Slovenia se alătură de la 1 noiembrie 2025 țărilor care respectă directivele legate de mediu ale UE și includ emisiile de CO2 în calculul taxei de drum alături de parametrii anteriori: distanță parcursă, greutate totală maxim admisă și normă Euro.
Furnizorul de servicii de taxare din această țară nu a anunțat încă noile tarife, dar, așa cum aflăm de la asociația transportatorilor maghiari MKFE, apar tot mai multe detalii despre noul sistem de calcul.
Încadrarea vehiculului într-una dintre cele cinci clase definite va fi influențată și în Slovenia, ca și în celelalte țări care aplică deja această directivă, de data primei înmatriculări, de subgrupă și de emisiile de CO2, care pot fi verificate începând cu 6 octombrie 2025 în sistemul DarsGo, încărcând documentele cerute. În contul utilizatorului de pe acest portal va fi afișată pictograma CO2 și dând clic pe ea acesta va fi direcționat direct către formularul online, unde poate depune cererea și atașa documentele necesare.
Evaluarea se face în termen de 30 de zile și, dacă se constată că este justificată, vehiculul va fi clasificat cu un tarif mai favorabil decât prevede încadrarea în clasa 1, cu cele mai mari emisii, care se face automat. Așadar, firmele de transport care parcurg Slovenia trebuie să depună certificatul cât mai curând posibil.
De la 1 noiembrie, Slovenia se va alătura țărilor ale căror taxe de drum includ componenta de emisii de CO2, pentru a respecta directiva Uniunii Europene referitoare la protecția mediului, ce clasifică vehiculele în funcție de aceste emisii. Deci, pe lângă parametrii anteriori (distanța parcursă, greutatea totală maxim admisă, evaluarea emisiilor), operatorul de taxe de drum din Slovenia va lua în considerare și emisiile de CO2 ale unui vehicul atunci când calculează valoarea ei. Furnizorul de servicii de taxe pe drum din Slovenia nu a anunțat încă noile tarife, dar încadrarea în cele cinci clase de emisii de CO2 este aceeași din celelalte țări care au trecut la această modalitate de calcul, deci va fi influențată de data primei înmatriculări, de subgrupa vehiculului și de emisiile sale specifice de CO2. Iar de la 1 octombrie utilizatorii vor putea verifica emisiile de dioxid de carbon ale mașinilor în sistemul DarsGo, prin încărcarea documentelor corespunzătoare.
Cererea le va fi evaluată în 30 de zile și dacă se consideră justificată camionul va fi încadrat într-o clasă cu un tarif mai mic. Altfel va intra în clasa 1, cu cele mai mari emisii, deci pentru a evita acest lucru este recomandat să se depună certificatul cât mai curând posibil.
Sursă foto: VignetteSlovenia.si
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit