Grupul IREKS, producător internațional de ingrediente pentru panificație și cofetărie, a achiziționat recent un teren în Chitila, în imediata apropiere a Bucureștiului, cu o suprafață de aproximativ 13.000 mp. Compania intenționează să construiască pe acest teren un sediu administrativ modern, cu un centru destinat clienților și un depozit logistic. Tranzacția a fost intermediată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

IREKS este o afacere de familie cu acoperire internațională, având sediul în Kulmbach, Germania, care deservește clienți din peste 90 de țări din întreaga lume. Din 2007, IREKS este prezentă pe piața românească prin filiala sa IREKS PAN ROMANIA SRL.

Grupul produce ingrediente pentru brutării și cofetării – de la amelioratori și mixuri până la produse pe bază de malț și maiele. Alte linii de produse includ malțuri de bază și speciale pentru berării și producători de bere artizanală, precum și arome și produse pentru înghețată.

Cushman & Wakefield Echinox a fost reprezentată în această tranzacție de Ștefan Surcel, Head of Industrial Agency, și Ștefan Oprea, Consultant Land Agency.

De asemenea, echipa Project & Development Services a Cushman & Wakefield Echinox oferă servicii de Technical Due Diligence pentru achiziții de terenuri. Acest serviciu protejează investitorii împotriva riscurilor ascunse, cuprinzând în analiza urbanistică, infrastructura existență și capacități de racordare, studii geotehnice și topografice, accesibilitate și impact asupra mobilității și compatibilități cu dezvoltarea dorită de client.

Proprietatea este situată într-o zonă bună, devenind în ultimii ani un punct de referință pentru industrie și logistică. Apropierea sa de actori importanți din sectorul panificației, segmentul principal al IREKS, constituie un avantaj competitiv suplimentar. În plus, accesul facil la transportul public (esențial pentru mobilitatea angajaților) și infrastructura completă de utilități au fost factori decisivi în achiziție.

Ștefan Oprea, Consultant Land & Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Grupul IREKS, cu o tradiție îndelungată și solidă în domeniul ingredientelor pentru panificație și cofetărie, a decis să își consolideze și să își extindă prezența pe piața din România prin achiziția acestui teren. Investiția vizează construcția unui sediu administrativ modern, cu un centru destinat clienților și un depozit logistic, a cărui capacitate este adaptată special traiectoriei de creștere a IREKS PAN ROMANIA. Terenul identificat, în urma unei analize amănunțite a ofertelor disponibile din zona Bucureștiului, răspunde pe deplin cerințelor strategice ale companiei.”

Departamentul de evaluări al companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a avut o activitate intensă în 2025, evaluând proprietăți cu o suprafață totală de aproximativ 7,8 milioane de metri pătrați și o valoare cumulată de peste 7,7 miliarde de euro. Anul a fost unul provocator, marcat de reașezări structurale și de o polarizare accentuată a pieței imobiliare.

Față de 2024, activitatea departamentului a crescut moderat, impulsionată de cererea constantă pentru evaluări periodice și de interesul tot mai mare pentru activele de calitate.

Din perspectiva numărului de lucrări, cele mai multe evaluări au fost realizate pentru garantarea împrumuturilor bancare (50%), urmate de raportarea financiară (25%), impozitare (15%) și alte scopuri.

Privind structura din perspectiva cifrei de afaceri, situația se inversează: raportarea financiară a adus aproape jumătate din venituri, în timp ce garantarea împrumuturilor bancare a reprezentat aproximativ 25%. Această diferență se explică prin faptul că evaluările pentru raportare financiară implică adesea portofolii extinse de proprietăți, având un impact semnificativ asupra volumului și valorii serviciilor prestate.

În 2025, piața imobiliară din România a fost caracterizată mai degrabă de polarizare decât de o creștere uniformă a valorilor proprietăților. Per ansamblu, acestea au înregistrat creșteri moderate, estimate între 5% și 10%, însă diferențele dintre activele prime și cele secundare au devenit tot mai vizibile.

Clădirile prime – bine poziționate, eficiente din punct de vedere energetic și conforme cu criteriile ESG – și-au menținut valorile sau au înregistrat ușoare aprecieri, atrăgând interes constant din partea investitorilor și chiriașilor. În schimb, clădirile mai vechi, fără certificări verzi sau care necesită investiții ridicate pentru modernizare, au înregistrat ajustări negative de valoare, reflectând atât costurile de conformare, cât și riscul unei deprecieri accelerate.

Din perspectiva segmentelor, industrialul și logistica au rămas cele mai reziliente clase de active în 2025, susținute de consumul intern, reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare și dezvoltarea infrastructurii. În același timp, retailul de proximitate a demonstrat o capacitate ridicată de adaptare și o stabilitate a valorilor.

La polul opus, segmentul birourilor a rămas cel mai expus, mai ales în cazul clădirilor secundare, afectate de costurile ridicate ale finanțării, incertitudinile legate de munca hibrid și blocajele urbanistice din București.

Pentru 2026, Cushman & Wakefield Echinox anticipează o stabilizare a valorilor proprietăților imobiliare, cu potențial de creștere moderată în a doua parte a anului, susținută de o posibilă relaxare a politicilor monetare și de o ușoară comprimare a yield-urilor.

Totodată, 2026 aduce și oportunități, în special în investițiile de tip value-add, precum și în orașele secundare și terțiare care beneficiază de proiecte noi de infrastructură.

Bogdan Sergentu, Head of Valuation Cushman & Wakefield Echinox: „Anul 2025 a confirmat clar tendința de polarizare a pieței imobiliare. Valoarea nu mai este dictată doar de locație, ci tot mai mult de calitatea activului, de eficiența energetică și de siguranța cash-flow-ului. Clădirile prime, conforme ESG, rămân lichide și atractive, în timp ce activele secundare resimt presiuni de ajustare. Pentru 2026, ne așteptăm la o stabilizare a valorilor și la oportunități selective de creștere, în special pentru proprietățile bine poziționate și modernizate, pe fondul unei posibile relaxări a condițiilor de finanțare”.