Kuehne + Nagel a anunțat că înființează la Piscataway (New Jersey) o nouă platformă logistică pentru marca franceză din industria fashion Sézane, aflată în creștere rapidă pe piață, pe care își propune să o sprijine printr-o soluție inovatoare, care să-i eficientizeze operațiunile și să permită gestionarea eficientă a stocurilor și a retururilor.
Această investiție a reprezentat o adevărată piatră de hotar pentru divizia de Contract Logistics a Kuehne + Nagel din SUA – care are, ca parte a obiectivelor sale până în 2026, angajamentul față de comerțul electronic – și reprezintă cea mai recentă extindere a rețelei companiei pentru a sprijini clienții din comerțul electronic cu produse de lux și fashion, inclusiv să se extindă în mai multe zone din lume.
Chiar și cu această investiție și cu aceste planuri de dezvoltare, comentează analiștii Ti Insight, Kuehne + Nagel este încă precaută cu privire la comerțul electronic cu randament mai scăzut, chiar dacă acesta reprezintă majoritatea exporturilor din Asia.
Tonajul transportat aerian de companie a crescut cu 3,4%, până la 491.000 t în primul trimestru din 2024, iar divizia de transport maritim a gestionat un milion de TEU, cu 1,5% mai mult decât în perioada similară din 2023. Deși K+N prezice că expansiunea volumului de marfă transportată aerian și oceanic va continua în a doua jumătate a anului, perturbarea traficului din Marea Roșie nu va avea un impact favorabil asupra tarifelor din următoarea parte a lui 2024. De aceeași părere este și Dimerco, un transportator din Taiwan citat de Ti Insight, care a declarat într-un raport de piață că giganții chinezi de comerț electronic Temu și Shein au fost în mare parte responsabili pentru cererea masivă de comerț electronic din Asia de Nord către Statele Unite și Europa și că piața transportului aerian de mărfuri ar putea cunoaște un boom determinat de comerțul electronic, dar că industria se află pe punctul de a se confrunta cu o limitare de capacitate pe termen lung și ar putea avea dificultăți în a absorbi volumele în creștere.
Sursă foto: Kuehne + Nagel
FedEx sugerează că are în vedere, așa cum aflăm de la Ti Insight, vânzarea diviziei sale de transport rutier FedEx Freight, care a avut în 2023 rezultate stabile. FedEx a înregistrat în ultimul an o creștere a venitului net cu 360 de milioane de dolari, până la 4,33 miliarde de dolari, în ciuda faptului că veniturile au scăzut cu 2,7%. Iar venitul operațional a fost semnificativ mai mare, cu 13%, adică de 5,56 de miliarde de dolari, cu marje în creștere de la 5,4% în anul financiar 2023 la 6,3% în anul financiar 2024.
Percepția analiștilor Ti este că inițiativa de control al costurilor DRIVE avută de FedEx a generat cheltuieli totale mai mici și o utilizare mai bună a activelor, fapt susținut de reducerile continue de locuri de muncă observate în companie în ultimul an. Activitatea FedEx Express a fost dificilă, cu scăderi de o singură cifră ale volumelor în Domestic Express din SUA, dar volumele din activitatea International Express au fost puternice în martie-mai. Performanța FedEx Ground a fost mai bună, veniturile crescând cu 2%, ajutate de volumele B2B, iar FedEx Freight a înregistrat venituri mai mari tot cu 2%. Însă venitul operațional al FedEx Express a scăzut cu 18%, ceea ce FedEx pune pe seama prețurilor mai mici de la internațional. FedEx Ground și FedEx Freight au avut o creștere a veniturilor operaționale cu 13%.
Analizând aceste rezultate, conducerea Grupului a subliniat o perspectivă nu foarte optimistă pentru 2025 – creșterea cu o singură cifră a veniturilor – și faptul că va pune accentul pe optimizarea continuă a activelor. Și tocmai ca parte a acestui proces conducerea și consiliul de administrație FedEx evaluează rolul FedEx Freight în structura portofoliului companiei și eventualii pași pentru a oferi în continuare acționarilor valoare durabilă. Ceea ce în opinia analiștilor Ti pare să însemne că doresc să vândă FedEx Freight și că sunt de părere că vor obține un preț bun. Astfel, în decurs de o săptămână, piața logistică a văzut atât UPS, cât și FedEx încercând să-și reducă expunerea pe piața americană de transport rutier de mărfuri, în timp ce continuă să se lupte cu cererea slabă de pe piața lor principală de transport aerian expres.
Sursă foto: FedEx
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit