BAG a făcut plângere penală împotriva unei companii de expediții cu privire la suspiciunea depunerii unor certificate de omologare falsificate pentru camioane modificate să circule pe gaz natural. Se pare că rezervoarele sunt prea mici.
Potrivit Oficiului Federal pentru Transportul Mărfurilor (BAG), există suspiciunea că furnizorul de servicii logistice a falsificat certificatele pentru instalarea rezervoarelor de gaze naturale în camionul său. Acestea sunt aparent prea mici, iar scutirea de taxare pentru astfel de camioane nu ar fi justificată și ar deveni invalidă. Serviciul de inspecție al BAG a stabilit că nu a fost atinsă capacitatea minimă a rezervoarelor de gaz natural de 300 de litri necesară pentru scutirea de la taxa de drum pentru astfel de camioane. „Așa-numitele certificate de omologare prezentate în timpul inspecției nu au indicat, de asemenea, numărul sau dimensiunea necesară a rezervoarelor de gaze naturale“, arată BAG.
Compania a contestat somația
Compania a primit somație pentru plata taxelor de drum, însă a contestat-o făcând referire la scutirea pentru camioanele cu gaze naturale, trimițând copii ale certificatelor de omologare ca dovadă. „Cu toate acestea, la cererea BAG, emitentul certificatelor a informat că dovezile prezentate de furnizorul de servicii de transport nu corespundeau originalelor“. Astfel, BAG a depus plângere penală pentru suspiciunea unei infracțiuni în temeiul secțiunii 269 din Codul penal. În acest context, Oficiul arată că sunt raportate toate astfel de cazuri în care există suspiciunea că sunt prezentate certificate falsificate.
Camioanele care opereaza pe gaz natural sunt scutite de taxele de autostrada de la inceputul anului trecut, insa termenul initial de doi ani, pana la 31 decembrie 2020, a fost prelungit pana la 31 decembrie 2023, potrivit unui comunicat al Biroului Federal pentru Transportul de Mǎrfuri (BAG) din Germania.
Baza legala (articolul 5 din ultima lege care modifica Legea Federala a Autostrazilor si modifica alte reglementari) a intrat in vigoare la 4 iulie 2020. Sursa citata mentioneaza ca pentru a fi eligibil la scutirea de taxa, vehiculul trebuie sa fie exploatat, in principal, prin sursa de combustie de gaz natural.
Pentru scutirea de taxa, mecanismul trebuie sa fie complet sau predominant cu CNG (gaz natural comprimat) sau GN (gaz natural) sau LNG (gaz natural lichefiat). BAG precizeaza ca vehicule cu GPL (gaz petrolier lichefiat) nu intra la aceasta prevedere, deci nu sunt scutite de taxe. „Dovada sistemului pe gaz trebuie dovedita la cerere cu documente adecvate“, mai scrie BAG. Pe langa cerintele enumerate anterior, camionul sau autovehiculul trebuie sa aiba unul sau mai multe rezervoare de gaze naturale cu urmatoarea capacitate minima:
Daca se dovedeste ca exista acest volum minim al rezervorului, se aplica prezumtia, care insa poate fi respinsa de BAG in anumite cazuri, ca proportia de gaze naturale este predominanta si astfel vehiculul este scutit de taxe. Inregistrarea in sistemul Toll Collect este valabila maxim 2 ani, cu posibilitate de extindere pana la maximum 31 decembrie 2023.
Foto: trans.info
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit