Compania a vândut și a livrat în 2021 și flote, atât pentru extindere, cât și pentru înlocuirea unor vehicule mai vechi, „și ne bucurăm că am avut primele livrări de flote de basculante, domeniu unde nevoia pieței și creșterea continuă permit ca activitatea să susțină investiția în mai multe unități, mai ales când sunt proiecte concrete, unde volumul de lucru e mai ușor de planificat pe termen lung“, declară directorul comercial Ovidiu Pintilie.

Cea mai mare flotă comandată în 2021 este de 150 de semiremorci Krone, cu livrări care se întind pe o perioadă mai lungă.

CTE Trailers poate livra uneori din stoc, în mai puțin de o lună, basculante și trailere, deoarece a comandat noi loturi cu specificațiile cele mai uzuale pe piața românească. Alte trailere se pot aduce în țară în 2-3 luni, la Meiller încă sunt locuri în producție din al doilea trimestru al acestui an, ca și la Zaslaw, pentru basculante de cereale, dar semiremorcile Krone pentru transport pe distanțe lungi și configurațiile specializate ale celorlalți producători din portofoliu se pot livra abia la final de 2022 sau început de 2023. Asta pentru că cererea este peste nivelul stocurilor comandate de CTE, iar prelatele puse în producție în 2022 sunt deja vândute.

… cu peste 500 de vehicule noi și second-hand vândute: 332 de remorci și semiremorci noi Wielton și Langendorf, 20 de remorci rutiere noi, peste 40 de remorci agricole noi și mai mult de 120 de semiremorci rulate, din toate mărcile, dar mai ales Wielton.

Circa 250 de semiremorci sunt basculabile, împărțite aproape egal între cele pentru transport de cereale și cele pentru materiale de construcții, iar restul sunt majoritar prelate. Inter Cargo a avut și clienți de flote: cele mai mari, dintre care una de 100 de unități, cu livrare în 2021 și în 2022, și una de 30 de unități, sunt de prelate, iar cele de basculante pentru cereale sau construcții au numărat în general 20-25 de unități. Clienții din construcții nu au dat comenzi mari, cu excepția unuia, care a cumpărat 40 de semiremorci, dintre care 15 s-au livrat în 2021 și restul în ianuarie-februarie 2022. Iar unii au împărțit necesarul de vehicule între mai mulți producători, pentru a fi siguri că le vor primi pe toate.

Și cifra de afaceri a Inter Cargo crescut în 2021, cu 20-25% față de 2020, după ce și în 2020 crescuse în aceeași măsură față de 2019.

Alexandru Păunescu, directorul general al companiei, consideră că rezultatele foarte bune din 2021 – un an în care cererea a fost mare și producătorii au fost depășiți de situație – se datorează faptului că Inter Cargo nu a avut termene mari de livrare, deoarece comandă de obicei semiremorci pe un an înainte, „și asta ne ajută când alți producători nu au vehicule pe stoc sau au termene mari de livrare. 2021 însă a fost atipic pentru că cererea a fost mult mai mare decât oferta și toți importatorii, nu numai noi, au pierdut contracte deoarece nu au avut ce vinde.“ Și pentru 2022 Inter Cargo a comandat dinainte toată producția pe care o poate aloca fabrica Wielton pentru România. Dintre aceste vehicule, un sfert au fost deja vândute, „dar e posibil să nu vindem mai mult decât în 2022, deoarece locurile în producție alocate nouă sunt în cel mai bun caz la nivelul din 2021. Putem crește doar dacă primim realocări, ceea ce ar fi posibil din a doua parte a anului, deoarece Wielton va deschide atunci o nouă fabrică.“ În cazul unor modele mai specializate, care nu se potrivesc cu ce s-a pus în avans în producție, termenul de livrare este de nouă luni, iar pentru cele standard, altele decât cele pre-comandate, dacă s-ar găsi locuri în producție, livrarea s-ar putea face în 3-4 luni. În cazul semiremorcilor rulate, Alexandru Păunescu se așteaptă la o creștere a vânzărilor – „piața ne permite asta“ – dar depinde de cum se vor găsi vehicule disponibile.