La ediția din acest an a Premiilor pentru Inovație, acordate în cadrul expoziției Solutrans, s-au înscris 80 de sisteme, iar juriul a desemnat câștigătorii dintr-o listă scurtă de 21, câte șapte la categoriile Carosieri, Furnizori de Echipamente și Digitalizare. În plus, ca un omagiu adus fostului președinte al FFC (organizatorul competiției) s-a acordat la fiecare din cele trei categorii premiul special „Joseph Libner”, pentru o inovație care aduce beneficii specifice pentru mediu.
La categoria Furnizori de Echipamente, aurul a fost câștigat de DYN’ACCESS, un sistem destinat camioanelor, care le permite transportatorilor să angajeze și șoferi cu mobilitate redusă și care are o platformă telescopică ce poziționează un scaun cu rotile la același nivel cu scaunul șoferului și permite schimbarea ușoară între ele. Iar un lift suplimentar ajută șoferul să plieze scaunul cu rotile și să-l aducă în cabină. Sistemul care acționează platforma (o coboară, o pliază și o poziționează în spatele cabinei) este controlat automat din telecomandă.
Argintul i-a revenit Allison Transmission, pentru axa electrică eGen Power 100D, care permite o autonomie mai mare și reducerea dimensiunii pachetului de baterii, optimizând costul total de operare al vehiculelor electrice și reducând emisiile de gaze cu efect de seră și zgomotul, ceea ce permite exploatarea pe timp de noapte.
Iar bronzul a fost câștigat de Sofrigram Coldway, o nouă tehnologie pentru agregate frigorifice, care nu este influențată de condițiile climatice, câtă vreme temperaturile se situează între – 10°C și +43°C, și permite o autonomie de 12-24 de ore/ciclu, alături de o acuratețe foarte bună a temperaturii și constanță chiar și în condiții de vreme foarte caldă și de reduceri ale costurilor de operare.
Premiul special „Joseph Libner“ i-a revenit Bosch, pentru FresH2, o tehnologie bazată pe pila de combustie care înlocuiește motoarele diesel folosite în general la transportul cu temperatură controlată și energia de care este nevoie pentru a opera agregatele de răcire, fără a polua sau a face zgomot.
Din 2019, Premiile pentru Inovație, acordate în acest an cu ocazia expoziției Solutrans, sunt organizate într-un format nou, cu noi criterii de selecție și de apreciere a produselor înscrise și cu un juriu mai vast, din care fac parte directori tehnici ai firmelor producătoare de vehicule comerciale grele, profesioniști din domeniu (federații ale transportatorilor, dar nu numai) și jurnaliști din presa specializată.
La ediția din acest an s-au înscris 80 de inovații, iar juriul a desemnat câștigătorii dintr-o listă scurtă de 21, câte șapte la categoriile Carosieri, Furnizori de Echipamente și Digitalizare. Iar ca un omagiu adus fostului președinte al FFC (organizatorul competiției) s-a acordat în plus, la fiecare din cele trei categorii, premiul special „Joseph Libner”, pentru o inovație care aduce beneficii specifice pentru mediu.
La categoria Carosieri câștigător a fost CVIM, cu platforma plată TEPEMATIC cu extensie laterală, pentru creșterea lățimii utile și simplificarea încărcării/descărcării mașinilor transportate. Sistemul este complet automat și are ca principal obiectiv acela de a face munca șoferului mai ușoară și mai sigură, evitând căderile de la înălțime.
Pe locul al doilea s-a clasat producătorul de bene Forez-Bennes, cu SYSTEM GEEC 7, un instrument de control și de monitorizare care constă dintr-un ecran instalat în cabină și o rețea multiplexată în întregul vehicul, care îi permite șoferului să fie informat în timp real în legătură cu posibile riscuri și avertizat prin intermediul unor lumini sau prin alarmă sonoră.
Pe locul al treilea a fost Chéreau, cu sistemul patentat SafeLoading-C, care blochează frânele vehiculelor la rampa de încărcare când ușa acesteia este deschisă. Vehiculul și rampa sunt echipate cu un dispozitiv de comunicare și, atunci când ușa se deschide, mașina află această informație prin intermediul unui sistem wireless și frânele se blochează automat, pentru ca manipulanții să lucreze în deplină siguranță.
Premiul special „Joseph Libner“ la categoria Carosieri a fost câștigat de Lecapitaine, pentru Le Capitaine URBAN, o caroserie frigorifică dedicată utilitarelor ușoare, care economisește până la 12% energie, oferă o sarcină utilă cu până la 1.200 kg mai mare, în funcție de configurația vehiculului, și se adaptează la șasiurile de mâine, cu propulsii alternative.
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit