Dat fiind că, în 2018, în SUA exista un deficit de 60.000 de șoferi, transportatorii au început să își pună speranța în femeile șoferițe. Potrivit estimărilor Asociației Women In Trucking, între 2009 și 2020, ponderea acestora a crescut de la 3% la 11%. De asemenea, un sfert dintre companiile de transport cuprinse într-un sondaj realizat de Asociație au raportat o creștere cu 28,7% a femeilor care conduc vehicule grele.

Creșterea numărului de femei la volanul camioanelor este încurajată mai ales de faptul că cererea este foarte mare, dar și de faptul că evoluția tehnologică face ca meseria să fie mai puțin obositoare. În plus, începe să capete avânt și conducerea în cuplu (iubiți, soți, părinți și copii), mai ales într-o țară în care salariul depinde de kilometraj.
Cu toate acestea, camioanele încă sunt concepute pentru bărbați, cabinele fiind în conformitate cu standardele medii ale bărbaților, accesul femeilor la comenzi sau la găsirea poziției corecte a scaunului fiind îngreunate. Chiar și infrastructura e concepută pentru a servi doar sexului masculin, iar principalul punct slab este siguranța peste noapte.
Un studiu realizat de Accenture și GEODIS pe tema comerțului online, cu participarea a 200 de companii mari din SUA (40%) și Europa (60%), arată că 62% dintre aceste mărci (76% dintre cele americane și 56% dintre cele europene) se așteaptă ca vânzările directe online (prin propriile lor magazine online) să depășească 20% din cifra lor de afaceri. Dar procesele logistice nu sunt scalate, pentru 48% dintre firmele din SUA și 54% din cele din Europa, astfel încât să absoarbă rapid creșterea volumelor din eCommerce.
Pentru 78% dintre respondenții americani șl 75% dintre cei europeni, experiența de cumpărare a clientului (incluzând aici și livrarea) este domeniul care are cel mai mare potențial de îmbunătățire, și pentru asta e nevoie de e-fulfillment optimizat, opțiuni diverse de livrare flexibilă, urmărire mai practică a coletului și retururi mai simple. 80% dintre companii chiar au făcut în ultimul timp eforturi pentru a simplifica returul produselor. Pentru 64%, respectiv 62% dintre respondenți, ar trebui lucrat mai ales la optimizarea softului pentru logistică și supply chain, pentru 70%/53% la flexibilitatea transportului, pentru 61%/52% la vizibilitatea stocului și pregătirea comenzilor, pentru 54%/49% la capacitatea de a livra colete mici, iar pentru 49%/48% cele mai multe eforturi ar trebui făcute în direcția unei rețele agile de distribuție.
De asemenea, pe viitor este nevoie de o strategie de comerț electronic prin care să se acopere toate canalele, cu accent pe rețele și magazine multimarcă de e-fulfillment și ecosisteme digitale care să permită vizibilitate în timp real, flexibilitate a livrărilor și control asupra experienței de cumpărare și a inventarului.
38% dintre companiile americane și 25% dintre cele europene oferă livrare în regiune în 2-3 zile și 56%, respectiv 57% plănuiesc să facă asta în următorii trei ani. În ceea ce privește livrările intercontinentale, nicio companie americană nu oferă livrare în 2-3 zile, dar 17% vor să facă asta în următorii trei ani. 15% livrează în 4-5 zile, iar 66% vor să facă asta în următorii trei ani. Nici companiile europene nu fac livrări intercontinentale în 2-3 zile, dar 7% își propun asta pentru următorii trei ani. 4% dintre ele livrează în 4-5 zile, iar 76% speră să poată face asta în următorii trei ani.
Numai 16% dintre firme pot să aibă în timp real indicatori de performanță pentru supply chain-ul lor (25% dintre firmele americane și 10% dintre cele europene). Iar capabilitățile analitice de care dispun 40% din firmele europene sunt prea rudimentare, generând date în mod fragmentat, adesea manual și fără un control foarte clar. Foarte puține companii au vizibilitate în timp real a stocului, dar aceasta este esențială pentru a garanta disponibilitatea produselor și o varietate mare de opțiuni de livrare și pentru a informa clientul despre statusul livrării. În plus, ar duce și la optimizarea costurilor logistice pentru fiecare comandă și la depășirea a numeroase provocări logistice: armonizarea stocului fizic cu cel digital, menținerea inventarului în timp real, optimizarea stocului, gestionarea transportului și a comenzilor. Toate permit obținerea de avantaje competitive prin folosirea mai bună a activelor. Și pentru asta este nevoie de magazine integrate cu rețele de comerț electronic pentru a servi ca centre de procesare a comenzilor, puncte de colectare și centre de livrare și de fulfillment.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit