementat, pentru ca nu necesita achizitionarea unui server suplimentar sau instalarea softului in cadrul serverului deja existent. Simplitatea tehnica in utilizare poate conduce la un nivel complex al operatiunilor care nu poate fi oferit de un ERP traditional.
Desi orice ERP poate fi configurat, SaaS este mai putin flexibil decat un ERP traditional,care poate fi customizat.
Datorita simplitatii, multe companii descopera ca nu detin controlul, care este cel de-a treilea element de decizie, pe care l-ar dori asupra SaaS, comparativ cu traditionalul ERP. Companiile mai mici isi pot adapta cu usurinta procesele pentru a se plia softului, comparativ cu organizatiile mai mari. SaaS este complet accesat via web, operatiunile fiind supuse presiunii si increderii in furnizorul de servicii internet. Un ERP traditional poate fi accesat din cadrul retelei companiei. In general, costurile de implementare pentru SaaS sunt mult mai reduse, fiind atractive pentru companiile mai mici. Totusi, costurile anuale pot ajunge uneori sa fie mai mari pentru SaaS, deoarece se plateste pentru utilizarea softului.