Produsele farmaceutice, ca și cele alimentare la temperatură controlată, au un lanț complex de aprovizionare, iar apariția Covid-19 a adus un haos total și pe piața lor, așa cum arată un raport al Girteka Logistics. Unele produse, ca dezinfectanții, măștile faciale și combinezoanele de protecție, au devenit brusc foarte căutate, dar în paralel cu aprovizionarea cu aceste bunuri companiile din domeniu au continuat să se asigure că și produsele sensibile la temperatură se livrează la timp. De aceea în perioada primului val al carantinei ele au fost nevoite să facă eforturi în plus pentru ca lanțul de aprovizionare să funcționeze, pentru a livra la timp și a garanta și calitatea produselor, iar asta a creat cerere pentru operatorii de încredere din logistica farmaceutică.

În plus, timpul a fost scurt, iar dorința de a risca a fost minimă, astfel că licitațiile pentru găsirea de noi furnizori au fost amânate, fiecare descurcându-se cu partenerii pe care îi avea deja, deoarece semnarea unui contrat cu alții noi, necunoscuți, era prea riscantă.

Fluctuații pe piață sau schimbări de colaboratori au fost puține sau nu au fost deloc, deoarece produsele farmaceutice la temperatură controlată sunt independente de situația generală a pieței.

Conform reprezentanților companiei lituaniene, creșterea în logistica farmaceutică este stabilă, ca și portofoliul său de clienți. Cererea de soluții de transport la temperatură controlată crește datorită creșterii consumului de produse farmaceutice, dorinței de a se asigura că acestea sunt livrate în condiții de calitate și dezvoltării de noi medicamente. Deci Girteka vede un potențial uriaș și în acest domeniu, unde a realizat în 2020 3% din cele 820.000 de transporturi ale sale în camioane complete.

Girteka Logistics, una din companiile de logistică de top din Europa a decis să investească în nu mai puțin de 2.000 de camioane de ultimă generație Volvo FH Trucks. Asigurarea unor servicii de înaltă calitate care acoperă distanțele lungi, eficiența consumului, siguranța și confortul șoferului sunt prioritățile de top pentru Girteka Logistics și, prin urmare, principalele motive care stau la baza deciziei de a investi în 2.000 de camioane noi Volvo FH.

Volvo Trucks a lansat recent o gamă complet nouă de camioane, inclusiv modelul cel mai important pentru transporturile pe distanțe lungi – Volvo FH. Printre noutățile introduse de Volvo se regăsesc o nouă interfață a șoferului, faruri cu fază lungă adaptivă pentru siguranță sporită și eficiență îmbunătățită a consumului de combustibil. În plus, pachetul I-Save garantează un consum mai redus de combustibil cu până la 10%.

O mare parte din cele 2.000 de camioane comandate de Girteka vor fi echipate cu I-Save. Girteka Logistics vede această mega investiție ca o continuare logică a unei relații excelente de parteneriat de 15 ani între cele două companii. Girteka Logistics a finanțat în mod istoric majoritatea camioanelor lor Volvo folosind Volvo Financial Services și majoritatea celor 2.000 de camioane incluse în noua afacere va urma aceeași structură.

Începutul producției noii game de vehicule grele Volvo Trucks este stabilit pentru martie 2021, iar camioanele vor fi livrate către Girteka Logistics pe parcursul anului.