In ciuda restrictiilor cauzate de criza coronavirus, cei 1.700 de parteneri de service ai producatorului german inca lucreaza, tinand cont de cerintele autoritatilor din fiecare tara, desi unii si-au redus programul, si sunt gata sa ofere si piese de schimb, deoarece, asa cum subliniaza directorul de vanzari Boris Billich, mai ales in aceste momente dificile transportatorii si soferii au nevoie de service rapid si sigur, cata vreme ei sunt cei care permit aprovizionarea in bune conditii a populatiei.
Pana acum furnizarea de piese de schimb in reteaua Schmitz a decurs fara restrictii semnificative, livrarile de la furnizori sunt stabile, cu foarte putine exceptii, si conducerea companiei monitorizeaza zilnic situatia. Serviciul de urgenta in caz de pana continua sa ofere asistenta rutiera 24/24, iar linia speciala Schmitz Cargobull Euroservice poate fi apelata oricand, fara taxa, la 00 800 24 227 462 855.

Unul dintre principalele obiective ale InterCargo pentru anul acesta este finalizarea service-ului de pe inelul de ocolire a Capitalei, intre Bragadiru si Magurele, pentru care au fost obtinute toate autorizatiile de constructie si au demarat deja lucrarile. Atelierul va avea noua travee, iar trei dintre ele vor fi duble si vor avea o lungime de 38 m, ceea ce permite interventia simultana la doua ansambluri.

Centrul de service va fi dotat la cele mai noi standarde in domeniu, cu stand de indreptat sasiuri, doua poduri rulante, stand de frane. Singurul atelier care exista in proiect, dar nu va fi gata in prima faza, este vopsitoria, iar spalatoria va fi doar pentru uz intern.
Centrul se va intinde pe un teren de 20.000 m2, din care 1.400 m2 construiti, iar investitia este estimata la trei milioane de euro, obtinuti din finantari bancare.
Potrivit directorului general InterCargo, Alexandru Paunescu, service-ul va avea un aport insemnat in vanzari, dar este un centru de profit separat, care va oferi servicii pentru toate tipurile de semiremorci, nu doar pentru marcile din portofoliu.