Volumele in crestere de bunuri vandute online au determinat aparitia unui nou tip de logistica – e-fulfillment – imbratisat de firme nou-infiintate in acest sens, de operatorii de logistica traditionali si chiar de unele platforme online. 
In cadrul panelului „Logistica pentru e-commerce, intre fulfilleri si logisticieni traditionali“ organizat pe 18 Martie, in cadrul conferintei Tranzit „Top 5 provocari pentru supply-chain in 2020“, ne propunem sa analizam ce sinergii pot folosi logisticienii traditionali care vor sa se extinda pe zona de online si care sunt avantajele lor in fata unui fulfiller. Tot aici vorbim si despre responsabilitatile companiilor de curierat, pe care piata le impinge sa isi extinda serviciile, inclusiv in zona de e-fulfillment, dar si tendinta de a livra tot mai mult peste granita, acolo unde returul reprezinta una dintre cele mai mari provocari pentru magazinele online. Nu in ultimul rand, alaturi de invitatii nostri – Laura Simion (LC Waikiki), Cornel Morcov (Chief Commercial Officer FAN Courier), Marian Tudor (Warehouse Director eMAG), Catalin Cirnaru (Supply-Chain Manager Flanco Retail) si Pavel Penchev (ECONT) – vom dezbate care sunt la momentul de fata costurile de livrare si cum pot fi ele scazute, dar si cresterea alternativelor la livrarea last mile. 
Dezbaterea va fi precedata de prezentarea cu tema “Utilizarea data science in e-commerce. De la optimizarea costurilor logistice la imbunatatirea experientei de client.”, efectuata de Mircea Stan, CEO Postis. Postis a castigat acum doi ani competitia de inovatie in transporturi si logistica, organizata anual de Revista Tranzit.
La eveniment si-au anuntat participarea peste 150 de specialist din retail, productie, expeditii, logistica, distributie, curierat, transporturi si e-commerce.
Puteti consulta programul intreg al conferintei la linkul de mai jos.
Pentru inscrieri, va rugam sa ne contactati la tel.: 021 777 06 98/99, e-mail: office@traficmedia.ro

 

Segmentul industrial este in prezent „segmentul favorit in real estate”, potrivit jucatorilor din sector reuniti in cadrul conferintei „Real Estate & Construction Forum”, organizata de BusinessMark. Aici se observa o tendinta de maturizare, clientii fiind interesati de calitatea vietii, de eficienta si solutii smart pentru imbunatatirea proceselor. „Segmentul industrial este, acum, segmentul favorit in real estate. Intotdeauna a fost asa, pentru ca este o industrie foarte ciclica. In piata de real estate se observa o maturizare. Se rafineaza putin si solicitarile clientilor nostri. 

Sunt si proiecte pe care nu le-am mai vazut in Romania – proiecte regionale cu standarde de constructie foarte inalte”, a spus Ana Dumitrache, Country Head Romania, CTP Invest, completata de Sinziana Pardhan, Country Head, P3 Romania: „De ce ramane zona de logistica si industrial pe acest trend efervescent? Cred ca acolo unde exista oportunitate, exista investitori si interes. Exista un shift puternic intre comertul brick&mortar si comertul online, ceea ce genereaza foarte multe probleme logistice. Un aspect specific al retailului online este cel legat de retururi. In Vest, acesta ajunge la 30-40%, ceea ce creaza un flux invers de marfa care are nevoie de spatii de depozitare. Numai fenomenul acesta genereaza noi nevoi, cand vine vorba de industrial. In Romania, retailul online e abia la inceput. Vorbim abia de 8-10%, fata de Anglia care a ajuns la peste 20%. Potentialul de crestere este foarte mare.“ La randul sau, Serban Juverdeanu, Head of Development, Global Vision, a punctat ca marii retaileri sunt in zona de testare: „retailerii trebuie sa asigure forta de munca, sa ii motiveze sa ramana acolo. Cred ca suntem departe de statele dezvoltate, dar e bine sa gandim in viitor. Asta inseamna flexibilitatea spatiului, adaptabilitatea spatiului, masuri legate de premisele proiectarii structurale. Structura in sine a depozitelor trebuie adaptata si pregatita pentru cerintele retailerilor online. Dezvoltatorii nu fac foarte multi bani din parcari, dar online inseamna, in primul rand, distributie, zone de incarcare pentru camioane frigorifice si alte lucruri pe care incercam sa le gandim in proiect.“