Indicele capacității europene de transport rutier de mărfuri a crescut cu 8,8% în octombrie 2023 față de octombrie 2022, potrivit celor mai recente date ale Transporeon, citate de Transport Intelligence (Ti). Este a 16-a lună consecutivă de creștere față de aceeași lună a anului anterior.

Iar comparativ cu septembrie 2023 indicele capacității a crescut în octombrie cu 2,7%. Această creștere a capacității disponibile face ca transportul rutier european să fie tot mai ieftin, din cauza concurenței mai puternice între operatori.

Declinul tarifelor de pe piața spot a încetinit din cauza atenuării inflației, astfel că în septembrie 2023 ele au fost mai mici cu 14,2% decât în septembrie 2022 și cu 10,2% decât în octombrie 2022, deoarece și cererea de bunuri a scăzut mai puțin, ceea ce sugerează că unele tarife spot ar putea începe să se normalizeze.

Tarifele de transport pe bază de contract s-au menținut mari din cauza costurilor mari, iar scumpirile continuă să le facă să crească. Prețurile de transport din contracte sunt oricum mai puțin expuse la modificările cererii pe termen scurt, astfel că ele au înregistrat o scădere de 2,8% față de octombrie 2022, poate și din cauză că fluctuează mai puțin decât cele spot având în vedere ciclurile de achiziție a mărfurilor. Cu toate acestea, dacă economia europeană continuă să stagneze la niveluri de activitate situate sub anii precedenți, Ti se așteaptă ca acest lucru să adauge o presiune descendentă asupra tarifelor din contracte.

Rezultatele financiare ale companiilor europene de transport rutier de marfă reflectă scăderea volumului pieței. Kuehne + Nagel, de exemplu, a comentat că rețelele sale de transport rutier de mărfuri au suferit de o slabă utilizare a capacității în această perioadă.

În general, piața transportului rutier de mărfuri continuă să fie caracterizată de o stagnare a cererii, o scădere a tarifelor spot și o creștere a capacității. Scăderea venitului real, condițiile financiare stricte și cererea externă slabă cântăresc greu pe piața europeană, iar perspectivele indică o volatilitate redusă, deoarece cererea stagnează la niveluri mai scăzute decât în anii precedenți, creșteri de costuri pe termen scurt și mai ales creșteri de taxe de drum în Europa Centrală, care probabil vor determina creșterea tarifelor de transport în trimestrul al patrulea din 2023, înainte ca cererea să înceapă să se redreseze în a doua jumătate a lui 2024.

Upply, Ti și IRU au publicat Indexul european al tarifelor pentru al doilea trimestru din 2023 (https://market-insights.upply.com/en), de unde reiese că tarifele de transport intern din Franța, atât cele spot, cât și cele din contracte, au crescut cu 0,5 puncte față de trimestrul anterior. Pe piața spot, după scăderi mari în cele două trimestre de dinainte, tarifele au crescut până la 127,8 puncte, dar rămân în scădere cu 9,1 puncte față de perioada similară a anului trecut. Iar tarifele din contracte sunt de 127,0 puncte, în creștere cu 3,9 puncte față de al doilea trimestru din 2022.

Prețurile din Franța nu au crescut în ultimele 18 luni la fel de mult ca în alte țări europene, deoarece guvernul a luat diverse măsuri de protejare față de scumpirea energiei. Dar consumul pare încă să aibă o tendință descendentă, în principal din cauza creșterii prețurilor la alimente.

Ieftinirea combustibililor și scăderea cererii de transport au dus la tarife mai mici în primul trimestru din 2023, însă un mediu de afaceri rezistent și costurile de transport ridicate totuși la niveluri istorice le-au făcut să se mențină sus.

Creșterea prețurilor alimentelor descurajează creșterea cererii de produse perisabile în Franța, dar inflația rămâne stabilă și se pot observa semne de creștere a cererii pentru alte bunuri.

Datele de la Plateforme de la filière automobile (PFA) arată că vânzările de mașini sunt mai mari cu 11,5% în iunie față de mai și cu 15,3% mai mari în primul semestru din 2023 față de perioada similară a anului trecut. Potrivit INSEE, sectorul auto a înregistrat cea mai mare rată de creștere de la an la an în perioada martie-mai 2023, ceea ce influențează atât piața de transport spot, deoarece producătorii auto urmăresc să satisfacă imediat cererea, cât și pe piața contractelor, deoarece perspectivele pieței auto se îmbunătățesc indiferent de circumstanțele potrivnice din 2023.