Flanco Retail a hotărât, încă din aprilie, să-și asume direct procesul de livrare în județele București și Ilfov. Astfel, opt mașini din flota Flanco, fiecare cu câte doi livratori, asigură zilnic livrările pentru produsele comandate de pe site-ul flanco.ro.
Prin internalizarea serviciului de livrare, compania aduce numeroase avantaje clienților, nu numai că deține un control mai bun al echipei de livrare dedicate, dar își permite și o mai bună gestionare a stocurilor și a timpilor mai buni de livrare către clienți, permițând să răspundă personalizat solicitărilor acestora. De asemenea, livratorii fiind membri ai echipei Flanco, asigură o conduită adecvată, ceea ce reprezintă un alt avantaj pentru clienți. Aceste aspecte contribuie la creșterea gradului de satisfacție a clienților și probabilitatea să recomande serviciile Flanco.
„Chiar dacă traversăm o perioadă de contracție din punct de vedere economic, cu tendință de scădere a consumului, focusul nostru principal rămâne clientul. Astfel, am optat pentru asimilarea internă a serviciului de livrare, știind că rezultatul va fi creșterea considerabilă a calității serviciilor oferite clienților noștri. Din luna aprilie, am monitorizat evoluția gradului de satisfacție a clienților și am descoperit că acesta a crescut chiar și cu 25%, comparativ cu situațiile în care livrarea se face standard, prin servicii de curierat.”,
a declarat Cătălin Cîrnaru, Director de operațiuni Flanco Retail.
Pe lângă produsele electro-IT disponibile în magazinele rețelei, din acest an, clienții au acum posibilitatea de a cumpăra online noi categorii de produse, atât din zona bunurilor de larg consum, cât și din cea a bunurilor de folosință îndelungată, precum anvelope, cosmetică și make-up, fitness și ciclism, bricolaj și obiecte sanitare, rechizite și birotică, articole de transport pentru copii și cărucioare, detergenți și produse de curățenie pentru interior și exterior, casă și decorațiuni.
În plus, pe lângă livrarea prin curier, clienții pot intra în posesia produselor comandate online, fie prin livrare în unul din cele peste 4.600 de lockere din toată țara sau cu ridicare gratuită din cea mai apropiată locație Flanco, ce cuprinde o rețea de 160 de magazine.
Flanco plănuiește să își extindă serviciul de livrare internalizată și în alte orașe mari din țară pe parcursul anului.
„Deși în ultima perioadă am observat o mai mare aplecare a clientului spre eficiență, argumentul principal al achiziției fiind prețul, în continuare, peste o treime dintre români declară că, pentru ei, contează serviciile – în primul rând cele logistice, de livrare, urmate de cele financiare – posibilitatea de a cumpăra în rate – de condițiile de retur și de garanțiile extinse”,
a completat Cătălin Cîrnaru.


Flanco, cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice, a anunțat creșterea voucherului oferit în cadrul propriului program Rabla de la 200 la 300 lei.
Anul trecut, voucherele oferite de Flanco clienților săi pentru cumpărarea de electrocasnice mari sau televizoare a depășit valoarea de 15 milioane de lei.
De asemenea, în cadrul programului „Reciclează și Flanco te premiază” validitatea utilizării voucherului a fost extinsă de la zece zile la un an întreg. Astfel, orice client care achiziționează orice aparat casnic mare sau un televizor din magazinele fizice ale rețelei Flanco primește automat un voucher în valoare de 300 lei, care poate fi folosit timp de un an pentru a cumpăra un alt aparat casnic mare în orice magazin fizic Flanco.
„Până în prezent, nu avem informații privind continuitatea programului Rabla pentru electrocasnice susținut de AFM, în care ne-am implicat ediție de ediție. Ne dorim, însă, să acționăm cu responsabilitate atunci când vine vorba despre sustenabilitate și protejarea planetei și ne încurajăm clienții să procedeze la fel.”,
a precizat Ovidiu Nicușan, director de marketing Flanco Retail.
În 2022, Flanco a oferit și a utilizat aproape 75.000 de vouchere. Cel mai adesea, clienții au ales să își schimbe mașinile de spălat și combinele frigorifice pentru versiuni mai performante tehnologic și energetic.
Printre electrocasnice mari, care sunt răsplătite cu un voucher în valoare de 300 de lei în momentul achiziției, se află aparatele frigorifice, mașinile de spălat vase, uscătoarele de rufe, plitele și cuptoarele electrice incorporabile, televizoarele de la cele mai căutate două branduri de pe piață.
Mai multe detalii despre programul „Reciclează și Flanco te premiază” pot fi găsite pe site-ul retailerului.
„Deși cele mai dorite produse rămân cele de primă necesitate – mașinile de spălat rufe și combinele frigorifice – televizoarele au reprezentat, de asemenea, o categorie căutată de consumatori, în special după ce a fost eliminată din programul AFM. Astfel, un client care a dat la schimb un televizor vechi, mare consumator de energie, și-a putut achiziționa cu un discount semnificativ un televizor LED performant, cu consum considerabil mai mic.”,
a adăugat Ovidiu Nicușan.
„Astfel, programele și inițiativele noastre abordează paliere diverse: derulăm, pe întreg parcursul anului, propriul program de reciclare a produselor electrocasnice vechi, creștem gradul de motivare a clienților de a recicla responsabil prin extinderea beneficiilor oferite, dotăm magazinele rețelei cu etichete electronice, digitalizăm și eficientizăm procese astfel încât să presupună un consum mai redus de hârtie sau de energie, desfășurăm program de buy-back pentru telefoane smart în cadrul căruia evaluăm produsul vechi, eliberăm voucher în funcție de valoarea acestuia, iar clientul pleacă pe loc cu noul produs.”,
a declarat compania.

02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit