Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Din nefericire, reuniunea de la Luxemburg nu aduce un transmis un semnal de pornire pentru mai multă protecție a climei și pentru creșterea eficienței logistice și a eficienței legate de vehicule în transportul rutier de mărfuri, conform BGL.

Pe 18 iunie, la Luxemburg s-a reunit Consiliului miniștrilor transporturilor din UE pentru a discuta printre altele şi despre acceptarea combinaţiilor lungi de transport în Europa, măsură mai simplă şi mai ieftină de aplicat pentru creşterea eficienţei transporturilor şi reducerea emisiilor de transport pe tona de marfă transportată.

Miniștrii transporturilor din UE nu au reușit însă să ajungă la niciun acord asupra unei poziții privind dimensiunile și greutățile camioanelor. Statele membre nu au încă nici o practică comună privind acceptarea unei greutăţi sporite în cazul autocamioanelor electrice, pentru a păstra sarcina utilă similară cu un autovehicul diesel şi a face astfel, măcar din acest punct de vedere, mai atractive autocamioanele cu zero emisii.

În prezent, mai multe asociaţii profesionale ale transportatorilor din Europa, în special Germania, solicită miniștrilor transporturilor din UE să elaboreze cât mai repede o strategie cu un calendar pentru a consolida atractivitatea sistemelor de propulsie alternative fără pierderi de sarcină utilă. BGL, asociaţia transportatorilor din Germania, a criticat faptul că este de neînțeles de ce potențialul de reducere a emisiilor de CO2 imediat realizabil – cum ar fi creșterea cu aproximativ zece procente a lungimii camionului articulat – nu poate fi exploatat pe termen lung fără costuri suplimentare de infrastructură.

sursa foto – Schmitz

Parlamentul European a adoptat, ieri, 10 aprilie, noi măsuri – deja convenite cu Consiliul – pentru a consolida obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 pentru vehiculele grele.

Regulamentul, care se referă la emisiile camioanelor, autobuzelor, remorcilor și semiremorcilor noi, a fost aprobat de europarlamentarii cu 341 de voturi pentru, 268 împotrivă și 14 abțineri.

Astfel, emisiile de CO2 de la camioanele grele (inclusiv vehiculele de uz municipal, cum ar fi gunoierele, dar și basculantele sau betonierele) și de la autobuze vor trebui reduse cu 45% în perioada 2030-2034, cu 65% între 2035 și 2039 și cu 90% din 2040. Până în 2030, noile autobuze urbane vor trebui să-și reducă emisiile cu 90% și să devină vehicule cu emisii zero până în 2035. Țintele de reducere a emisiilor sunt stabilite și pentru remorci (7,5%) și semiremorci (10%), începând din 2030.

Legea impune Comisiei să efectueze o evaluare detaliată a eficacității și a impactului noilor reguli până în 2027. Această revizuire va trebui să evalueze, printre altele, dacă măsurile s-ar aplica și camionetelor și utilitarelor și care ar fi rolul unei metodologii de înregistrare exclusiv a vehiculelor comerciale grele.

Raportorul Bas Eickhout (Verzi/ALE, Olanda) a declarat: „Tranziția către camioane și autobuze cu emisii zero nu este doar cheia pentru îndeplinirea obiectivelor noastre climatice, ci și un factor crucial pentru un aer mai curat în orașele. Oferim claritate pentru una dintre industriile manufacturiere majore din Europa și un stimulent puternic pentru a investi în electrificare și hidrogen.”

Consiliul trebuie încă să aprobe oficial acordul înainte de a putea intra în vigoare. Parlamentul European  are în vedere faptul că vehiculele grele sunt responsabile pentru peste 25% din emisiile de gaze cu efect de seră (GES) provenite din transportul rutier în UE și reprezintă peste 6% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Potrivit propunerii legislative a Comisiei – depuse în februarie 2023 – reducerea acestor emisii este crucială pentru obiectivele UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și de a reduce cererea de combustibili fosili importați.