Chiar daca nu este chiar o criza in zona industriala si Logistica, anul acesta a fost observata o Incetinire a pietei de stivuitoare la nivel mondial, volumele din primul trimestru al anului fiind cu 3% mai mici decat la sfarsitul anului trecut in plus, desi pe parcursul lui 2019 declinul s-a accelerat pana la 5%, cu unele tari in care a coborat la 10-15%, nivelul inca este ridicat, similar celui din anul record 2017. Acum, toata lumea asteapta sa vada cum evolueaza conflictul dintre SUA si China, dar si decizia Marii Britanii privind iesirea din UE. Still Material Handling, ca si alti producatori de stivuitoare, este pregatit Insa, prin securizarea businessului, pentru toate tipurile de scenarii in acelasi timp, are solutii si pentru presiunea tot mai mare venita dinspre producatorii din afara Europei, in special din China, fara sa piarda din vedere alinierea la tendintele pietei, orientate tot mai clar catre automatizare, robotizare si electrificare.

Peste 80% din vanzarile Still sunt generate in EMEA. Echipamentele producatorului german sunt utilizate insa si in alte regiuni, precum America de Nord si America de Sud. „Suntem foarte activi pe piata sud americana, fiind de ani de zile lideri de piata in Brazilia in Europa, in Polonia Inregistram un real succes si, de asemenea, avem o structura puternica in statele Benelux. Pe de alta parte, Marea Britanie este o piata foarte importanta pentru noi“, a spus Thomas A. Fischer, director de vanzari, marketing si service al Still GmbH, anticipand posibilitatea inregistrarii unui declin usor pe intreg 2019, comparativ cu anul precedent. „In cel mai bun caz asteptam in Europa o crestere de o cifra a gamei mici si mijlocii. De asemenea, cresterea gamei medii ar putea fi tot de o cifra si in Asia. Vor fi dezvoltari care vor varia considerabil pe piete individuale si pe segmente de produse.“

Still Material Handling Romania a inaugurat un nou sediu, la km 13, pe A1. Pe langa un spatiu generos de birouri, de 626 m2, noua locatie include si un depozit de 2.031 m2 care asigura triplarea capacitatii actuale de depozitare. In plus, mutarea s-a facut si pentru centralizarea proceselor logistice intr-o singura locatie, dar si pentru gestionarea mai bine a serviciilor oferite clientilor. Chiar daca decizia strategica si operationala nu vine intr-un moment neaparat propice, piata fiind in scadere dupa un 2018 exceptional, miscarea e facuta ca o investitie pe termen mediu si lung. „Romania este o tara mare, cu potential, in care Still a inregistrat peste opt ani de crestere continua.

Aici avem un portofoliu semnificativ de clienti internationali, companii din intreaga lume care isi doresc suport si servicii standard de la Still, precum cele din Germania sau Franta, ce nu puteau fi oferite de toti furnizorii externi. Ca urmare, pentru a aduce plus valoare pietei romanesti, era important sa avem o organizatie proprie aici“, a justificat Frank Mueller, membru al boardului Still, mutarea intr-o noua locatie, mai ofertanta. In completare, Marek Juhas, Managing Director Still Material Handling Romania SRL, explica: „am realizat ca este mult mai bine sa gestionam toate procesele din propria «casa». Ca urmare, am hotarat sa triplam capacitatea de depozitare si sa centralizam procesele logistice aici, pentru a gestiona si controla mai bine si serviciile pentru clienti. Si nu ne referim doar la piesele de schimb, ci si la pregatirea stivuitoarelor potrivit cerintelor speciale venite de la clienti. In plus, ne asteptam la o crestere a industriei in urmatorii 5-10 ani, deci e o decizie operationala, dar si strategica.“
Mai multe amanunte puteti afla din numarul urmator al revistei Logistica.