Firma din Bulgaria deschisă de CTE Trailers și-a continuat creșterea și în trei ani de activitate și-a consolidat prezența pe piață, fiind în Top 5 furnizori de semiremorci din țara vecină, „aspect îmbucurător, deoarece nu reprezentăm aceiași producători din România și nu vindem semiremorci noi pentru transport pe distanțe lungi, nici nu oferim produse de volum, care să ne recomande pentru primele locuri în domeniu. Dar ne propunem să creștem în continuare și de aceea vom mări echipa, pentru a acoperi mai bine teritoriul Bulgariei și a fi mai aproape de clienții care deja încep să ne cunoască și să aprecieze produsele și mai ales serviciile noastre“, detaliază directorul comercial Ovidiu Pintilie.

Grupul CTE este prezent și în Ungaria din 2020 cu o filială a CTE Solution, care oferă utilaje de construcții și echipamente pentru colectarea și reciclarea deșeurilor.

Din lipsă de semiremorci noi, numeroase firme de transport au fost nevoite să caute produse second-hand, dar nici ele nu au fost ușor de găsit, astfel că vânzările Schmitz Cargobull pe acest segment au fost în 2021 sub așteptări, 300-400 de unități, provenite din trade-in – puține, pentru că firmele nu mai restituie vehiculele vechi – și de pe piețele din alte țări. Semiremorcile din buy back teoretic vin automat la importator după 3-4 ani, dar practic contractele deschise din Româna au lăsat la latitudinea clientului când și în ce condiții să le returneze, și unii dintre ei le-au păstrat mai mult. Dar din 2022 se va merge mai mult pe contracte închise, mai puțin flexibile, astfel încât Schmitz să beneficieze de două avantaje: valoarea vehiculelor este mai mare, deoarece se știe când vor reveni în parcul de semiremorci rulate, și se pot face din timp planuri despre cum vor fi ele vândute.

Datorită cererii foarte mari, și semiremorcile rulate s-au scumpit în 2021 cu 20-30%.

În ceea ce privește estimările pentru 2022, ele indică un nivel similar al vânzărilor comparativ cu 2021.