Guvernul României a adoptat în ședința de ieri, 21 august, ordonanța referitoare la prorogarea cu șase luni (de la 1 iulie 2026) a unor termene prevăzute de Legea nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Este vorba despre aplicarea rovinietei asupra tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România, la aplicarea TollRo – tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și a sistemului de tarifare rutieră electronică în România (STRR). Totodată, STRR trebuie să asigure funcționalități similare cu cele ale sistemelor de tarifare rutieră electronică din Statele Membre ale Uniunii Europene și să fie integrat cu acestea în cadrul Serviciului European de Tarifare Rutieră (SETRE).
Decizia de prorogare a termenelor a fost necesară pentru a permite implementarea etapizată a STRR, care presupune dezvoltarea soluției informatice, achiziția echipamentelor pentru amplasamentele de control și realizarea infrastructurii aferente. Totodată, prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2025, a fost deschisă finanțarea și s-a aprobat semnarea contractului pentru implementarea sistemului.
Noul sistem de tarifare rutieră electronică în România, care va intra în vigoare din 1 iulie 2026, va include atât funcționalitățile existente din prezentul sistem centralizat (Sistem Integrat de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR), inclusiv migrarea datelor din acesta, cât și funcționalitățile specifice pentru colectarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (TollRo) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a anunţat deschiderea procedurii de transparenţă decizională privind proiectul de act normativ ce vizează aprobarea tarifelor de utilizare a infrastructurii rutiere pentru vehiculele de transport de marfă cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și care sunt utilizate pe domeniul SETRE România.
Prin Legea nr. 226/2023 au fost transpuse în legislația națională prevederile Directivei (UE) nr. 362/2022, fiind instituit cadrul legal privind aplicarea tarifelor rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, stabilite în funcție de distanța parcursă (TollRO). Totodată, a fost reglementat faptul că nivelul tarifului unitar – care reprezintă tariful de trecere TollRO pe unitatea de km – precum și categoriile de vehicule pentru care acestea se aplică, se vor adopta prin ordin de ministru.
Tariful unitar cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii și un tarif bazat pe costuri externe, care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii și cele legate de poluarea atmosferică generată de trafic.
Tariful unitar pentru un vehicul EURO V-IV este tariful unitar corespunzător pentru un vehicul EURO VI, majorat cu 15%, iar tariful unitar pentru un vehicul EURO III-0 este tariful unitar corespunzător pentru un vehicul EURO VI, majorat cu 30%. Concret, propunerile de tarife sunt următoarele:
Potrivit proiectului de act normativ, nivelul tarifului unitar, stabilit în lei, se actualizează anual în funcție de indicele prețurilor de consum (IPC), comunicat de Institutul National de Statistică pentru anul anterior.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este entitatea desemnată să perceapă TollRO, să actualizeze anual tariful unitar și să informeze utilizatorii cu privire la acesta.
Potrivit motivației prezentată de MTI, nivelul tarifului unitar propus a fi aplicat în România pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 t este cel mai mic în comparație cu nivelul tarifelor similare aplicate în statele membre vecine (ex. Bulgaria, Ungaria).
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot transmite MTI până la 15 iulie 2025.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit