Cel mai mare proprietar de camioane din Europa, Girteka Logistics, a avertizat că ar putea opri livrările către Marea Britanie dacă Brexit-ul va declanșa haos la graniță. O astfel de acțiune ar putea periclita aprovizionarea cu produse proaspete a supermarketurilor, punctează Bloomberg.

La numai două săptămâni de momentul în care Marea Britanie părăsește piața unică UE, Kristian Kaas Mortensen, executiv la Girteka Logistics, a declarat că se așteaptă la cozi de până la 50 km în frontieră, fapt ce i-ar putea forța firma, care deține 7.500 de camioane, dar și pe concurenții săi, să limiteze cursele spre Marea Britanie.

Indiferent de semnarea sau nu a unui acord, Anglia le-a transmis companiilor să se pregătească de treceri mult îngreunate prin frontieră în ianuarie, scenariul cel mai grav sugerând o coadă de 7.000 de camioane în portul Dover. Mai mult, guvernul britanic învinovățește companiile că nu au depus suficiente eforturi pentru a se pregăti pentru noile controale vamale și documente care vor fi necesare după 31 decembrie. „La ce folosește să te pregătești, când nici măcar nu poți ajunge pe teritoriu? Mai degrabă încerci să eviți situația în următoarele luni”, este de părere Mortensen.

Girteka Logistics însă nu este un caz singular. Asociația Road Haulage (RHA) spune că un număr de transportatori din UE nu vor efectua livrări în Marea Britanie în ianuarie. Potrivit RHA, costul menținerii camioanelor și șoferilor acestora în așteptare timp de 24 de ore poate să nu compenseze valoarea contractelor lor. În plus, întârzierile vor afecta mărfurile perisabile, precum bananele și somonul, care pot expira în tipul așteptării. „Haosul și imprevizibilitatea pot duce la alocarea capacității de transport către alte piețe, lăsând supermarketurile din Marea Britanie cu rafturile goale.”

Girteka Logistics, cea mai mare companie europeana de transport in camioane complete, a incheiat un parteneriat cu SAP pentru a realiza si implementa o solutie de management integral al transportului. Concret, pornind de la solutiile si platforma tehnologica oferite de SAP, operatorul lituanian isi propune sa-si digitalizeze complet activitatea si operatiunile pentru a-si atinge tintele ambitioase de crestere pana in 2025.
Solutia informatica va crea un cadru integral digital care ii va viza pe toti cei 18.000 de angajati Girteka si toate operatiunile sale din Europa si fostele state CSI, incluzand solutii pentru departamentele financiar, de cotatii de pret, de contracte si de management al comenzilor, de subcontractare, de planificare si de management al depozitelor, de dispecerizare si de servicii pentru clienti, dar fara a se limita insa la ele. Solutia standardizata si integrata complet va simplifica si automatiza procesele logistice complexe ale companiei si va creste eficienta si acuratetea serviciilor de transport oferite. In acest fel, asa cum considera Edvardas Liachovi?ius, CEO Girteka Logistics, clientii vor beneficia de valoare adaugata atunci cand vor apela la serviciile de transport ale unei companii mari si avansate, care este preocupata de cresterea transparentei si eficientei in transportul unor volume mari de bunuri la preturi competitive, dar vor fi si sprijiniti pentru a le oferi clientilor lor o experienta foarte buna de-a lungul lantului logistic. Iar Martynas Sarapinas, CIO, Girteka Logistics, adauga ca prin parteneriatul cu SAP compania lituaniana redefineste industria de transport si pune baze solide pentru a oferi un management al transportului de o calitate inegalabila, accelerand digitalizarea pe intreaga piata unde activeaza, si unde simpla mutare a marfurilor intre doua puncte nu va mai fi in curand suficienta, ci dimpotriva, transportatorii vor avea tot mai mult un rol de integratori, asa cum puncteaza si Brian Duffy, presedintele SAP pentru regiunile EMEA si de Nord.