Compania WDP raportează un început de an solid, susținut de creșteri financiare, cerere ridicată pentru spații industriale și un portofoliu investițional consistent. Primele trei luni din 2026 confirmă direcția de dezvoltare a grupului, inclusiv pe piața din România, unde compania continuă să își extindă prezența.

„WDP începe anul 2026 cu rezultate solide la nivelul întregului nostru portofoliu, al parteneriatelor cu clienții și al activității investiționale. Deși primul trimestru este încă prea devreme pentru a reflecta pe deplin impactul inițiativelor în derulare, noile oportunități sunt promițătoare și diversificate. De la Zwolle la Marseille, vedem oportunități noi de a ne extinde constant portofoliul de investiții. Volatilitatea macroeconomică și geopolitică va continua să fie o realitate. Nevoia Europei de independență în lanțurile de aprovizionare, reziliență energetică și stocuri strategice nu reprezintă o schimbare, ci o accelerare, consolidând rolul sectorului logistic ca infrastructură critică. Aceste evoluții reconfirmă viziunea noastră pe termen lung. Prioritățile noastre rămân neschimbate: creșterea sustenabilă a câștigurilor pe acțiune, disciplină în alocarea capitalului și execuția de înaltă calitate a portofoliului nostru de investiții. Acestea oferă o creștere solidă a fluxurilor de numerar pe termen scurt, menținând în același timp crearea de valoare pe termen lung. Suntem încrezători pentru restul anului 2026, susținuți de un portofoliu atractiv, o poziție financiară puternică și ambițiile noastre pentru 2030.”, a precizat Joost Uwents – CEO WDP.

În primul trimestru, WDP a înregistrat un câștig EPRA de 0,38 euro pe acțiune, în creștere cu 6% față de aceeași perioadă din 2025. Performanța este susținută atât de modelul multi-driver al companiei, cât și pe fondul menținerii unei marje operaționale ridicate și a unui cost eficient al finanțării.

Gradul de ocupare rămâne la un nivel ridicat, de peste 97%, semn că cererea pentru spații logistice se menține puternică. În plus, cele mai multe contracte care expiră anul acesta au fost deja renegociate sau prelungite, iar compania a semnat noi închirieri pentru aproximativ 100.000 mp doar în primele trei luni.

Portofoliul a înregistrat și o ușoară reevaluare pozitivă, iar randamentele se mențin stabile, confirmând atractivitatea investițiilor în acest sector.

WDP își păstrează o poziție financiară solidă, cu lichidități de aproximativ 1,6 miliarde de euro și o capacitate anuală de autofinanțare de aproximativ 500 milioane de euro. Indicatorii financiari arată un echilibru între creștere și prudență, ceea ce permite companiei să continue investițiile fără a-și asuma riscuri excesive.

În paralel, strategia #BLEND&EXTEND2030 este deja în execuție, compania consolidându-și echipele de management în mai multe țări europene pentru a susține extinderea pe noi piețe.

România rămâne una dintre piețele importante pentru WDP. Compania deține aici active evaluate la peste 1,6 miliarde de euro și o suprafață închiriabilă de peste 2 milioane mp, distribuită în peste 80 de locații strategice.

Pentru perioada următoare, WDP pregătește noi dezvoltări logistice și industriale, totalizând aproximativ 40.000 mp. Acestea vor fi valorificate pe terenuri deja existente în portofoliu, vizând extinderea parteneriatelor cu clienți existenți și creând premise solide pentru o creștere sustenabilă pe termen lung.

Printre proiectele anunțate se numără:

• În zona București-Ștefănești, compania extinde un depozit pentru Auchan de circa 14.000 mp, investiția urmând să fie finalizată în 2027.

• La Deva, WDP dezvoltă un spațiu de depozitare ambient și spații cu temperatură controlată de aproximativ 9.400 mp, cu termen de livrare în T4 2026.

• La Sibiu, va fi construit un nou proiect industrial de 15.000 mp pentru Siemens, orientat spre producție avansată, automatizare și digitalizare.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a discutat cu Maria Luís Albuquerque, comisarul european pentru servicii financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, despre măsurile concrete prin care România și Uniunea Europeană pot impulsiona dezvoltarea piețelor de capital și transforma prioritățile europene în investiții productive.

Întâlnirea oficială a vizat priorități esențiale pentru consolidarea Uniunii Piețelor de Capital și dezvoltarea Uniunii Economiilor și Investițiilor (SIU), cu accent pe eliminarea barierelor dintre piețele financiare europene și crearea unui cadru mai eficient pentru accesul la date financiare (FIDA). România și-a reafirmat susținerea pentru politici care promovează inovația, protecția datelor și o concurență corectă, dar și pentru reducerea birocrației care încetinește finanțarea economiei.

În contextul creșterii interesului investitorilor individuali și al dezvoltării constante a pieței de capital locale, Ministerul Finanțelor urmărește încurajarea listării companiilor românești și atragerea unui volum mai mare de investitori.

„Dezvoltarea pieței de capital este una dintre ambițiile strategice ale României. O piață de capital puternică înseamnă mai multe investiții în economie, mai multe companii românești care se pot dezvolta și crea locuri de muncă și mai multe oportunități pentru cetățeni de a-și valorifica economiile. În ultimele 10 luni, am reuşit să accelerăm modernizarea acestei piețe, prin crearea unor mecanisme care să atragă capital privat către proiecte de dezvoltare. În acest sens, Banca de Investiții și Dezvoltare va avea un rol important în atragerea capitalului și în dezvoltarea unor noi instrumente de finanțare, inclusiv prin crearea unor fonduri de investiții.”, a afirmat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

La rândul său, Maria Luís Albuquerque a apreciat implicarea activă a autorităților române în promovarea obiectivelor europene, evidențiind importanța unei voințe politice pentru finalizarea Uniunii Economiilor și Investițiilor.

„Salut discuțiile excelente și sprijinul solid demonstrate de autoritățile române și de actorii financiari locali pentru Uniunea Economiilor și Investițiilor. Acest angajament comun este esențial pentru avansarea dezvoltării piețelor de capital ca o ambiție strategică ce aduce beneficii cetățenilor europeni, sprijină companiile și consolidează atât economia României, cât și pe cea a Europei.”, a precizat Maria Luís Albuquerque, Comisar european pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor.

Un punct central al discuțiilor l-a reprezentat creșterea participării populației pe piața de capital, prin produse de investiții mai simple, mai transparente și accesibile, inclusiv prin analiza posibilității introducerii unui „cont european de investiții”.

Oficialii europeni și români au remarcat progresele realizate de România în acest sector, inclusiv prin stimulente fiscale pentru listarea companiilor și extinderea programelor dedicate investitorilor de retail, în special prin programele destinate populației.

Întâlnirea reconfirmă angajamentul României și al Uniunii Europene pentru consolidarea piețelor financiare, extinderea accesului la finanțare și susținerea unei dezvoltări economice durabile, într-un context european tot mai orientat spre investiții și competitivitate.