Criza sanitară nu a încetinit investițiile GEODIS în soluții prietenoase cu mediul, ambiția sa fiind aceea de a-și reduce emisiile de CO2 cu 30% până în 2030 comparativ cu 2017. Asta se realizează în parte prin achiziția a 200 de vehicule pe CNG, cu biogaz – pentru distribuție urbană în Franța, cu scopul de a face livrări fără emisii de CO2 în 37 de orașe din această țară până în 2023 – dar și prin lansarea unui program global de decarbonizare.
GEODIS a obținut în 2020 clasificarea A din partea CDP, numai 14% din cele 5.800 de companii auditate de CDP obținând un rating similar sau superior. Acest rezultat recunoaște abordarea sa de a-și integra și furnizorii în efortul de a reduce emisiile de CO2 și de a face lobby la nivel european pentru a defini și a impune standarde mai strice pentru vehicule, în ceea ce privește emisiile de CO2.
Pentru a aproviziona orașele eficient, inteligent și sustenabil, este important ca numărul transporturilor să fie cât mai mic posibil. Iar pentru asta cumpărătorii joacă un rol esențial, așa cum subliniază un raport recent al Universității de Științe Aplicate din Amsterdam.
Raportul „Foaie de parcurs pentru utilizarea achizițiilor ca instrument pentru o logistică urbană durabilă“ urmărește să le ofere cumpărătorilor mari instrumente practice pentru a folosi achizițiile publice în scopul accelerării logisticii urbane cu emisii zero.
Deși raportul este destinat în special cumpărătorilor și destinatarilor de bunuri, el poate fi valoros și pentru furnizorii de servicii logistice, măcar și pentru că îi ajută să se pună în pielea clientului sau destinatarului. Instituțiile mari, ca guvernele, universitățile sau spitalele, au uneori zeci de cumpărători sau diverse divizii de achiziții, împărțite pe grupe de produse, deci cumpărarea și livrarea pot fi uneori ineficiente.
Și, dacă în aceste instituții mari lipsește câteodată imaginea de ansamblu și nu este nevoie nici de eficiență, pentru transportatori sunt lucruri care contează în fiecare zi. Deci lor chiar li se recomandă folosirea acestui instrument, pentru cunoștințele și experiența pe care le oferă. De exemplu, dacă un operator de transport vine la un client de mai multe ori pe săptămână, cu sarcini diferite, poate uneori s-ar face asta mai bine combinând mărfurile în mai puține livrări. Și atunci transportatorul nu trebuie să aștepte să îl abordeze clientul și să îi ceară o schimbare de strategie, ci poate avea el inițiativa. Pe piața de logistică există numeroase informații, iar folosirea lor sporește eficiența și scade și emisiile. Deci transportatori sunt încurajați să-și contacteze expeditorii și clienții și să discute să vadă dacă pot face livrările mai inteligente și mai eficiente.
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit