Conform datelor companiei de consultanță imobiliară de top pe piața locală Cushman & Wakefield Echinox, dacă în urmă cu câțiva ani investitori erau interesați cu întâietate de sectorul rezidențial și ținteau achiziții de proprietăți „trofeu”, în momentul de față dorința acestora s-a reorientat către toate segmentele de piață – birouri, retail, industrial, hotelier, alocând bugete de la 2-3 milioane de euro pentru o proprietate, ce pot depăși și 10-15 milioane de euro, în funcție de produs.

Rezidențialele premium și de lux au reprezentat o perioadă lungă de timp, aproape singurul tip de plasament pe piața imobiliară, din cauza faptului că generau randamente ridicate, însă acestea s-au diminuat cu un ritm superior față de cel de majorare a chiriilor pe fondul creșterii prețurilor. Totodată, evoluția pieței a condus la apariția unor clase de active mai atractive pe partea de investiții prin prisma câștigurilor pe care le pot oferi.

„Această categorie de cumpărători de active imobiliare, pe care noi o numim private investors (investitori privați), acoperă un segment de piață pe care fondurile și investitorii instituționali au o expunere redusă, pentru că nu se încadrează în strategiile lor de achiziții. Astfel, fie că vorbim despre antreprenori care au lichidități disponibile din alte business-uri, fie de familii care investesc de mulți ani pe piața imobiliară, investitorii privați sunt extrem de activi și doar în ultimii trei ani au făcut achiziții care pot fi estimate la 200 milioane de euro.”,

a declarat Mihaela Pană, partner Residential Agency Cushman & Wakefield Echinox.

În general, acești investitori nu au nevoie de finanțare, deoarece dispun de lichidități și investesc în produse și în proiecte care generează imediat venituri. Spațiile comerciale sau diverse clădiri, amplasate în zone ultracentrale și centrale, pot fi modernizate sau aduse la standarde moderne prin investiții pentru a fi mai apoi închiriate ca birouri sau clădiri de birouri mai vechi. Investitorii privați fie acționează în nume propriu, fie se asociază în fonduri de investiții private pentru a cumpăra produse diverse care ulterior devin valoroase.

Piața locală oferă un număr mult mai mare de astfel de produse și care ar putea atrage acești investitori, comparativ cu numărul activelor disponibile la vânzare pentru investitori și fonduri instituționale, și de aceea credem că vom vedea în perioada următoare mai multe tranzacții, fapt care va contribui la lichidizarea pieței de investiții imobiliare în general. 

Portofoliul Cushman & Wakefield Echinox din Departamentul de Capital Markets conține atât proprietăți care îndeplinesc condițiile pentru a deveni o țintă atractivă pentru investitorii privați, precum și un număr din ce în ce mai ridicat de astfel de investitori în găsirea celor mai bune oportunități de plasare a capitalului.

„Am observat în timp o schimbare a focusului investitorilor privați, cererile acestora fiind tot mai diverse și având ca  strategie diversificarea portofoliilor imobiliare. Mai mult decât atât, doar în ultimii doi ani, compania noastră a oferit consultanță pentru tranzacții de aproape 50 de milioane de euro, cea mai mare dintre acestea având ca obiect un portofoliu de spații de retail în București, în valoare de circa 20 de milioane de euro.”,

a adăugat Mihaela Pană.

Conform unei analize recente a Upply, companiile de transport maritim se confruntă cu o încetinire a cererii de spațiu pentru bunuri care vin din China în Europa, iar nivelul ridicat al stocurilor și lipsa unei perspective clare de viitor paralizează lansarea de noi comenzi de produse. De la începutul lui iulie, tarifele de transport maritim de marfă pe rutele dintre Asia și Europa au scăzut după o perioadă de creșteri puternice, ca urmare a scăderii cererii, care, la rândul ei, are mai multe cauze diferite.

Inflația ridicată afectează cheltuielile gospodăriilor și nivelul de consum, dar volumele mici de comenzi din retail sunt determinate și de stocurile mari pe care le au deja firmele, care nu vor să riște să acumuleze mai multe stocuri, având în vedere costul ridicat și disponibilitatea redusă a spațiului de depozitare.

Consumatorii s-au adaptat situației și și-au redirecționat o parte din achiziții, dar problema a fost cauzată în primul rând de masa comenzilor de urgență plasate de sectorul de retail atunci când economia și-a revenit mai repede decât se aștepta după prima fază a epidemiei de Covid-19. De aceea unii retaileri au acum stocuri uriașe de mărfuri, care nu sunt reînnoite suficient de repede. Deoarece companiile se întreabă ce abordare este cel mai bine să aibă în 2023, analiza Upply evidențiază câțiva factori ce determină sentimentul pieței în această perioadă. Stocurile neutilizate cauzează constrângeri insuportabile legate de costuri și spațiu și au impact negativ asupra produselor de top, care se epuizează și nu sunt înlocuite. Timpii de tranzit mai lungi cresc riscul de penurie de produse și transportul aerian va fi solicitat să furnizeze aprovizionare de urgență. Devine tentant să distrugi marfa pentru a elibera spațiu, iar această practică, în Franța, de exemplu, este acum reglementată de o lege nouă. Scăderea actuală a tarifelor de transport maritim nu a generat comenzi suplimentare. Expeditorii au redus mult estimările privind volumul de mărfuri din 2023, pe care le folosesc pentru a-și negocia contractele cu companiile de transport maritim. Timpul petrecut pe chei de containerele importate este în creștere din cauza lipsei de spațiu de depozitare, ceea ce crește taxele de deținere a containerului. Apelurile portuare au început să fie anulate – deocamdată doar traversările până la jumătatea lui decembrie, dar dacă cererea este scăzută ar putea fi prelungite până la Anul Nou Chinezesc – iar calitatea serviciilor, care s-a îmbunătățit în ultimele luni, ar avea de suferit dacă s-ar întâmpla acest lucru. În plus, este din ce în ce mai dificil pentru expeditori să respecte contractele, iar cererile de renegocieri sunt în creștere: în general, companiile de transport maritim nu oferă nivelul de servicii necesare, iar clienții lor nu își respectă angajamentele privind volumul de mărfuri.