Tarifele de import în Franța din Germania au continuat și ele să crească, așa cum arată cea mai recentă analiză Upply, mai puțin însă după creșterile trimestriale puternice din 2021 – doar cu 0,7% – dar suficient pentru a avea noi valori record. Iar față de primul trimestru din 2021 creșterea este de 28,4%.

Tarifele de transport dintre Paris și Duisburg au reflectat în linii mari, din al doilea trimestru al lui 2020, traiectoria economică a Franței și Germaniei: Franța s-a redresat după începutul pandemiei și a fost o piață bună inclusiv pentru produsele germane, dar economia Germaniei și-a revenit mai încet. Sectorul de producție din această țară, foarte puternic în general, a crescut lent în fiecare lună din 2022, bazându-se pe o creștere cu 4,9% a producției energetice, dar producția de bunuri de capital a scăzut cu 2% și cea de bunuri pentru construcții, cu 0,7%. Per ansamblu, producția totală a Germaniei este cu 3,8% mai mică decât înainte de pandemie și are în continuare o tendință de scădere, din cauza creșterii prețurilor. Totuși, există și unele aspecte pozitive: prețurile produselor germane sunt în creștere, cu 7,1% când vine vorba de cele de consum și cu 5,5% cele de capital. Iar revenirea Franței a dus și la creșterea cererii de produse germane și la tarife de transport mai mari, pe fondul costurilor mai mari și al lipsei de capacitate.

Culoarele de export din Italia au înregistrat, conform celei mai recente analize Upply, o creștere mai rapidă decât orice altă țară în primul trimestru din 2022, iar tarifele de transport pe rutele internaționale cu plecare din Milano au fost cu 7,1% mai mari la finalul lui martie decât la începutul lui ianuarie, o creștere mai mult decât dublă față de media europeană.

Tarifele din Italia au crescut din cauza creșterii costurilor furnizorilor – numai combustibilul s-a scumpit cu 11% în primul trimestru din 2022 – și a inflației, care la final de martie a ajuns la 7%, cea mai mare înregistrată din 1991 încoace în această țară.

Sindicatul italian din transporturi, Transportunito, a declarat măsuri de forță majoră pentru soluționarea problemei costurilor operaționale care au crescut mult, până la niveluri considerate nesustenabile, care amenințau soarta firmelor mici și a patronilor-șoferi. Inițial au existat amenințări cu suspendarea serviciilor de transport, ceea ce a produs anxietate în Italia și a forțat expeditorii să ceară și mai multe camioane înainte de suspendarea respectivă, ceea ce a dus la creșterea abruptă a tarifelor de transport, urmată de noi creșteri după ce, la jumătatea lui martie, activitatea chiar a încetat. Ca răspuns, guvernul italian a anunțat un pachet de reducere a taxelor pe combustibil, care ar scădea costurile cu 22% (sau 30,5 cenți/l la pompă față de martie 2022). Dar ajutorul a fost aprobat inițial doar până la final de aprilie. În aceste condiții, tarifele de transport intern au crescut pentru al treilea trimestru consecutiv, cu 3,1% față de trimestrul anterior, până la un maxim istoric. Pe scară mai largă, se pare că la aceste probleme s-a adăugat și scăderea cererii de produse, din cauza inflației mari care a făcut ca încrederea consumatorilor să fie tot mai mică de la o lună la alta în 2022. O scădere similară s-a înregistrat și în ceea ce privește producția industrială, care a fost în martie cu 4,5 puncte sub cea din decembrie 2021.