OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, a încheiat un contract semnificativ cu Saipem S.p.A. și Saipem Romania SRL pentru desfășurarea unor lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune. Valoarea acestui contract este estimată la aproximativ 1,6 miliarde de euro. Acest acord marchează un pas important în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre.
OMV Petrom și Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro în faza de dezvoltare acestuia. Producția estimată a proiectului Neptun Deep fiind de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce va face ca România să devină cel mai mare producător de gaze naturale din UE.
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud va include 10 sonde, 6 în ape adânci și 4 în ape puțin adânci, 3 sisteme de producție submarine, o platformă offshore, o conductă principală de gaze către țărm și o stație de măsurare a gazelor Tuzla.
Saipem va furniza o serie de servicii în cadrul acestui contract, inclusiv management, proiectare, achiziții, fabricare, transport, instalare, testare și punere în funcțiune pentru instalațiile maritime. De asemenea, vor fi implicați și alți contractori pentru construcția secțiunilor de lângă țărm și de pe uscat ale conductei de producție gaze.
Costurile contractului vor fi împărțite în mod egal între cei doi parteneri, OMV Petrom și Romgaz. Atribuirea acestui contract fiind rezultatul unui proces public de achiziție.
„Cu semnarea acestui contract facem un pas important pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep – practic, acesta marchează începerea fazei de execuție. Vom continua să lucram în ritm susținut astfel încât să producem volumele de gaze așteptate, în siguranță, începând cu 2027.”,
a precizat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
„Suntem mândri că am fost selectați, în urma unui proces competitiv, ca furnizori în cadrul contractului EPCIC pentru dezvoltarea Neptun Deep. Aceasta confirmă încrederea clienților noștri în competențele noastre principale și în flota de echipamente de înaltă tehnologie pentru dezvoltarea sigură, sustenabilă și complexă a zăcămintelor. Vom folosi echipa noastră locală, din cadrul Centrului Tehnologic de lângă Ploiești, pentru testarea materialelor care vor fi utilizate pentru instalațiile offshore. Acest Centru reunește 200 de cercetători și experți, iar 95% dintre ei sunt români.”,
a declarat Alessandro Puliti, CEO Saipem.
15 țări ale Uniunii Europene, printre care și România, au semnat o scrisoare către Comisia Europeană prin care au solicitat plafonarea prețurilor angro la gaze naturale, înaintea reuniunii de urgență a miniștrilor Energiei, care va avea loc pe 29 septembrie.
Inițiativa, de a redacta o scrisoare adresată către Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a fost luată de Grecia, alături de Belgia, Italia și Polonia, ulterior semnată de miniștrii Energiei din Belgia, Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania.
De asemenea, miniștrii afirmă criza energetică începută în toamna anului trecut și solicită ca propunerea de plafonare a prețurilor să fie urmată de o propunere legislativă, cât mai curând.
Statele membre ale UE doresc ca plafonul să fie aplicat pentru a asigura securitatea aprovizionării, cât și obiectivul de reducere a consumului.
„Recunoaștem eforturile depuse de Comisie și măsurile pe care le-a propus pentru a face față crizei. Însă, nu ne-am ocupat de cea mai gravă problemă dintre toate: prețul ridicat al gazelor naturale”,
se arată în scrisoarea de informare citată de Kathimerini.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit