Potrivit lui Luca Sra, Chief Operating Officer IVECO Truck Business Unit, anul trecut 3% din numărul total de camioane on-road livrate pe piața europeană au fost cu propulsie pe LNG. „Estimăm că procentul va crește până la 5% anul acesta, respectiv 10% anul viitor și asta datorită faptului că există disponibilitate pentru bio-gaz, care, pe lângă avantajele aduse în ceea ce privește TCO, asigură și reducerea emisiilor de carbon. Există temerea că nu există suficiente resurse de obținere a bio-metanului în Europa, însă în ultimul timp a crescut foarte mult numărul furnizorilor de bio-LNG și bio-CNG pe piață, care îl obțin din gunoi sau alte surse regenerabile. Iar bio-metanul permite conducerea camioanelor LNG, practic, cu zero emisii. Astfel, dacă vorbim de viitor, noi deja putem oferi azi posibilitatea condusului de vehicule cu zero emisii. În plus, vom continua să dezvoltăm bineînțeles și alte soluții tehnologice care îndeplinesc aceste cerințe.”

Iveco și Nikola au anunțat că au produs deja primele camioane pe hidrogen și se continuă testele de validare a produselor în Arizona. „Așa cum am anunțat, vom produce primele camioane electrice Iveco la începutul lui 2022 și vom continua în anii următori cu camioanele pe hidrogen”, a nai spus Luca Sra.

Pentru Iveco, 2020 a fost un an intens, declară Luca Sra, director operațional Iveco Truck Business Unit, într-un interviu acordat membrilor juriului International Truck of the Year. Dacă primul trimestru a fost conform previziunilor făcute de companie, începând cu mijlocul lui aprilie au apărut „norii“ care de altfel au afectat întreaga lume. „Compania a reacționat rapid și a gestionat complet linia de top, și nu numai, a redus costurile, apelând la flexibilitatea producției, pentru a fi în pas cu piața“, a spus Luca Sra, subliniind că cel de-al doilea trimestru a adus o cădere de 25% în regiune, atât pe zona de produse, cât și pe after sales. „A urmat însă o recuperare extrem de rapidă pe diferite produse de linie, atât Europa, cât și în America Latină. Acum ne-am triplat portofoliul de unități față de anul trecut ceea ce ne face capabili să răspundem cererii recuperate.“

Segmentul vehiculelor comerciale de peste 3,5 t a scăzut cu circa 15% per total, față de 2019. Pe segmentul LCV, contracția din regiune a fost de 8%, cu diferite segmente decalate față de trendul general. „Segmentul de rulote a explodat în cea de-a doua jumătate a anului, în timp ce segmentul tipic, de construcții și de vanuri carosate, s-a confruntat cu căderi mai mari anul acesta“, a precizat Luca Sra.

Ultimele două trimestre au devenit pozitive din punct de vedere al înmatriculărilor, până la un plus de 6-7%, datorită dinamicității și recuperării rapide. „Cota noastră de piață a scăzut ușor, până la 10,5% și asta din cauza unui amestec advers de piețe. Practic, noi nu jucăm în segmentul de campere care a explodat, dar am început să ne recuperăm în a doua jumătate a anului jucând într-un segment tipic Daily (construcții, alimente și băuturi), ceea ce ne-a permis să ne recuperăm parțial.“