Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Numărul vehiculelor electrice înmatriculate în România în 2022 depăşeşte 10.000 de unităţi, mai mult decât în ultimii doi ani cumulat, potrivit indexului de e-mobilitate realizat de Lektri.co, unul dintre cei mai importanţi jucători în domeniul mobilităţii electrice din ţara noastră.

Astfel, după ce în 2020 au fost înmatriculate circa 3.130 de vehicule electrice, iar anul trecut numărul acestora a trecut de 6.800 de unităţi, în 2022 depăşim pragul psihologic de 10.000 de vehicule. Mai exact, vor fi aproximativ 10.140 de maşini electrice înregistrate în total. Per total, parcul de vehicule electrice din România a trecut de 23.000 de unități, iar în luna noiembrie au fost înmatriculate 915 vehicule electrice (dintre care 12 vehicule comerciale uşoare).

„Sfârșitul lui 2022 vine cu o confirmare a tendinței observate pe parcursul ultimilor ani, aceea că vehiculele electrice sunt la mare căutare. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți români se îndreptă spre e-mobilitate și credem că tendinţa ascendentă se va menține, cu perioade mai bune și mai puțin bune, în funcție de schimbările survenite în piață. Ne propunem să susținem în continuare această creștere printr-o infrastructură de încărcare corespunzătoare”, a declarat Claudiu Suma, CEO Lektri.CO.

În topul general al parcului de vehicule electrice, Dacia Spring deţine poziția de lider, cu circa 35% din piaţă (8.092 unități), urmat de Renault Zoe, cu 9,2% şi 2.123 unități, şi VW e-Up, cu 5,5% şi 1.265 de vehicule (care a devansat Tesla Model 3). Raportat la infrastructura de încărcare, dacă luăm în considerare doar încărcătoarele publice, fără restricții, cele mai utilizate sunt cele AC Type 2 și cele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO. Potrivit portalului Plugshare, luna trecută a fost instalat punctul de încărcare cu numărul 3.000 pe teritoriul României. În prezent, se regăsesc cca. 3,040 de încărcătoare publice, aflate în 1.378 de locaţii.