Compania dezvoltatoare de parcuri comerciale, Cometex, inaugurează astăzi un nou centru comercial modern. Cometex Retail Park Hunedoara dispune de o suprafață de 5.000 de metri pătrați și este rezultatul unei investiții de peste 4 milioane de euro.

Centrul comercial aduce în atenția cumpărătorilor retaileri renumiți la nivel național și internațional, printre care Altex, KiK, Sinsay și Zoocenter. Cu această deschidere, rețeaua companiei de parcuri comerciale ajunge la 11 locații în întreaga țară, consolidându-și astfel prezența pe piața de retail din România.

Cel mai recent centru comercial din municipiul Hunedoara, situat pe Bulevardul Traian nr. 7B, în apropierea magazinului Dedeman, este conceput pentru a servi comunitatea locală și totodată pe cei din împrejurimi. Mixul variat de chiriași oferă o experiență de cumpărături diversificată, concentrându-se pe electro-it, fashion și produse pentru animalele de companie. Deschiderea noului parc comercial face parte din strategia de expansiune a Cometex, care vizează apropierea clienților de branduri importante, atât locale, cât și internaționale, din diverse sectoare, creând astfel destinații de referință pentru cumpărători.

„Ne extindem în orașul Hunedoara cu un nou parc de retail care va face parte din rețeaua națională Cometex, sustenabil din punct de vedere energetic, cu accent pe protecția mediului înconjurător. Hunedorenii vor găsi exclusiv în noul Cometex Retail Park branduri, precum KiK, Sinsay și ZooCenter, iar Altex, partenerul nostru de cursă lungă, va fi prezent cu unul dintre cele mai mari magazine din regiune. Suntem încrezători că noul parc de retail va contribui la dezvoltarea economică locală.”, a declarat Vicențiu Spătaru, Directorul General Cometex.

Noul proiect de retail al Cometex este dotat cu panouri fotovoltaice, stații de încărcare pentru mașini electrice și sisteme inteligente de iluminat, toate având un consum redus de energie. Aceste soluții tehnologice sunt adoptate pentru a spori eficiența energetică și pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător.

În prezent, Cometex gestionează 11 parcuri de retail operaționale în Brașov, Dej, Deva, Giurgiu, Hunedoara, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Satu Mare, Turnu Măgurele, Huși și Vatra Dornei. În cursul anului curent, Cometex intenționează să deschidă încă 5 proiecte de tip retail park. Toate proiectele Cometex se angajează să susțină și să promoveze practici sustenabile în industria retailului, încurajând utilizarea energiei verzi.

Pentru următorii doi ani, Cometex își propune să extindă rețeaua cu peste 20 de proiecte de retail.

Mobexpert, lider al pieței de mobilier din România, a luat decizia de a-și extinde operațiunile de logistică și depozitare prin închirierea a 1.400 de metri pătrați în cadrul parcului logistic Oresa Industra Park din Iași.

Mobexpert își continuă angajamentul pentru eficientizarea și optimizarea operațiunilor de livrare în regiune, pas care subliniază preocuparea continuă a companiei pentru calitatea serviciilor oferite clienților săi. Magazinul din Iași devine al 4-lea în topul magazinelor grupului, după Mobexpert Baneasa, Pipera și Constanța, iar decizia strategică de închiriere consolidează dezvoltarea grupului. Cu 26 de magazine în rețeaua sa regională, Mobexpert deține 18% din piața de mobilier de casă și 30% din cea a mobilierului de birou, fiind lider de piață în acest sector.

Oresa Industra, divizia de real-estate a family office-ului Oresa, s-a impus ca principalul jucător de pe piața industrială și de logistică din Iași. Anul trecut, a livrat 10.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice în cadrul Industra Park Iași, ajungând la o suprafață totală închiriabilă de 35.000 de metri pătrați.

Toate spațiile din cadrul parcului logistic din Iași sunt închiriate în proporție de 100%, reflectând o cerere solidă din partea companiilor pentru facilitățile oferite de acest parc. Printre chiriașii din parcul logistic se numără companii renumite, precum LEAR Corporation, Ropharma, Antalis sau Side Grup.

Oresa Industra își menține activitatea pe piața spațiilor logistice și industriale și anunță planuri de investiții ambițioase pentru acest an. Compania va extinde parcul logistic din Iași cu încă 15.000 de metri pătrați. În plus, Oresa Industra plănuiește ca în acest an să finalizeze un proiect de 33.000 de metri pătrați într-o locație premium din Arad.

Oresa este o companie de investiții controlată de o familie din Suedia, care este activă în Europa Centrală și de Est încă din 1995, având o prezență robustă și activă în România.

„Suntem recunoscători pentru încrederea acordată de către partenerii noștri si suntem încântați de această colaborare. Misiunea noastră este să dezvoltăm parteneriate pe termen lung și să rămânem principalul jucător din zona Moldovei și nu numai.”,

a declarat Lorena Brehuescu, Investment & Leasing Manager Oresa Industra.