O amanare a Pactului ecologic european privind neutralitatea emisiilor pana in 2050, asa numitul „Green Deal”, ar fi „o eroare tragica”, a avertizat, luni, Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, relateaza AFP, potrivit Agerpres. Gentiloni mai spune ca va urma o batalie politica si culturala.

„Pe plan politic si cultural, vom avea o puternica opozitie, care va spune ca dupa aceasta criza a coronavirusului nu este momentul sa vorbim despre Green Deal, ca ar trebui sa reluam discutia peste zece ani. Cred ca ar fi o eroare tragica”, a spus el, intr-un moment in care tari si companii incep sa ceara o amanare a Pactului ecologic pentru a relansa economia europeana, care s-a oprit din cauza pandemiei. Ministrii mediului din 17 tari europene au dat asigurari la inceputul lui aprilie ca „nu vor pierde din vedere criza ecologica si de mediu”. Ei au subliniat importanta Pactului ecologic european, o „strategie de crestere” capabila „sa stimuleze economia si sa creeze locuri de munca, accelerand in acelasi timp tranzitia verde”.

Cresterea ponderii transportului intermodal in totalul transporturilor rutiere de marfuri la nivelul UE, crearea unei retele de circa 400.000 de parcari sigure pe coridorul TEN-T, dezvoltarea infrastructurii de realimentare si reincarcare a vehiculelor electrice! Sunt doar cateva dintre masurile pe care le are in vedere Comisia Europeana privind implementarea unei strategii de transport eficiente, in acord cu tinta privind decarbonizarea cuprinsa in Pactul ecologic european, informatii pe care le-am primit, in exclusivitate, in cadrul unui interviu acordat revistei Tranzit de catre comisarul european de Transport, Adina Valean, care ne-a vorbit, de altfel, si despre faptul ca in viitorul apropiat Comisia va declansa procedura de atribuire pentru studiul de impact ce ar urma sa modifice amendamentul privind intoarcerea camionului la 8 saptamani cuprins in Pachetul Mobilitate 1.
Tranzit: Cat de ambitios este acest obiectiv asumat de UE prin recentul propus Pact Ecologic din punct de vedere al Transporturilor?
Adina Valean: Un sfert din emisiile de gaze cu efect de sera ale UE sunt produse de mijloacele de transport, prin urmare, trecerea catre neutralitatea climatica tine, in mare parte, de schimbari in bine in acest domeniu. Pactul ecologic european (Green Deal) inseamna nu numai obiective ambitioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, dar si investitii majore, astfel ca acestea sa fie atinse. Ca sa va dau un exemplu, pana in 2025 va fi nevoie de aproximativ 1 milion de statii publice de reincarcare si alimentare, iar Comisia va sprijini crearea acestora in special pe traseele lungi si in zonele mai putin populate, prin finantari.