Producătorul de vehicule electrice inovatoare, Bozankaya a încheiat un nou contract cu Primăria Municipiului Timișoara pentru producerea a 10 tramvaie de ultimă generație destinate sistemului de transport public al orașului. Prin acest acord, numărul total de tramvaie livrate de compania turcă către Timișoara va ajunge la 50 de unități.

Pe 6 februarie, primarul Dominic Fritz a semnat noul parteneriat strategic, continuând procesul de modernizare a flotei de transport public. Această investiție, în valoare totală de 105,8 milioane de lei (fără TVA), este finanțată prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.

„Datele de anul trecut ne arată clar că suntem pe drumul bun: 53% dintre timișoreni folosesc transportul public, iar în total s-au înregistrat 177 de milioane de călătorii. Sunt cifre care ne obligă să oferim servicii tot mai bune pentru cei care deja folosesc transportul public, dar și să facem acest sistem suficient de atractiv pentru ca și mai mulți oameni să aleagă tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul. Noile tramvaie pe care le cumpărăm vor îmbunătăți direct calitatea transportului public pe liniile 7 și 9, acolo unde e mare nevoie de schimbare și modernizare.”, a precizat primarul Dominic Fritz.

Ca răspuns la nevoile actuale de transport ale orașului, noile tramvaie vor adopta o configurație cu trei module, diferită de modelul anterior cu cinci. Această ajustare va spori flexibilitatea și eficiența operațională, oferind o soluție optimizată pentru structura liniilor existente și densitatea de pasageri din Timișoara.

Noile vehicule vor integra tehnologii moderne, soluții de economisire a energiei și sisteme concepute pentru a oferi pasagerilor confort, siguranță și accesibilitate sporită. Având o lungime de aproximativ 20 de metri, vehiculele vor putea transporta peste 150 de pasageri. De asemenea, include podea complet joasă și dotări moderne: sisteme de siguranță, climatizare, informare în timp real, Wi-Fi, supraveghere video și facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă. Livrarea vehiculelor este programată pentru primăvara lui 2027, iar tramvaiele vor circula pe linia 9 (Gara de Nord – Cartierul Buziașului) și linia 7 (Fratelia – Cetății/Torontal).

În ultimii ani, Primăria Timișoara a alocat aproximativ 700 de milioane de lei din fonduri europene și din bugetul local pentru modernizarea flotei de transport public.

„Suntem onorați să continuăm colaborarea solidă cu Timișoara, un oraș care demonstrează consecvență și viziune în modernizarea transportului public. Semnarea acestui nou contract confirmă încrederea acordată soluțiilor tehnologice dezvoltate de Bozankaya și angajamentul comun pentru un sistem de mobilitate mai eficient și mai sustenabil.”, a menționat Aytunç Günay, Președintele Consiliului de Administrație al Bozankaya. „Fiecare oraș are particularitățile sale operaționale. Prin configurarea tramvaielor în variantă cu 3 module, oferim Timișoarei o soluție optimizată pentru infrastructura existentă și pentru fluxurile reale de pasageri. Obiectivul nostru este să livrăm vehicule care nu doar îndeplinesc standarde tehnice înalte, ci generează eficiență pe termen lung pentru operator și confort sporit pentru comunitate.”

În paralel, compania a livrat în Iași, începând cu 2019, toate cele 16 tramvaie cu cinci module, iar în cadrul celui de al doilea proiect de 18 tramvaie cu trei module, 15 au fost deja livrate. La finalizarea acestor livrări, orașul va avea 34 de tramvaie Bozankaya în exploatare.

Pe plan internațional, Bozankaya continuă să se extindă, oferind soluții durabile de înaltă tehnologie. Totodată, compania investește în cercetare și dezvoltare pentru a răspunde la cerințele actuale de reducere a emisiilor, eficiență energetică sporită și digitalizarea transportului public.

Producătorul de vehicule electrice inovatoare și soluții moderne pentru transportul urban, Bozankaya a participat recent la cele mai relevante două evenimente din România dedicate mobilității și transportului public, „Smart Urban Mobility 2025” și „Zilele Feroviare 2025”.

În cadrul evenimentului, Bozankaya a prezentat participanților o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra direcțiilor strategice a companiei în ceea ce privește digitalizarea transportului public, noile proiecte internaționale în curs de desfășurare și soluțiile tehnologice concepute pentru a răspunde cerințelor tot mai mari de sustenabilitate, eficiență și adaptabilitate urbană.

Pe lângă accentul pus pe soluțiile digitale, precum integrarea unor platforme inovatoare de management al flotei și optimizarea eficienței energetice, Bozankaya a menționat și proiectele sale recente în Europa, inclusiv din Polonia, Cehia, Serbia și Italia.

Aceste proiecte demonstrează capacitatea companiei de a îndeplini standardele stricte de calitate și inovație ale pieței mature din Uniunea Europeană.

„Fiecare oraș are propriile provocări, iar noi livrăm soluții personalizate. Experiența pe care am acumulat-o la nivel international, în special în România, ne permite să construim parteneriate solide și de durată, bazate pe încredere, performanță și sustenabilitate.”, a declarat Aytunç Günay, președintele Consiliului de Administrație al Bozankaya.

La standurile expoziționale ale Bozankaya, vizitatorii au putut să afle mai multe despre gama largă de tramvaie și autobuze electrice de ultimă generație ale companiei, precum și despre platforma digitală de diagnoză, mentenanță predictivă și analiză a performanței vehiculelor.

De asemenea, compania a subliniat importanța colaborării dintre producători, autorități publice și operatori de transport pentru implementarea unor sisteme integrate și sustenabile.

De la intrarea sa pe piața românească în 2019, Bozankaya a livrat tramvaie și troleibuze de ultimă generație. Participarea sa continuă la evenimente importante din industrie reafirmă angajamentul pe termen lung al companiei față de dezvoltarea infrastructurii de mobilitate urbană din România.

„România este o piață-cheie pentru noi. Ne bucură interesul autorităților pentru soluții moderne și deschiderea lor față de proiecte pe termen lung, axate pe digitalizare și eficiență operațională. Ne propunem să ne extindem prezența în țară și să colaborăm strâns cu partenerii noștri români pentru a construi împreună un viitor sustenabil. Suntem încrezători că putem livra soluții de transport public de ultimă generație, inovatoare și adaptate nevoilor și infrastructurii fiecărui oraș. Ne angajăm să contribuim semnificativ la dezvoltarea mobilității cu emisii zero la nivel național și să fim prezenți și activi pe termen lung în România, aducând beneficii reale comunităților și oamenilor.”, a completat Günay.

ambele evenimente, standurile Bozankaya au atras un interes considerabil din partea vizitatorilor reprezentând țări precum Serbia, Cehia și Spania. În cadrul evenimentului „Zilele Feroviare 2025”, Excelența Sa Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Turciei la București, a onorat standul companiei cu o vizită, subliniind importanța diplomatică a companiei.

Pe lângă operațiunile sale din România, Bozankaya a derulat proiecte active în Serbia, Polonia, Italia și Cehia, toate reflectând angajamentul ferm al companiei față de mobilitatea urbană sustenabilă.

La Belgrad, primele șase tramvaie au fost livrate ca parte a unui contract mai amplu. La Napoli, livrarea a 20 de tramvaie moderne este programată să înceapă la finalul acestui an. Între timp, 30 de troleibuze moderne sunt gata pentru livrare în Praga.

În ultimii ani, Bozankaya a livrat 40 de tramvaie moderne către Timișoara, în două etape. În plus, 33 de troleibuze urmează să fie livrate către același oraș. În Iași, Bozankaya a semnat două contracte pentru furnizarea de tramvaie moderne. În cadrul primului acord, compania a livrat 16 vehicule, iar în cadrul celui de-al doilea contract au fost livrate 18 tramvaie.

Bozankaya își menține poziția solidă pe piața europeană, fiind specializată în dezvoltarea și producția de vehicule electrice și hibride pentru transportul public urban, inclusiv tramvaie, troleibuze și autobuze electrice, bazate pe cele mai noi tehnologii. Acestea se concentrează pe reducerea emisiilor și îmbunătățirea eficienței energetice.