Transportatorii de autovehicule din Spania, grupați în asociația Transportave, care au intrat pe 7 martie în grevă, au ajuns la un acord cu operatorii logistici și platformele de încărcare, astfel că protestul s-a încheiat. La el au participat peste 1.000 de firme și persoane care desfășoară activități independente în domeniu, cu un total ce depășește 3.000 de vehicule, reprezentând circa 80% din industria de transport de mașini din Spania. Mobilizarea lor într-un număr atât de mare a avut un impact puternic asupra distribuției și vânzărilor auto ale dealerilor și fabricilor de autovehicule din această țară, astfel că în martie vânzările s-au redus cu peste 30%, iar numărul mașinilor care au plecat spre export din porturile spaniole a fost și el mult mai mic.
Pe 7 aprilie însă s-a ajuns la un acord cu ultimul client cu care mai trebuia să se încheie negocierea, astfel că Transportave a fost de acord să pună capăt grevei. Totuși, asociația avertizează că cele mai multe acorduri încheiate cu operatorii sunt „minime“, nu rezolvă problema principală a transportatorilor, deci se va încerca ajungerea la acorduri definitive pentru a aduce stabilitate în acest sector. În plus, dacă nici acordurile încheiate până acum nu se respectă, în câteva săptămâni situația va fi aceeași de la începutul grevei sau chiar mai gravă și nu este exclus să înceapă o nouă grevă.
Transportatorii de autovehicule din Spania, grupați în asociația profesională Transportave, au intrat pe 7 martie în grevă pe perioadă nedeterminată, iar după câteva zile de inactivitate clienții încă nu sunt dispuși să negocieze, așa cum arată federația FENADISMER, care mai declară că, în absența unor măsuri guvernamentale urgente de sprijinire a cărăușilor în contextul creșterii prețului motorinei, întregul sector de transport rutier din această țară ar putea intra în grevă.
Reamintim că mii de firme mici și mijlocii și de șoferi independenți din Spania care fac transport de autovehicule au solicitat din partea clienților, companii logistice și transportatori cu flote mari, îmbunătățirea condițiilor economice și de muncă, și, în absența unui răspuns pozitiv, peste 3.000 de ansambluri specializate și-au încetat activitatea pe 7 martie.
După patru zile de grevă, în care monitorizarea arată că numărul ansamblurilor participante se menține la 80% din întreaga piață spaniolă de transport de autovehicule, nu s-a ajuns la niciun acord cu beneficiarii, drept pentru care Transportave avertizează că, dacă situația continuă, multe firme nici nu-și vor mai putea relua activitatea vreodată din cauza lipsurilor financiare pe care au ajuns să le aibă.
Afectate de grevă sunt toate cele 17 fabrici auto din Spania, dar, deși părțile au comunicat pentru a negocia un posibil acord, acesta este încă departe de a fi semnat, ceea ce înseamnă că greva va continua.
Protestul este susținut și de federația FETRANSA, care solicită ca transportatorii de autovehicule să fie tratați cu demnitate și avertizează că această grevă este doar începutul, unor mișcări mai ample de protest, câtă vreme transportatorii sunt supuși unor practici comerciale abuzive din partea clienților: termene de plată mari, dificultatea în a indexa tarifele în funcție de prețul motorinei (ceea ce le-a adus, de la început de an până la izbucnirea conflictului din Ucraina, costuri suplimentare de 1.800 de euro/lună, care de atunci au mai crescut), faptul că șoferi sunt obligați să încarce/descarce autovehiculele.
02.10.2020
17.09.2021
Ultimul număr: Martie 2023
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit