GXO Logistics, cel mai mare furnizor de logistică contractuală din întreaga lume, a anunțat primul său Raport de mediu, social și de guvernanță (ESG) pentru progresul continuu. În 2021, compania a primit un rating ESG „AA” de la MSCI și se situează pe cel mai înalt nivel din industrie.

„Începutul nostru ca o companie independentă aduce o oportunitate și o rară responsabilitate de a crea o strategie în jurul a ceea ce contează cel mai mult pentru angajații, clienții, investitorii și comunitățile noastre”, a declarat Malcolm Wilson, Chief Executive Officer GXO.

Compania și-a îmbunătățit performanțele și a minimizat impactul asupra mediului prin obiectivele propuse să reducă operaţiunile globale cu 80% prin iluminarea LED şi rata globală a deşeurilor de gunoi cu 80%, faţă de valoarea de referinţă din 2021, până în 2025.

De asemenea, GXO intenţionează să eficientizeze până în 2030 emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu 30%, faţă de valoarea de referinţă din 2019, și energia regenerabilă în operaţiunile globale cu 50%, iar până în 2040 emisiile de carbon neutre cu 100%.

GXO Logistics cu sediu în Greenwich, Connecticut (SUA) are o echipă de aproximativ 120.000 de membri, în peste 900 de locaţii şi colaborează cu companii de top pentru lanţul de aprovizionare şi comerţul electronic.

GXO Logistica a implementat aproape 400 de scanere portabile cu afișare de ultimă generație în depozitele din Marea Britanie, Franța, Olanda, Italia și Spania. Mănușile cu scaner ProGlove (prezentate deja cititorilor revistei Tranzit în urma participării start-up-ului american ProGlove în competia IFOY) sunt ușoare si accelerează citirea codului de bare, cu până la 4 secunde pe scanare, comparativ cu unitățile portabile tradiționale, oferind în același timp operatiuni cu mainile libere pentru angajati.

GXO folosește familia de scanere portabile ProGlove MARK pentru preluare, ambalare, expediere și receptie cu afișaj MARK în programe pilot pentru clienții principali din e-commerce și bricolaj.

Scanerele portabile cresc precizia în medii logistice rapide și oferă informații critice, cum ar fi locația de depozitare, codul de identificare al produsului și cantitatea, informatii afisate direct pe mâna utilizatorului. GXO integrează perfect această tehnologie cu sistemul său de gestionare și instrumentele digitale utilizate în depozitele sale. Scanerele portabile ușoare – în jur de 45 de grame – îmbunătățesc semnificativ ergonomia pentru utilizatori prin reducerea efortului pentru mâini.

Richard Cawston, președinte pentru Europa, GXO, a declarat: „Explorăm constant tehnologii noi care sporesc acuratețea, eficiența și siguranța operațiunilor noastre. Acolo unde implementăm scanere portabile, putem crește productivitatea cu până la 10% în funcție de aplicație, oferind în același timp o experiență mai bună angajaților noștri.”

Michel Matlega, Director Regional de Vânzări pentru Europa de Sud pentru ProGlove, a declarat: „GXO stabilește standardul atunci când vorbim de asocierea inițiativelor de inovatie cu cele mai bune practici. Rezultatul este un serviciu pentru clienți și o fiabilitate greu de egalat ”