Renault Trucks a vândut în 2024 în România o flotă de 30 de camioane și două de câte 20, 45% din vânzări au fost de câte 5-10 de unități, iar restul, retail. De aceea compania nici nu a avut multe contracte de buy-back, „un segment unde nu suntem competitivi“, așa cum declară Country Managerul Renault Trucks pentru România și Moldova, Ginel Trincã.

Cele mai multe autotractoare pentru transport intern și internațional vândute în 2024 au fost cu trade‑in, dar și alte categorii de vehicule, în afară de cele ușoare și de cele speciale care participă la licitații, au fost cu trade-in. Iar firmele de construcții încep și ele să schimbe camioanele mai vechi din cauza costurilor mari de exploatare.

De aceea și vânzările de vehicule rulate au fost mari. „Numai în decembrie am facturat 125 de unități, ceea ce este fabulos. E drept că am avut și prețuri bune și am și muncit mult pentru acest rezultat. Dar ar trebui să nu mai preluăm de la clienți camioane foarte vechi, cu atât mai mult cu cât de obicei cumpărau vehicule rulate foști șoferi care își deschideau firme de transport, și aceștia sunt tot mai puțini, deoarece este mai confortabil să fie angajați și să aibă un salariu bun, decât să cumpere un camion de 5-6 ani și înceapă propria afacere. De altfel, și la nivel internațional se vede că operatorii mici se restrâng, încep să dispară sau rămân pe segmente de nișă, iar volumele se concentrează tot mai mult în mâna companiilor mari.“

Din discuțiile cu clienții reiese că în 2025 tot trade-in-ul ar urma să meargă bine, câtă vreme nu se estimează să fie multe firme care să extindă flotele – unele chiar le reduc, inclusiv companii mari care, atunci când fac noi achiziții, dau mai multe vehicule la schimb. „Oricum în 2025 mulți transportatori vor trebui să schimbe flota dacă vor să fie competitivi, mai ales că din 2026 taxa de drum din România crește mult și ea se plătește diferențiat în funcție de emisiile de carbon. Deci este o perioadă în care au de câștigat importatorii care pot absorbi cât mai multe camioane vechi.“

Renault Trucks va adăuga la oferta sa de utilitare uşoare trei modele electrice produse de Flexis, o companie formată prin parteneriatul Volvo Group, Renault Group şi CMA CMG Group pentru dezvoltarea unei noi generații de soluții de logistică urbană.

Bazate pe o nouă platformă complet electrică și conectată, aceste trei modele – o furgonetă, un șasiu-cabină modular și o furgonetă step-in – urmează să fie distribuite de Renault Trucks. Ele vor fi integrate în gama Renault Trucks E-Tech, care oferă cea mai extinsă selecție de soluții de transport electrice din Europa, cuprinzând Renault Trucks E-Tech Master și Trafic LCV, precum și Renault Trucks E-Tech D, D Wide, T și C (MHDV de la 16 la 50 de tone), alături de bicicletele de marfă Kleuster.

Noua companie, Flexis SAS, este axată pe dezvoltarea de vehicule de logistică urbană 100% electrice, 100% conectate, 100% centrate pe mediul urban și 100% personalizabile, bazate pe o platformă comună de skateboard EV-native, echipate cu arhitectura electronică Software Defined Vehicle (SDV). Platforma permite vehiculelor să trimită date în timp real către operatorii de gestionare a flotei pentru a maximiza eficiența operațională, precum și să primească actualizări prin wireless, transformând practic vehiculul într-un computer pe roți.

Gama de vehicule proiectate din start pentru a fi propulsate de baterii electrice se caracterizează printr-o înălțime redusă a podelei pentru a facilita încărcarea și descărcarea coletelor, posibilitatea de a personaliza complet interiorul vehiculelor fără constrângerile hardware-ului modernizat, integrarea unor soluții de baterii de mare capacitate care permit încărcarea rapidă (80% în mai puțin de 20 de minute) și cea mai bună autonomie pentru operațiunile urbane (până la 450 km WLTP per încărcare).

Modelul Step-In van are o siluetă unică în segmentul furgonetelor medii, cu uși glisante față și o ușă cu obturator spate pentru optimizarea încărcării. Furgoneta oferă acces ușor între habitaclu și zonele de încărcare, cu o înălțime de 1,90 m, permițând șoferilor să meargă confortabil în poziție verticală în întregul vehicul.

Cargo Van este adaptat la nevoile urbane de livrare pe ultimul kilometru și nu numai, cu o caroserie modulară, cu diferite dimensiuni.

Designul multifuncțional, rezistent la mediul urban, abordează toate limitările ofertelor actuale de pe piață, inclusiv manevrabilitatea superioară și o înălțime totală de 1,9 m, care îi permite să intre cu ușurință în parcările subterane și în garajele din orașe.

Producția în serie a celor trei modele (Step-in Van, Cargo Van şi furgon) va începe la mijlocul anului 2026 la uzina Sandouville a Grupului Renault din Franța.