Bordul Director al FENATPORT, Federația Națională a Asociațiilor Transportatorilor Portuari din Spania, s-a reunit la jumătatea lui februarie pentru a analiza situația din porturile acestei țări, unde tensiunile zilnice amenință să creeze colaps. Cu această ocazie s-a convenit să se transmită în diferitele porturi în care este activă federația necesitatea de a acționa în forță pentru a rezolva problema generată de cozile și întârzierile din terminale și de pe căile de acces.

Federația explică faptul că problemele aduse de pandemie nu numai că nu s-au rezolvat, dar chiar au fost agravate când economia și traficul și-au revenit la normal. Pentru firmele care fac transport portual pe șosea, problemele principale sunt intensificarea traficului, dificultățile în implementarea de noi procese în terminale și infrastructura deficitară.

În ceea ce privește porturile cele mai importante, neajunsurile sunt legate de deficitul și starea precară a containerelor goale, iar asociația a insistat asupra necesității de a le clasifica pe acestea din urmă în funcție de tipul de încărcătură căreia i-au fost destinate și asupra obligației de a cunoaște în prealabil informații privind înlocuirea de echipamente din cauza stării lor precare.

Portul suedez Göteborg s-a angajat în construirea unui nou terminal, cea mai mare expansiune portuară din anii ’70 încoace. Terminalul va avea 140.000 de metri pătrați (echivalentul a aproximativ 20 de terenuri de fotbal) și va fi adiacent altor terminale majore din port. „Terminalul constituie un punct crucial al planurilor de extindere pe termen lung ale portului și va consolida în continuare Göteborgul drept capitală logistică nordică. Prin utilizarea aproape exclusivă a materialului reciclat în proiect, suntem capabili să ne extindem și cu grijă la mediu”, a declarat Joakim Grenmarker, manager de proiect în cadrul Autorității Portuare din Göteborg.

Construcția noului terminal a început în toamna lui 2018 și se preconizează că va fi finalizată până în 2023, deși anumite secțiuni ar putea fi puse în funcțiune până atunci.