Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Foto: Dacia

Anul trecut, Dacia a înregistrat 46.124 de înmatriculări de vehicule pe piața din România, o creștere de 14,8%, comparativ cu 40.179 de unități față de anul precedent.

Astfel, Dacia își menține poziția de lider detașat cu o cotă de piață de 28,6% din totalul înmatriculărilor de vehicule noi în țară.

Toate cele cinci modele din topul celor mai vândute 5 modele din România în 2023, au fost Dacia, conduse de Logan, urmat de Duster și Sandero.

Dacia dovedește pertinența ofertei, adaptată unei categorii largi de clienți, atât persoanelor fizice, cât și utilizatorilor de flote.

În clasamentul vânzărilor, modelul Logan conduce cu 14.269 de unități, în creștere cu 25% față de cele 11.401 de vehicule înmatriculate în 2022.

Înainte de intrarea în fabricație a unei noi generații, Duster a marcat o performanță foarte bună pe piața românească, ocupând locul al doilea în topul vânzărilor, cu 10.908 de unități, peste rezultatul anului anterior (10.161 de vehicule).

Versiunea „Extreme” a reprezentat 34% din vânzările Duster, beneficiind de cel mai ridicat nivel de echipare din gamă și de elemente de design specifice outdoor. Mai mult, două treimi din clienții Duster au ales versiunea cu tracțiune integrală în 2023. 

Pe locul al treilea s-a situat Sandero, marcând 9.896 de unități (+16,9% față de cele 8.492 de vehicule vândute în 2022). Versiunea Stepway înregistrând cea mai mare parte a vânzărilor (92%).

Spring s-a evidențiat ca cel mai popular model electric cu 6.875 de unități vândute și cu o cotă de piață de aproximativ 43% în segmentul vehiculelor 100% electrice. Versiunea Spring 65, lansată la începutul anului trecut cu noul motor, mai puternic, a reprezentat 49% din vânzările modelului.

Jogger s-a impus drept cel mai popular vehicul de familie de pe piața locală cu până la 7 locuri, ajungând pe locul cinci în clasamentul celor mai vândute modele din România, cu 4.175 de unități înmatriculate în 2023. Primul vehicul full-hibrid produs în România, în versiunea Hybrid 140, a reprezentat 17% din totalul vânzărilor.

În 2024, a treia generație a modelului Duster ar putea fi comandată de clienții din România, în primele zile ale lui martie, cu livrări înainte de jumătatea anului.

Modelul Spring va fi îmbunătățit în acest an, ceea ce ii va consolida atractivitatea în segmentul vehiculelor electrice accesibile.

În acest an, rețeaua comercială Dacia din România va încheia procesul de modernizare prin adoptarea noii identități vizuale a mărcii atât la exterior, cât și la interiorul tuturor showroom-urilor.

În creștere cu 3,1 % faţă de anul precedent, vânzările totale ale mărcii Dacia au ajuns în 2021 la 537.095 de unități în condițiile unei pieţe stabile dar puternic afectate de criza sanitară şi de cea a componentelor electronice. În perimetrul său de comercializare, Dacia a înregistrat o creștere a cotei sale de piaţă cu 0,1 puncte procentuale, până la 3,5%.

Creșterea vânzărilor se explică în mod special prin succesul noii game Dacia în rândurile clienților particulari. În 2021 Dacia a atins în Europa o cotă de piaţă record de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienții particulari, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în rândurile acestei categorii de public.

În afara României, Dacia este marca cea mai vândută către clienții particulari în Franţa şi se situează în Top 5 în alte 9 țări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Croația). În Germania, marca se află în Top10. Dacia este de asemenea lider de piaţă în Maroc. Această performanță este susținută de succesul modelelor Sandero şi Duster.

Dacia Sandero a înregistrat un volum de vânzări cifrat la 226.805 de exemplare, din care aproape 90% au fost reprezentate de cea de-a treia generație a modelului. În 2021, pentru al cincilea an consecutiv, Dacia Sandero a fost cel mai vândut model din Europa către clienții persoane fizice. În unele țări, Sandero a fost chiar cel mai vândut model către toate categoriile de clienți. În aceste condiții, Sandero s-a situat la sfârşitul anului pe locul al doilea în clasamentul celor mai vândute modele din Europa. 

Aceeași tendință a fost valabilă şi în cazul modelului Dacia Duster, care este, din 2018, cel mai vândut SUV din Europa către clienții particulari. Cu 186.001 unități comercializate în 2021 pe toate pieţele, Duster a depășit 2 milioane de exemplare vândute de la lansarea sa în 2010.

Lansat în primăvara trecută, Dacia Spring şi-a făcut o intrare remarcată pe piaţa vehiculelor 100% electrice cu 27.876 unități vândute şi peste 46.000 de comenzi la finele anului 2021. Conceput pentru a democratiza accesul la mobilitatea electrică pentru deplasările zilnice, Spring se afirmă ca un automobil urban de referință pe numeroase pieţe. În mod remarcabil, 80% din cei care au achiziționat un vehicul Spring nu erau anterior clienți ai mărcii Dacia.

O gamă care evoluează

Concepută pentru a răspunde așteptărilor clienților, gama Dacia suscită un interes tot mai mare pentru versiunile sale cele mai bine echipate. Astfel, la nivel european, 90% din clienții Dacia Spring au optat pentru nivelul de finisare Confort Plus. Totodată, versiunea Stepway reprezintă 70% din vânzările de Sandero, în timp ce 60% dintre clienții modelului Duster au preferat versiunea Prestige.

Preferința tot mai accentuată a clienților pentru versiunile vârf de gamă este însoțită de un alt fenomen relevant: Dacia cucerește clienţi care anterior nu achiziționaseră un vehicul din cadrul Group Renault, procentul acestor noi clienţi, sau „rata de cucerire”, fiind de 60%.

Pe de altă parte, atunci când decid să îşi înlocuiască mașina cu una nouă, 75% din clienții Dacia rămân fideli mărcii.

Perspective pozitive pentru 2022

În 2022 Jogger se va alătura modelelor de succes ale gamei Dacia. Noul vehicul de familie cu până la 7 locuri a fost conceput pentru a răspunde nevoilor de confort, de spațiu şi de modularitate ale unei categorii largi de clienți.

Aplicarea planului strategic anunțat anul trecut va continua cu introducerea progresivă a noii identități de marcă, atât în reţeaua comercială (începând din primul semestru), cât şi pe gama de modele (în ultima parte a anului).

„Dacia este în prezent un adevărat motor de creștere pentru Renault Group. 60% din cumpărătorii de vehicule Dacia provin din afara Grupului, în timp ce 75% din posesorii de Dacia rămân fideli mărcii atunci când cumpără o nouă mașină în locul celei vechi”, precizează Denis Le Vot, Director General al mărcilor Dacia & Lada. „Această ofensivă se realizează în special datorită versiunilor superioare de echipare ale modelelor. Creșterea vânzărilor şi a cotelor de piaţă confirmă faptul că Dacia atrage o categorie tot mai largă de clienți. În 2022, Dacia deschide un nou capitol din istoria sa. Punerea în aplicare a planului nostru strategic se materializează în principal prin lansarea comercială a modelului Jogger şi prin introducerea noii identități de marcă.” 

Pe piaţa din România

În România, Dacia a vândut 38.120 de vehicule în 2021. Modelele Dacia figurează pe patru din primele cinci poziții ale topului celor mai vândute vehicule de pe piaţa locală.

Dincolo de succesul constant al modelelor Logan (13.482 unități), Duster (9.045 unități) şi Sandero (8.227 unități), aflate în fiecare an în fruntea clasamentului de vânzări, merită subliniată performanța modelului Spring, ajuns pe locul cinci în topul celor mai bine vândute autoturisme din România. În numai trei luni de la începutul livrărilor către clienți au fost înmatriculate 3.068 de exemplare, ceea ce înseamnă aproape 48% din totalul vânzărilor de vehicule electrice de pe piaţa din România în 2021.