Dezvoltatorul european de spații logistice și semi-industriale de înaltă calitate, VGP a raportat un profit înainte de impozitare de 208,6 milioane de euro pentru primul semestru al acestui an, reprezentând o creștere de 35% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, veniturile nete din chirii și energie regenerabilă au ajuns la 40,9 milioane de euro (+24,3%), veniturile din taxe de management al joint venture-urilor la 16,1 milioane de euro (+2,6%) și câștigurile nete din reevaluarea portofoliului la 141,5 milioane de euro (+42,8%).
Un record de 56,1 milioane de euro sau 822.000 mp de contracte de închiriere noi și reînnoite au fost semnate în S1 2025, ceea ce a adus venitul anualizat total angajat la 441,3 milioane de euro (+7% YTD și +14,7% creștere organică anuală). La nivel consolidat, venitul net din chirii a crescut cu 16,4%, la 103,9 milioane de euro, comparativ cu prima jumătate a lui 2024.
Din cele 36 de proiecte, 846.000 mp au fost în construcție la 30 iunie 2025, generând un venit anual suplimentar de 72,8 milioane de euro odată cu finalizarea acestora și închirierea.
Proiectele începute în S1 de 325.000 mp au reprezentat venituri din chirii la finalizare de 29,2 milioane de euro.
Rata de pre-închiriere a fost de 76%, cu active aflate în construcție de peste 6 luni care sunt deja pre-închiriate în proporție de 80%. Totodată, s-au livrat 11 proiecte care însumează 264.000 mp în S1, cu o proporție de 96,3% închiriate, ceea ce rezultă un venit anual de 17,6 milioane de euro.
49% din activele livrate au certificarea BREEAM Outstanding. Activele finalizate au totalizat 6.244.000 mp sau 255 de clădiri, dintre care 98% au fost închiriate cu o vechime medie de doar 4,5 ani.
Achiziția de terenuri pentru dezvoltare a ajuns la 633.000 mp, inclusiv prima investiție în Marea Britanie și extinderea strategică în România și în mai multe țări europene, precum Croația, Danemarca, România, Germania, Portugalia, Spania, Ungaria, Cehia și Italia.
Rezerva de terenuri securizate, care totalizează 9,7 milioane mp, au un potențial de dezvoltare de peste 4 milioane mp, ceea ce echivalează cu un venit potențial din chirii estimat la +256 milioane de euro.
Proprietățile de investiții (la cota parte) au crescut cu 8,3%, până la 5,4 miliarde de euro.
Veniturile brute din energie regenerabilă s-au majorat cu 71,5% YoY, ajungând la 6,5 milioane de euro. Capacitatea totală instalată s-a mărit de la 143 MW la 177,3 MW (+20%), în timp ce proiectele în construcție sau autorizare au crescut de la 69,7 MW la 105,9 MW (+52%). Producția comercializabilă a urcat de la 47 GWh la 70 GWh (+49% YoY).
VGP a emis obligațiuni în valoare de 576 milioane de euro, a răscumpărat în valoare de 200 milioane de euro și a rambursat o emisiune de 80 milioane de euro cu scadența în martie 2025. EPRA NTA a crescut cu 4,8% comparativ cu decembrie 2024 și cu 11,5% YoY.
Incluzând vânzarea VGP Park Riga în iulie 2025, VGP a recuperat 35,6 milioane de euro din tranzacțiile cu întreprinderile joint venture-urile Deka și Allianz. Grupul se așteaptă la noi tranzacții în a doua jumătate a lui 2025.
De asemenea, VGP are o perspectivă stabilă cu ratingul de credit BBB- investment grade de la Standard & Poor’s.
În România, VGP deține peste 1 milion de metri pătrați de suprafață închiriabilă, distribuită în șase parcuri moderne: VGP Park Bucharest Nord, VGP Park Bucharest 2 (Est), VGP Park Arad, VGP Park Timișoara, VGP Park Brașov și VGP Park Sibiu.
Dezvoltatorul industrial CTP a raportat un venit brut din chirii de 367,2 milioane de euro pentru prima jumătate a lui 2025, în creștere cu 14,4% față de anul precedent, în timp ce a semnat mai multe contracte de închiriere, reprezentând o creștere de 11% față de perioada similară a lui 2024.
Creșterea chiriilor de 4,9% a fost determinată în principal de indexarea și renegocierea contractelor de închiriere cu termen de expirare. Chiria medie lunară pentru noile contracte de închiriere a crescut cu 5% față de anul precedent, iar veniturile din chirii anuale au ajuns la 757 de milioane de euro.
CTP rămâne cel mai mare proprietar și dezvoltator de active imobiliare industriale și logistice, cu o cotă medie de piață de 28,2% în Republica Cehă, România, Ungaria și Slovacia. De asemenea, compania este lider de piață în Serbia și Bulgaria.
Baza internațională extinsă și diversificată de chiriași a companiei include peste 1.500 de clienți, dintre care mulți sunt companii dintr-o varietate de industrii, precum producție, high-tech/IT, auto, comerț electronic, retail, comerț cu ridicata și 3PL.
Remon Vos, CEO, a precizat: „Am închiriat 1.015.000 mp în S1-2025, cu 11% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, ilustrând cererea puternică continuă în Europa Centrală și de Est, în ciuda volatilității geopolitice și tarifare. Privind în viitor, avem o listă puternică de clienți potențiali pentru a doua jumătate a anului. Chiriașii din industria prelucrătoare asiatică au reprezentat aproximativ 20% din totalul activității noastre de închiriere, comparativ cu peste 10% din totalul portofoliului nostru de închirieri. Veniturile anuale din chirii au crescut la 757 de milioane de euro. Următoarea noastră țintă de creștere este de 2 milioane mp de GLA în construcție și terenuri de 26,1 milioane mp, ceea ce înseamnă că putem continua să generăm o creștere de două cifre a NTA în următorii ani. Suntem încrezători că ne putem atinge obiectivele ambițioase și putem ajunge la 1 miliard de venituri anuale din chirii în 2027.”
Pe parcursul primului semestru, CTP a livrat un total de 224.000 de metri pătrați de noi construcții, care au fost închiriate în proporție de 100% la finalizare, cu un randament al costurilor (YoC) de 10,3%.
Programul de dezvoltare al companiei continuă să fie un motor cheie al creșterii viitoare, având în prezent 2 milioane de metri pătrați de clădiri în construcție, tot la un randament preconizat al costului (YoC) de 10,3%. Odată închiriat integral, acesta va genera venituri din chirii de 160 de milioane de euro.
Terenul Grupului CTP s-a ridicat la 26,1 milioane mp la 30 iunie 2025 (31 decembrie 2024: 26,4 milioane mp), ceea ce permite companiei să-și atingă ținta de 20 de milioane mp de GLA până la finalul deceniului. Grupul se concentrează pe mobilizarea băncii de terenuri existente, menținând în același timp alocarea disciplinată a capitalului în realimentarea băncilor de terenuri.
Valoarea brută a activelor (GAV) a companiei a crescut cu 7,2%, ajungând la 17,1 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 15,9% față de anul precedent. În plus, grupul a primit finanțări în valoare de 1,7 miliarde de euro pentru a-și susține creșterea organică.
CTP își extinde planul de extindere pentru implementarea sistemelor fotovoltaice (PV), având ca obiectiv obținerea unui randament al costurilor de 15% (YoC) la o investiție medie de aproximativ 750.000 de euro pe MWp. Compania are o capacitate fotovoltaică instalată de 138 MWp, din care 108 MWp sunt deja puși în funcțiune. În S1 2025, veniturile din energie regenerabilă au crescut cu 136% față de anul precedent, ajungând la 8 milioane de euro.
De asemenea, compania a declarat un dividend interimar de 0,31 de euro pe acțiune ordinară, o creștere de 6,9% față de dividendul interimar din 2024.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit