Piața industrială și logistică a înregistrat un nou an record, atât din punct de vedere al ofertei, cât și al cererii, dezvoltarea fiind concentrată în regiunile București – Ilfov și Vest. Cu toate acestea, și alte zone au beneficiat de investiții consistente în astfel de proiecte în ultimii ani, cererea fiind determinată în principal de companiile de logistică și retail. 

Stocul de spații industriale și logistice din România a ajuns la 6,45 milioane mp la finalul anului 2022, peste 90% fiind situat în regiunile București – Ilfov, Vest, Sud – Muntenia, Nord – Vest și Centru, potrivit raportului România Industrial & Logistics Market realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. 

În prezent, regiunea București – Ilfov are un stoc de peste 3,24 milioane mp, având astfel o cotă de piață de peste 50% la nivel național, fiind urmată de regiunile Vest (963.200 mp), Sud – Muntenia (640.400 mp), Nord – Vest (597.300 mp) și Centru (566.000 mp). 

Regiunile Nord – Est, Sud – Est și Sud – Vest Oltenia, printre cele mai vizate de dezvoltatori

Regiunile cel mai puțin dezvoltate din punct de vedere al spațiilor industriale și logistice existente sunt Nord – Est și Sud – Est (aproximativ 119.000 mp fiecare) și Sud – Vest Oltenia (200.800 mp), aceste zone fiind printre cele mai noi vizate de dezvoltatori, aspect dovedit de creșterea modernă a stocurilor începând cu anul 2019. Potențialul general al zonelor este considerabil ridicat, având în vedere că toate proiectele dezvoltate au fost aproape complet absorbite, cu rate de ocupare de peste 95%.

În plus, gradul de ocupare la nivel național este și în jurul valorii de 95%, o rată robustă care indică atât o cerere susținută (o cerere care în ultimii trei ani s-a ridicat la peste 3 milioane de metri pătrați în România), reflectând, totodată, abordarea dezvoltatorilor față de proiecte mai puțin speculative, proiecte care se bazează foarte mult pe contracte de pre-închiriere.

„Ultimii trei ani au ilustrat pe deplin atractivitatea pieței industriale și logistice locale, atât din perspectiva chiriașilor, cât și a dezvoltatorilor. Suntem foarte încântați să vedem din ce în ce mai multe destinații care beneficiază de astfel de investiții și, în prezent, toate regiunile geografice ale țării sunt vizate în mod activ de către jucătorii de pe piață. Suntem de părere că planurile de extindere ale dezvoltatorilor vor continua și chiar se vor intensifica pe măsura ce rețeaua de autostrăzi se va extinde considerabil în zone fără astfel de proiecte majore de infrastructură, exemple bune fiind A7 Ploiești – Siret sau A8 Târgu – Mureș – Iași, care vor lega regiunea Nord – Est cu regiunile Sud – Muntenia, respectiv Centru.”,

a declarat Andrei Brînzea, Partener Land & Industrial Agency, Cushman & Wakefield.

Anul trecut au fost livrate noi spații în valoare totală de peste 834.000 mp, în timp ce proiectele cu o suprafață închiriabilă totală de cel puțin 452.000 mp sunt așteptate să fie finalizate în întreaga țară până la sfârșitul anului. Cu toate acestea, având în vedere dinamica activității de dezvoltare a acestui segment, oferta nouă din 2023 ar putea fi chiar mai mare decât planurile anunțate de principalii jucători de pe piață la începutul anului.

În aceste condiții, ținând cont de ritmul de dezvoltare din ultimii ani și de evoluția pozitivă a cererii, este de așteptat ca stocul total de spații industriale și logistice să depășească pragul de 7 milioane mp până la finalul acestui an.

România rămâne o piață de interes

Chiar dacă, creșterea costurilor de dezvoltare și creșterea prețurilor la energie și a terenurilor au continuat să pună presiune pe chiriile cerute de noile proiecte, nivelul principal de prim rang s-a situat între 4,25 – 4,50 euro/mp/lună în T4 2022, nivelul chiriilor depinzând de diverse criterii, cum ar fi momentul de ocupare, suprafața închiriată, dar și specificațiile tehnice.

De asemenea, compania precizează că se așteaptă la creșteri marginale în următoarele luni din cauza abordărilor conservatoare adoptate de dezvoltatori care construiesc proiecte mai puțin speculative și din cauza unei cereri consistente de spații noi. Piața ocupanților rămâne competitivă, fiind manifestat un interes tot mai mare și pentru noile facilități de producție din România.

RegiunileLivrări 2022 (metri pătrați)Stoc T4 2022 (metri pătrați)În construcție (metri pătrați)
Nord – Est15.500118.70050.500
Sud- Est19.000118.900
Sud – Muntenia31.800640.4002.500
Sud – Vest Oltenia13.500200.80031.200
Vest192.200963.20044.700
Nord – Vest54.000597.30054.000
Centru60.000566.000104.700
București – Ilfov448.2003.241.000164.900
TOTAL834.2006.446.300452.500

CBRE a recrutat-o pe Joanna Sinkiewicz în calitate de Head of Industrial & Logistics CEE pentru a susține operațiunile companiei în toată regiunea Europei Centrale și de Est (CEE). În noul său rol, Joanna Sinkiewicz va coordona activitățile din sectorul industrial și logistic din 8 țări, inclusiv România.

Activitățile noastre recente confirmă faptul că piața de industrial și logistică este în prezent cel mai fierbinte sector imobiliar. Joanna Sinkiewicz, cu vastă experiență în industrie și un instinct deosebit în business, s-a alăturat echipei noastre internaționale. Joanna va fi un ajutor important în discuțiile cu chiriașii și companiile interesate să își stabilească operațiunile în regiunea Europei Centrale și de Est, a spus Andreas Ridder, Managing Director CBRE pentru regiunea CEE.

În noul său rol de Head of Industrial & Logistics CEE, Joanna Sinkiewicz va fi responsabilă pentru coordonarea activităților și inițiativelor din sectorul industrial și logistic din 8 țări din regiunea CEE, inclusiv România, precum și de consolidarea relațiilor cu clienții CBRE și identificarea companiilor interesate să se extindă în regiune. Joanna se va concentra pe consolidarea structurilor regionale ale CBRE și pe maximizarea beneficiilor pentru clienții internaționali, ca urmare a prezenței lor pe toate piețele cheie ale Europei Centrale și de Est.

Joanna are o vastă experiență cu chiriași din industrii diferite, inclusiv logistică, distribuție, produse farmaceutice și producție, cum ar fi: Allegro, Coca-Cola, Damco, Euro-Net, FM Logistic, Inpost, Junghenrich, Medivet, Panalpina, Phoenix Pharma, Sonoco, TRW, Unisourse și UPS.

Înainte de a se alătura echipei CBRE, Joanna Sinkiewicz a fost partener și director al departamentului industrial pentru regiunea CEE în cadrul Cushman & Wakefield și directorul Agenției Industriale și Logistice din Polonia.

În România, stocul modern de spații industriale a atins aproximativ 5,38 milioane de metri pătrați la sfârșitul primelor șase luni din 2021, după ce 240.000 de metri pătrați au fost livrați în primul semestru, potrivit CBRE Research. Jumătate din oferta totală nouă a fost adăugată stocului industrial al Bucureștiului, în timp ce a două jumătate a reprezentat extinderi ale huburilor industriale din zonele de Vest / Nord Vest, Sud și Centrul țării. Bucureștiul rămâne cel mai mare hub industrial din România, cu 2,68 milioane de metri pătrați și continuă să reprezinte printre prima opțiune de extindere sau prima zonă de intrare pentru majoritatea dezvoltatorilor, în ultimii cinci ani și jumătate atrăgând cel puțin jumătate din livrările anuale.

Rata de neocupare pentru stocul industrial modern din România a fost de 5,5% în primele șase luni ale anului 2021, în timp ce la nivel de  București a atins 6,0%, un trend descendent  comparativ cu ultimul semestru din 2020. Chiria prime în parcurile logistice a rămas stabilă, la 3,90 euro mp/lună, în timp ce chiria netă este de 3,50 euro mp/lună pentru un spațiu de 5.000 mp, arată datele CBRE Research.