Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) a publicat tradiționala sa analiză a condițiilor economice și a costurilor de transport rutier, de unde rezultă că acestea din urmă, cu excepția motorinei, au crescut cu 5,7% față de perioada similară a anului trecut în cazul transportului rutier de mărfuri pe distanțe lungi realizate în camioane diesel și cu 5,5% pentru camioanele pe CNG/LNG.
Analiza se bazează pe datele economice, statisticile și previziunile disponibile pe 8 septembrie 2023 din partea Băncii Centrale Europene, Băncii Franței, BNP Paribas, Crédit Agricole, FMI, institutul francez de statistică INSEE, OCDE, OVI și SDES.
În ultimul an evoluția indicelui motorinei nu a fost liniară, ci a existat o creștere de 13,7% în perioada august-octombrie 2022, când a atins cel mai înalt nivel de când urmărește CNR acest indicator, apoi a scăzut până în mai 2023 cu 31,3% și de atunci până în august a crescut iar cu 2,6%. Iar indicele CNG a atins un nivel record în septembrie 2022, apoi a scăzut constant până în iulie 2023, dar încă este mare față de 2020 sau 2021.
Costurile de întreținere/reparații+anvelope+AdBlue pentru un camion diesel au crescut cu 4,2% față de august 2022, astfel: cele de întreținere și reparații cu 4,2%, anvelopele cu 2,2%, în timp ce AdBlue s-a ieftinit cu 4,2%, după ce a atins valori record în 2022. Iar pentru un camion pe CNG au crescut cu 6,1% față de august 2022 (desigur, aici nu există AdBlue). Taxele de drum au fost cu 4,8% mai mari decât în august 2022, costurile cu șoferii (salarii și taxe) cu 7,1% în cazul transportului pe distanțe lungi și cu 7% în cazul celui regional, costurile de deplasare cu 6%, cele de deținere a materialului rulant, inclusiv asigurările, cu 4,2% pentru ansamblurile articulate care fac transport pe distanțe lungi și regional și cu 3,8% pentru șasiuri, iar costurile administrative cu 6,1% în cazul ansamblurilor articulate care fac transport pe distanțe lungi și cu 7,1% pentru cele care fac transport regional și pentru șasiuri, deoarece costurile cu personalul TESA au crescut cu 7%, cele cu locația cu 6,5% și cele pentru servicii cu 3,4%.
UTA Edenred, unul dintre principalii furnizori de servicii de mobilitate din Europa și o companie Edenred, oferă acum clienților următoarea generație a dispozitivului său interoperabil de decontare a taxelor de drum, UTA One® next.
Noul dispozitiv de bord (OBU) pentru Serviciul european de taxare rutieră electronică (EETS) combină performanța dovedită a predecesorului său UTA One® cu o tehnologie nouă și inteligentă pentru o utilizare mai ușoară și mai intuitivă.
UTA One next este compatibil cu standardul de radiocomunicații mobile 4G, ceea ce garantează utilitatea și funcționalitate în viitor. Cu un design compact, dispozitivul necesită instalare permanentă în vehicul. Aplicația pentru smartphone poate fi utilizată pentru a modifica setările vehiculului, cum ar fi numărul de axe sau categoria, dar și pentru a vizualiza datele privind taxele de drum active și informații precum declarația vehiculului.
În mod alternativ, dispozitivul de bord poate fi utilizat prin intermediul butoanelor de pe dispozitiv, iar modificările setărilor pot fi confirmate prin ghidare vocală. Ulterior, va fi posibilă operarea și modificarea setărilor dispozitivului de bord prin intermediul comenzilor vocale. În acest scop, sunt în curs de dezvoltare programe de recunoaștere vocală bazate pe inteligență artificială.
Utilizatorii UTA One next – de exemplu, administratorii de flote – vor primi acces la o platformă online prin care își pot monitoriza în timp real dispozitivele de bord. Aceștia pot vedea datele și starea dispozitivului de bord. În plus, aceștia pot seta numărul de axe, categoria vehiculului și datele privind taxele de drum. De exemplu, o funcție de avertizare poate fi activată dacă numărul de axe scade sub un anumit nivel.
Olaf Schneider, director al departamentului Taxe de drum și Servicii comerciale la UTA Edenred, a declarat: „UTA Ones-a dovedit a fi foarte popular în rândul clienților noștri din domeniul transportului și logisticii, deoarece a asigurat o procesare rapidă și eficientă a taxelor de drum în numeroase țări europene. UTA One next extinde și mai mult mobilitatea clienților noștri cu ajutorul tehnologiei avansate și al conectivității 4G, care, împreună, oferă mai multe servicii și o utilizare mai ușoară.”
Cu 17 contexte de taxare, în 15 țări europene, UTA One next rămâne cea mai completă soluție EETS de pe piață
Contextele de drum disponibile cu UTA One next: în prezent, sunt acceptate sistemele de taxare din Belgia (inclusiv tunelul Liefkenshoek), Germania, Franța, Italia (inclusiv feribotul Caronte), Austria, Polonia (A4, Katowice – Cracovia și rețeaua e-TOLL), Ungaria, Bulgaria, Portugalia, Spania, Norvegia (inclusiv feriboturi și poduri de autostradă), Suedia (poduri), Danemarca (poduri) și Elveția (inclusiv Liechtenstein). Acest lucru înseamnă că UTA One next acoperă 17 contexte de taxare în 15 țări europene – păstrând poziția predecesorului său și fiind cea mai cuprinzătoare soluție pentru serviciul european de taxare rutieră electronică (EETS) de pe piață.
UTA Edenred plănuiește să extindă numărul contextelor de taxare acceptate prin adăugarea, în curând, a Slovaciei și a Republicii Cehe. Contextele de taxare pentru fiecare dispozitiv de bord pot fi activate sau dezactivate de utilizator sau de administratorul de flotă în UTA Service Center.
La fel ca în cazul UTA One, UTA One next poate fi utilizat împreună cu serviciul telematic UTA SmartConnect, care oferă administratorilor de flote informații detaliate despre activitățile și performanța flotei. Utilizatorii pot activa rapid și ușor funcția UTA SmartConnect în UTA Service Center.
UTA One next este disponibil imediat și înlocuiește UTA One pentru toate comenzile noi. Dispozitivele UTA One existente pot fi utilizate în continuare fără restricții până la sfârșitul duratei de viață a bateriei.
02.10.2020
Ultimul număr: Martie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit