AHK România, reprezentanța oficială a economiei germane, a anunțat vineri, 4 noiembrie, că schimburile comerciale româno-germane au tendințe ascendente, conform celor mai recente cifre ale Biroului Federal de Statistică (Destatis).

Astfel, volumul acestora a ajuns la creșterii de 17,7% (28,8 miliarde de euro) în primele nouă luni ale lui 2022, comparativ cu anul 2021.

În privința exporturilor către România cifrele pentru aceeași perioadă au urcat la 8,8% (14,8 miliarde de euro). Totodată, creșterii au înregistrat și importurile Germaniei din România cu 20,6% (13,1 miliarde de euro) față de aceeași perioadă al anului anterior.

În topul partenerilor comerciali ai Germaniei privind exporturile, România se situează pe locul 19, iar în privința importurilor pe locul 21.

În acest an, AHK România sărbătorește 20 de ani de la înființare, un an ce stă sub semnul sustenabilității. Compania își propune să investească în educație, cercetare și dezvoltare, precum și în calitatea vieții din orașele și regiunile țării. De asemenea, planurile presupun sisteme economice durabile acceptate și susținute de societate. AHK România dorește să inițieze un complex tematic, AHK Sustainabilityear 2022, prin diferite serii de evenimente, care sa provoace actorii politici, economici, precum și societatea civilă să creeze idei noi, inovatoare pentru un viitor sustenabil.

„Datele prezentate arată o dinamică susținută a relațiilor economice bilaterale și reprezintă un indicator că firmele germane vor să investească în continuare în România. Apropierea de Europa de Vest, în special în contextul reorientării lanțurilor de aprovizionare, și apartenența la UE și NATO sunt atuuri importante ale României. Sperăm că România va reuși să-și materializeze atuurile privind securitatea energetică și aprovizionarea cu energie, respectiv să atragă investiții suplimentare în acest domeniu. Mai mult decât atât, am dori ca aderarea la spațiul Schengen să se definitiveze cât mai curând, pentru că, pe lângă numeroasele beneficii economice concrete, de care mediul de afaceri are nevoie urgentă într-un context macroeconomic dificil, acest lucru reprezintă și un semnal politic puternic al faptului că România este membru cu drepturi depline al UE și că evoluțiile sale pozitive în ce privește integrarea în familia europeană sunt recunoscute în consecință. Comerțul bilateral are un real potențial ca până la finele lui 2022 să atingă un volum al schimburilor de 40 mld. EUR și astfel maxime istorice în relațiile bilaterale comerciale în anul în care AHK România aniversează 20 de ani de la înființare.”,

a declarat Sebastian Metz, director general AHK România.

Conform Trading economics, excedentul comercial din Germania a scăzut în septembrie la 9 miliarde de euro, față de 16,1 miliarde de euro cu un an mai devreme. Exporturile au crescut cu 20,3% față de septembrie 2021, atingând un nou nivel record de 142,4 miliarde de euro, dar importurile au crescut și mai mult, cu 30,7%, ajungând, de asemenea, la un nivel record de 133,4 miliarde de euro.

Pe o bază ajustată sezonier, excedentul comercial german a crescut în septembrie la 3,7 miliarde de euro, de la 1,2 miliarde de euro în august, în condițiile în care exporturile au scăzut cu 0,5%, până la 134,5 de miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 2,3%, până la 130,8 miliarde de euro, cea mai mare scădere din ianuarie încoace.

Vânzările către țări din UE au scăzut cu 1,7%, în timp ce vânzările către țări din afara UE au crescut cu 1%. Vânzările în SUA au crescut cu 5,6%, dar în China și Rusia au scăzut cu 2%, respectiv 5,4%.

Importurile din UE au scăzut cu 1,2%, iar achizițiile din țări terțe au fost și ele mai mici cu 3,4%. Cele din SUA, de exemplu, au scăzut cu 1,3%, iar cele din Rusia, cu 33,1%, dar cele din China au crescut cu 5,4%.