Guvernul a adoptat ieri, 24 aprilie, prin Ordonanța de Urgență, prelungirea, până la 31 decembrie 2025, a perioadei în care se suspendă stabilirea drept contravenție și sancționarea nerespectării de către operatorul de transport rutier, respectiv de către conducătorul vehiculului de transport, a obligațiilor referitoare la:
Guvernul răspunde, astfel, semnalelor primite din partea mediului de afaceri și cerințelor de a oferi timpul necesar pentru implementarea și testarea sistemelor interne specifice Sistemului RO e-Transport.
„În practică au fost întâmpinate probleme din perspectiva preluării coordonatelor GPS de la transportatori, generate de multitudinea de soluții tehnice folosite de către aceștia.
În aceste condiții, pentru a oferi timpul necesar adaptării și implementării soluțiilor tehnologice, a fost prelungită, de la 1 aprilie 2025 până la sfârșitul acestui an, perioadă în care nu vor fi stabilite contravenții și nu vor fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor menționate anterior”, se menţionează în comunicatul făcut de Guvernul României.
Astfel, transportatorii primesc un răgaz de 9 luni pentru a testa modul de raportare a coordonatelor GPS pe platforma ANAF, timp în care şi autoritatea de control fiscal are timp, de asemenea, să crească capacitatea platformei de a permite conectarea unui număr foarte mare de utilizatori în acelaşi timp, cât şi stocarea unei cantităţi imense de date.
În actuala perioadă, dificil de traversat de către transportatori, atât din punct de vedere operaţional, cât şi al costurilor şi al condiţiilor legale de respectat, un răgaz de 9 luni – nu pentru aplicarea obligaţiilor Ro e-Transport, ci pentru neaplicarea de sancţiuni pentru respectarea obligaţiei de transmitere a coordonatelor GPS – reprezintă un ajutor important.
Ordonanţa de Urgenţă privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a intrat în vigoare de ieri, 24 aprilie.
Sancțiunile pentru neconformarea privind transferul datelor de poziționare a vehiculelor de transport marfă în sistemul RO e-Transport se aplică de la 1 aprilie 2025. OUG 129/2024, adoptată de Guvern în toamna anului trecut, amânase aplicarea sancțiunilor până la 31 martie, pentru a permite adaptarea sistemelor informatice la această cerință. Acum, termenul limită a fost atins, iar cei care nu transmit poziționarea vehiculelor prin GPS în RO e-Transport pe parcursul derulării curselor sunt pasibili de amendă.
Amenzile nu sunt mici și, special în cazul nerespectării obligativității de monitorizare prin GPS a parcursului mărfii, amenda pentru șofer este între 5.000 și 10.000 de lei. „Facem în continuare lobby în vederea diminuării cuantumurilor amenzilor, astfel încât acestea să fie sustenabile și proporționale cu valoarea serviciilor prestate, mai ales în cazul operatorilor de transport. Pe de altă parte, gradul de cunoaștere a legislației pe e-Transport este în continuare scăzut, mai ales în rândul cărăușilor. Cel mai simplu exemplu: au fost numeroase situații în care mărfurile au fost mutate de pe un camion pe altul, iar operatorul nu a anunțat organizatorul de transport cu privire la acest lucru”, a explicat Daniel Radu, vicepreședinte ARILOG, în cadrul Galei Tranzit Logistica, din 10 aprilie.
Este bine de știut că în cazul unei probleme tehnice/avarie/mentenanță în platforma ANAF – așa cum s-a întâmplat la începutul lui aprilie – codul UIT poate fi transmis și cu întârziere, în momentul în care platforma devine din nou funcțională. „Dacă platforma ANAF nu poate fi accesată din diverse motive tehnice la momentul în care marfa își începe parcursul intern, lipsa codului UIT nu va fi sancționată. Acesta din urmă trebuie însă generat și transmis șoferului imediat cum va fi posibil, post-avarie, pentru că, altfel, vor fi aplicate sancțiuni. Din fericire, din informațiile pe care le avem, în cazul mentenanței de patru zile de la început de aprilie, controalele nu au început imediat după ce platforma ANAF a redevenit funcțională, tocmai pentru a lăsa tuturor timp de a se conforma și de a-și emite codurile UIT restante”, a explicat și Andreea Mureșeanu, vicepreședinte ARILOG. „Există posibilitatea ca sistemul să dea pur și simplu eroare, dar și ca un cod generat să nu fie confirmat. În ambele cazuri, companiile au fost încurajate să dea drumul mărfii, mai ales că amenzile aplicate pentru coduri UIT la care sistemul a dat mesaj de eroare au fost contestate și câștigate în instanță. Este evident faptul că transporturile (mai ales de produse alimentare) nu pot fi întârziate pe motiv de eroare în platforma ANAF.Oricum, în contextul întârzierilor din ultima perioadă, am decis să reîncepem monitorizarea erorilor din platformă, respectiv a mesajelor de «timeout». Se pare că acestea apar cu precădere în intervalul orar 16:00-18:00.”
Vestea bună anunțată în cadrul Galei Tranzit Logistică este aceea că autoritățile iau în calcul amânarea aplicării sancțiunilor pentru nemonitorizarea parcursului mărfurilor prin GPS, un anunț concret în acest sens fiind așteptat chiar săptămâna aceasta. Până atunci, însă, reglementarea rămâne în vigoare.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit