Transport Intelligence (Ti) a trecut în revistă fuziunile și achizițiile de companii care au avut loc în august în întreaga lume în domeniul logisticii și a arătat că 47,8% dintre acestea au fost în Europa (dintre care cele mai multe, 14,9%, în Marea Britanie), o dovadă a faptului că, în timp ce economia de pe continent continuă să se confrunte cu probleme, firmele cu putere financiară sunt dornice să cumpere acțiuni ieftine în zonă. Împreună cu America de Nord, Europa are 71,7% din totalul achizițiilor și fuziunilor realizate în august în întreaga lume.

La începutul lunii s-a anunțat că Forward Air și Omni Logistics (ambele cu sediul în SUA) vor fuziona pentru a da naștere unei companii care să facă transport LTL și transport multimodal de bunuri de mare valoare, ce necesită servicii complexe. Asta deoarece firmele de transport se confruntă cu probleme și în America de Nord – volume și tarife spot mici și creștere a costurilor – și multe dintre ele și-au încetat activitatea, astfel că cele două companii au încercat, prin fuziune, să își consolideze pozițiile atrăgând o cotă de piață mai mare și să aibă mai multă putere de negociere în relația cu expeditorii.

Cum multe dintre fuziuni și achiziții nu au avut valorile declarate public, Ti a realizat un top al tranzacțiilor, în funcție de acest indicator, ținând cont doar de cele care au comunicat cifrele. Pe primul loc se află fuziunea Forward Air cu Omni Logistics (3,7 miliarde de dolari), urmată de achiziționarea de către Nrep a pachetului majoritar de acțiuni al dezvoltatorului polonez 7R (aproximativ 200 de milioane de dolari) și achiziționarea de către Nippon Express a grupului Tramo, un expeditor european specializat în logistica mobilierului de lux (68 de milioane de dolari).

În august cele mai numeroase achiziții și fuziuni din logistică și transport au fost cele ale expeditorilor de mărfuri, cu 20 de astfel de demersuri, dintre care trei în transportul aerian și șapte în transportul rutier, urmați de companiile de software/tehnologie, cu șapte achiziții.

Principalele fuziuni și achiziții din august, conform Ti, sunt cele realizate de:

–              Challenge-trg Group, care și-a extins oferta prin achiziția furnizorilor de servicii de containere, pentru a-și îmbunătăți soluțiile de transport;

–              Jack Cooper, care a achiziționat flota Moore Transport de 240 de transportatoare auto pentru a-și extinde amprenta logistică și capacitatea;

–              Verst Logistics, care a achiziționat divizia de transport de la Loth Expansion;

–              Hapag-Lloyd, care a finalizat achiziția SM SAAM pentru a-și consolida portofoliul de terminale din America Latină;

–              Schneider National, care a achiziționat M&M Transport pentru a-și consolida creșterea pe segmentul serviciilor logistice dedicate;

–              KKR, care a cumpărat pachetul majoritar al firmei de logistică Leap India pentru a se extinde în această țară;

–              MSC, care a achiziționat pachetul majoritar al AlisCargo Airlines, ca parte a strategiei sale de extindere a operațiunilor de transport aerian de marfă;

–              Silk Logistics, care a achiziționat Secon Freight Logistics pentru a-și consolida veniturile;

–              Titanium Transportation, care a cumpărat Georgia’s Crane Transport, pentru a-și crește prezența logistică în SUA;

–              Felbermayr Holding, care a achiziționat 50% din Rijnmond Logistics Beheer BV, pentru a-și crește capacitățile logistice și sinergiile;

–              Start-up-ul Grinta din Cairo, care a achiziționat Auto-Cure, pentru a-și consolida poziția în lanțul de aprovizionare farmaceutică digitală;

–              Woodland Group, care a achiziționat WBS Nordic, pentru a-și extinde prezența pe piața nordică;

–              AIIM, care și-a extins logistica la temperatură controlată prin achiziționarea Sequence Logistics;

–              Logisteed, care a achiziționat Van den Bos & Van Daalen Materieel B.V. pentru a se extinde și a intra în sectorul logistic cu temperatură controlată din Europa;

–              AB Texel UK, care a achiziționat Aitken & Merry Contractors pentru a-și extinde serviciile în domeniul transportului agricol;

–              Emergent Cold Latin America, care a achiziționat afacerea Frimosa de depozite frigorifice pentru a se extinde în America Latină;

–              TFI, care a cumpărat JHT pentru a-și estinde capacitatea de transport în camioane;

–              Egytrans, care a achiziționat NOSCO, pentru a-și consolida poziția pe piață și a-și extinde platforma operațională;

–              CCFS (transportat LTL), care a achiziționat Express 2000 pentru a-și consolida rețeaua cu trei terminale în Missouri și a-și extinde oferta de servicii;

–              Forward Air, care a fuzionat cu Omni Logistics pentru a deveni lider pe piața LTL;

–              Poșta Elvețiană, care a achiziționat Quickmail și Quickpac pentru a asigura continuitatea serviciilor pentru clienți și a valorifica sinergiile existente;

–              Global Corp din Oman, care a achiziționat St. John’s Freight Systems Limited pentru a se extinde în sectorul logistic din India;

–              Nrep, care a cumpărat pachetul majoritar al dezvoltatorului polonez de logistică 7R pentru a-și extinde prezența pe piața logistică poloneză și a-și consolida portofoliul;

–              OnLine Transport, care a achiziționat A/T Transportation Deal, pentru a-și consolida capacitatea flotei și serviciile;

–              Endless LLP, care a achiziționat gigantul logistic ASCO pentru a-i consolida acestuia poziția pe piețele de energii regenerabile și noi;

–              Crisis Logistics, care a finalizat achiziția unei companiei de coletărie;

–              Swissport, care a preluat pachetul majoritar al unității de manipulare a mărfurilor din Aeroportul Düsseldorf, pentru a-și extinde prezența și a-și consolida poziția în industria serviciilor aviatice;

–              QTerminals din Qatar, care a cumpărat pachetul majoritar al Kramer Group, pentru a se extinde în cel mai mare port din Europa și a-și diversifica operațiunile;

–              Expect Distribution, care a achiziționat Pallet Plus pentru a crește strategic în sudul Angliei;

–              Logista, care a achiziționat noi acțiuni la El Mosca, pentru a-și consolida poziția în transportul pentru industria alimentară și farmaceutică;

–              GQG Partners, care a cumpărat o participație suplimentară în Adani Ports;

–              CEVA Logistics, care a achiziționat Stellar Value Chain Solutions din India, pentru a-și consolida creșterea regională și globală;

–              H.I.G. Capital, care a semnat acordul pentru achiziționarea Ascent Global Logistics, pentru a-și îmbunătăți capacitățile în vederea creșterii;

–              Nippon Express, care a cumpărat expeditorul european Tramo, pentru a-și extinde acoperirea și competitivitatea internațională în logistica mobilierului;

–              Medlog, care a achiziționat Trojan Transport, pentru a-și îmbunătăți serviciile internaționale și ofertele de logistică a containerelor;

–              Bpostgroup, care a achiziționat restul de acțiuni în Active Ants, pentru a se extinde în comerțul electronic;

–              NYK, care a preluat participația în terminalele de vehicule din Indonezia, pentru a facilita transportul vehiculelor;

–              Jungheinrich, care a achiziționat toate acțiunile Magazino pentru a-și consolida expertiza în automatizare;

–              Dachser, care a achiziționat părți din afacerea Fercam pentru a-și consolida poziția pe piață;

–              Scorpion Holdings, care a cumpărat 10% din Norse Atlantic Airways, pentru a profita de înmulțirea călătoriilor aeriene post-pandemie, dar și pentru a colabora în transport aerian de marfă;

–              A.P. Moller Capital, care a finalizat achiziția Vector Logistic, pentru a-și extinde rețeaua logistică pentru produse congelate;

–              Luxion, care a achiziționat Digizuite pentru a-și îmbunătăți portofoliul de software de vizualizare 3D pentru serviciile digitale din lanțul de aprovizionare;

–              Grupul Marcura din Dubai, care a achiziționat ShipServ, pentru a crea o platformă verticală de software, date, plăți și achiziții de top axată pe sectorul maritim;

–              GTCR, care finalizează achiziția Once For All, pentru a îmbunătăți capacitățile lanțului de aprovizionare și ale software-ului;

–              Insight Enterprises, care și-a preluat firma de tehnologie din Marea Britanie, pentru a-și consolida portofoliul de soluții și capacități ale lanțului de aprovizionare IT;

–              Ever.Ag, care a achiziționat platforma tehnologică de camioane Roger, pentru a-și îmbunătăți soluțiile logistice și ofertele de informații despre piață în sectorul agroindustrial și

–              CMA CGM, care a finalizat achiziția terminalelor GCT Bayonne și New York pentru a-și consolida operațiunile globale ale terminalelor portuare și a-și extinde portofoliul de terminale.

SLS Cargo, operatorul de logistică și transport deținut de FAN Courier, a inaugurat primul terminal intermodal pe care îl operează exclusiv în incinta P3 Bucharest A1, unul dintre cele mai complexe parcuri industriale din România. Noua investiție face parte din strategia companiei de dezvoltare pe termen mediu și lung, anunțată în 2020, după ce au intrat în portofoliul FAN Courier.

Investiția realizată de SLS Cargo în parteneriat cu P3 are o valoare de 1,9 milioane de euro, ceea ce îi conferă companiei statutul de operator exclusiv al acestui terminal. Totodată, a crescut semnificativ capacitatea de operare a companiei, care anterior se baza în principal pe terminalul feroviar de la Buftea.

În ultimii trei ani, SLS Cargo a acumulat o suprafață totală închiriată de peste 55.000 mp, devenind al doilea cel mai important chiriaș al parcului industrial P3 Logistic Parks de pe autostrada A1.

„Noul terminal, SLS BUCHAREST INTERMODAL TERMINAL, vine în întâmpinarea nevoii de a identifica soluții pentru numărul mic de terminale feroviare raportat la optimul necesar pentru piața românească. Ne bucurăm că am găsit în P3 Logistic Parks un partener alături de care am putut realiza o investiție extrem de necesară atât pentru dezvoltarea noastră, cât și pentru dezvoltarea transportului de mărfuri în regim intermodal. Folosind noul terminal, SLS Cargo introduce conceptul de «o singură fereastră», deoarece combină serviciile de transport rutier, maritim și aerian cu oricare dintre serviciile de depozitare, distribuție și consultanță vamală aflate, de asemenea, în portofoliul nostru.”,

a precizat Mihai Stoica, Managing Director SLS Cargo.

Transportul intermodal, considerat tot mai mult o opțiune strategică pentru livrarea globală de mărfuri, implică utilizarea succesivă a cel puțin două moduri de transport rutier, feroviar sau naval, fără a se diviza unitatea de transport intermodal la schimbarea acestora.

Compania estimează că până la finalul anului în curs, SLS Bucharest Intermodal Terminal va atinge o capacitate de operare de până la 750 de containere lunar, care va efectua o medie de 4 manevre/container. Lunar, terminalul va fi tranzitat de 15 trenuri cu rute tur-retur pe traseul Constanța Port – SLS Bucharest Intermodal Terminal, beneficiind preponderent de zona marilor parcuri logistice din vestul capitalei.

Principalele mărfuri transportate în containere maritime vor include bunuri de larg consum, materiale de construcții și alte materii prime. Terminalul intermodal nou creat va accelera operațiunile feroviare și procesele de descărcare și livrare către clienți datorită dinamicii ridicate.

„Ne bucurăm de succesul clienților noștri și suntem tot timpul deschiși pentru a le oferi cele mai bune soluții logistice, alături de facilitățile complete ale unui parc logistic modern și de abordarea proactivă a echipei P3 România. Ritmul alert de creștere al SLS Cargo din ultimii ani și alegerea P3 ca partener logistic arată atât importanța domeniului transporturilor pentru celelalte industrii, cât și contextul de creștere pe care parcul logistic P3 Bucharest A1 îl pune la dispoziția chiriașilor. În cei trei ani de colaborare, am crescut împreună și am găsit soluții sustenabile și eficiente din punct de vedere operațional pentru nevoile constante de extindere. În acest context, și datorită ariei de expertiză, SLS Group devine operatorul oficial al terminalului feroviar din cadrul parcului P3.”,

a declarat Cristina Pop, Head of Asset Management P3 Logistic Parks Romania.

SLS Bucharest Intermodal Terminal va fi echipat cu echipamente KALMAR pentru manipularea containerelor și cu flotă de platforme specializate în transportul rutier containerizat. De asemenea, va avea un sistem de operare (TOS – terminal operating system) pentru integrarea și automatizarea proceselor operaționale dintre departamentele interne, colaborarea cu partenerii de afaceri (clienți, transportatori, linii de shipping) și predictibilitatea internă și externă a evenimentelor de terminal.

Sistemul TOS va include module de GATE, RAIL, YARD și BILLING, facilitând optimizarea operațiunilor și proceselor de terminal, comunicarea prin schimb de mesaje EDI. Aceasta va oferi beneficii atât pentru operațiunile interne, cât și pentru clienți, care vor putea obține informații utile, precum generarea de rapoarte prin intermediul acestui sistem.

Sistemul de operare va fi furnizat de „NAVIS”, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de software din domeniul logistic.