Taxa de drum pe kilometru pentru camioane care va fi intra în vigoare în Olanda pe 1 iulie va pune o presiune suplimentară asupra profitabilității companiilor de transport, subliniază asociația de transport și logistică TLN, citând o analiză a riscurilor realizată de SRA. Deci, dacă transportatorii și clienții lor nu pot ajunge la acorduri bune care să permită includerea în tarife a acestei noi taxe, cu greu va mai rămâne vreun profit din care transportatorii să facă investiții și să absoarbă diverse riscuri.
Analiza arată că marja medie de profit a transportatorilor olandezi ar putea scădea la aproximativ 1,5% într-un scenariu nefavorabil, ceea ce îi face vulnerabili, deoarece cel mai mic incident neașteptat îi poate duce chiar la pierdere. Asta în condițiile în care antreprenorii din domeniu oricum se confruntă cu provocări majore legate de investițiile în vehicule cu emisii zero, digitalizare și creșterea birocrației, deci noua taxă de drum nu vine singură, ci se adaugă la creșterile de costuri determinate de reglementările europene și de prețurile mai mari ale combustibililor.
TLN subliniază că sustenabilitatea este necesară și inevitabilă, dar că tranziția necesită acorduri corecte și realiste între transportatori și clienții lor.
De aceea, asociația îi îndeamnă pe transportatori și expeditori să discute din timp despre consecințele noii taxe și despre cooperarea lor pe termen lung.
Așa cum știți deja, pe 1 iulie Olanda trece de la eurovinietă la taxa de drum pe kilometru, deci camioanele trebuie să dețină un dispozitiv funcțional de taxare (toll box), iar dacă nu a fost plătită taxa sau apar alte încălcări ale legii ele sunt sancționate cu amenzi, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistică TLN.
În primele șase luni cuantumul acestora va fi de jumătate din valoarea lor normală.
Pentru firmele care nu au un contract cu un furnizor pentru plata taxei de drum pentru camioane amenda standard este de 800 de euro, iar până pe 01-01-2027 este de 400 de euro.
Dacă dispozitivul de taxare este oprit amenda este de 500/250 de euro și aceeași valoare se aplică și dacă acesta nu funcționează sau nu funcționează corect sau dacă dispozitivul găsit pe un camion îi aparține de fapt altuia.
În decurs de 24 de ore se poate primi cel mult o amendă, iar dacă sunt mai multe încălcări ale legii se aplică doar amenda cea mai mare.
**Sursă foto: TLN
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit