Anul trecut s-a încheiat cu peste 570.000 mp de spații logistice și industriale construite și finalizate, în creștere cu 27% față de 2023, astfel că stocul național a ajuns la aproximativ 7,6 milioane mp. Activitatea de dezvoltare a revenit, așadar, pe creștere, după ce în 2023 livrările de proiecte au fost cu 46% sub nivelul din 2022, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Bucureștiul a beneficiat de cea mai mare parte a suprafeței construite în 2024, respectiv 152.500 mp (27% din total), acesta fiind urmat de Ploiești, cu 127.200 mp (22%) și Brașov, cu 76.600 mp (13% din livrările totale din 2024).
În prezent, la nivel național sunt în construcție circa 230.000 mp, iar specialiștii estimează că livrările din acest an vor depăși acest nivel, deși dezvoltatorii și-au diminuat semnificativ proiectele realizate speculativ și încep construcția doar după ce au securizate contracte de preînchiriere.
În regiunea București-Ilfov se află cea mai mare suprafață de spații în construcție (98.000 mp), în timp ce în Arad sunt în construcție 22.000 mp, iar Baia Mare va avea circa 20.000 mp de spații noi finalizate pe parcursul anului.
Potrivit Cushman & Wakefield Echinox, în ultimul trimestru al 2024 a fost consemnată o creștere semnificativă a activității de tranzacționare, de 64% peste nivelul din trimestrul al treilea. Cu toate acestea, în întreg anul trecut, companiile au închiriat 842.800 mp de spații industriale și logistice (-16,8% comparativ cu 2023). Cererea nouă a avut o pondere de 62% din volumul tranzacționat în 2024, restul fiind renegocieri ale contractelor existente.
Companiile din domeniul FMCG și de retail au fost cei mai activi chiriași pe piața închirierilor, aceștia fiind urmați de firmele de producție și automotive și de operatorii de logistică și distribuție.
Având în vedere evoluția cererii și a activității de tranzacționare, rata de neocupare a înregistrat o ușoară creștere la 4,9%, la nivel national, fiind așteptată o reducere în 2025, pe fondul numărului limitat de proiecte dezvoltate speculativ.
„Piața spațiilor logistice și industriale din România trece printr-o perioadă de stabilizare, cu livrări în creștere și o cerere solidă din partea companiilor din retail, FMCG și producție. În ciuda unei ușoare majorări a ratei de neocupare, perspectivele pentru 2025 rămân optimiste, deoarece evoluția economică pozitivă, cu un PIB în creștere și o inflație în scădere, creează un context favorabil pentru continuarea dezvoltărilor în acest sector”, a declarat Ștefan Surcel, Head of Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.
Chiriile de referință din București și din principalele destinații industriale și logistice din țară au rămas în general constante, între 4,20 și 4,70 euro/mp/lună în ultimul trimestru din 2024, la niveluri mai reduse fiind tranzacționate proiectele cu rate mai mari de neocupare. Pentru perioada următoare nu sunt estimate fluctuații semnificative ale chiriilor, însă proiectele noi ar putea fi disponibile la chirii mai ridicate, în principal ca urmare a creșterii costurilor de construcție și a prețurilor de achiziție a terenurilor.
Proiecte livrate in 2024 (selecție)
Proiect | Oraș | Suprafață (mp) | Proprietar/dezvoltator |
CTPark Ploiești 1 | Ploiești | 85.500 | CTP |
VGP Brașov H | Brașov | 53.500 | VGP |
WDP Park Slatina III | Slatina | 48.300 | WDP |
CTPark Bucharest West 24 | București | 42.700 | CTP |
Logicor Pallady | București | 41.500 | Logicor |
Industra Park Arad | Arad | 32.000 | Oresa Industra |
Proiecte in construcție (selecție)
Proiect | Oraș | Suprafață (mp) | Proprietar/Dezvoltator |
VGP Park Bucharest A | București | 25.000 | VGP |
VGP Park Arad B | Arad | 22.000 | VGP |
MLP Bucharest West | București | 21.000 | MLP |
ELI Park Bucharest 3.3 | București | 20.000 | ELI Parks |
Cel mai mare dezvoltator, proprietar și administrator de spații industriale și logistice listat din Europa, după suprafaţa închiriabilă (GLA), CTP își întărește parteneriatul cu FAN Courier prin închirierea unui spațiu de 4.500 mp în CTPark Deva. Această extindere aduce suprafața totală ocupată de FAN Courier în parcurile CTP la peste 10.000 mp, compania având deja locații în CTPark Sibiu East și CTPark Craiova East.
Poziționată în inima României, CTPark Deva devine potrivit pentru centre de distribuție centrale și activități de producție. Parcul beneficiază de acces facil la Autostrada A1, care conectează Deva de principalele hub-uri logistice din țară, și este bine conectat la transportul public, fiind astfel o alegere excelentă pentru logistică și forța de muncă din zonă.
„Extinderea parteneriatului nostru de lungă durată cu FAN Courier este un motiv de mândrie. După ce am sprijinit creșterea impresionantă a FAN Courier de-a lungul anilor, ne bucurăm să facem un nou pas împreună, adăugând încă o locație în cadrul colaborării noastre. Acestă extindere reflectă angajamentul nostru de a susține clienții să se extindă, oferindu-le spații flexibile, amplasate strategic, adaptate nevoilor lor în continuă evoluție. În CTPark Deva ca hub logistic pentru Transilvania, suntem încrezători că FAN Courier va continua să prospere, valorificând infrastructura modernă și conectivitatea acestui parc pentru a-și susține expansiunea.”,
a declarat Jovan Radosavljevic, Managing Director CTP Romania.
CTP își extinde portofoliul de parcuri industriale și logistice pentru a oferi clienților soluții personalizate și flexibilitate pe piață. Extinderea FAN Courier în CTPark Deva este un exemplu concret al modului în care rețeaua națională a CTP furnizează soluții care nu sunt disponibile pe alte platforme logistice, permițând clienților să își scaleze rapid operațiunile.
De asemenea, CTPark Deva dispune de acces direct la Autostrada A1 Sibiu-Deva, fiind amplasat la doar 2 km de centrul orașului, ceea ce îl face ideal pentru activități de producție și logistică. Parcul dispune de facilități de cross-dock și are acces la transportul public. În ultimii ani, Deva și împrejurimile sale, cum ar fi localitatea Băcia, au devenit hub-uri importante pentru companiile din industria auto și high-tech, care optează pentru producția mai aproape de clienți prin procesul de „nearshoring”. Tendința a fost accelerată de provocările din lanțurile de aprovizionare cauzate de pandemie, ceea ce încurajează din ce în ce mai multe firme să își stabilească operațiunile în Europa Centrală și de Est.
CTPark Deva oferă atât spații disponibile pentru închiriere, cât și condiții excelente pentru companiile din logistică și producție, care doresc să își optimizeze distribuția și să beneficieze de poziționarea strategică în centrul României.
02.10.2020
Ultimul număr: Iulie-August 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit