MAN Truck & Bus a primit Truck Innovation Award 2024 pentru proiectele sale de cercetare și dezvoltare în domeniul condusului autonom ATLAS-L4 şi ANITA, implementate într-un terminal intermodal şi între centre logistice situate pe autostradă. Iar o replică a trofeului a ajuns la sediul MHS Truck & Bus din Bucureşti, așa cum ați citit deja în revista Tranzit, și i-a fost înmânată CEO-ul companiei, Elena Claudia Iordache.
De la aceasta am aflat că MAN dezvoltă şi brevetează într-un ritm accelerat tehnologiile necesare dezvoltării vehiculelor autonome, având peste 133 patente și că, deși este prematur să discutăm despre implementarea condusului autonom în România, în cazul în care ar exista un client interesat de un astfel de proiect, MHS ar colabora cu MAN, în limitele legislaţiei de la noi, pentru implementarea lui.
Până atunci, vehiculele livrate la noi înglobează alte sisteme noi și moderne, cum ar fi ele de asistență a şoferului, unele au fost echipate în avans conform standardelor de siguranţă GSR2 și există și cereri pentru achiziţii de camioane electrice prin fonduri europene.
În plus, inovația este prezentă de mai mulți ani și în oferta de servicii: mentenanță predictivă, management de flotă, aplicații pentru șofer etc.
Potrivit MHS Truck & Bus, MAN se axează pe trei piloni de inovaţie: CO2 free prin motoare electrice şi hidrogen, digitalizare şi autonomie. Toate vehiculele MAN se livrează cu serviciul de management de flotă preinstalat (MAN RIO) şi aplicaţii pentru şofer (MAN Driver App şi MAN Now). Și pentru toate camioanele comercializate de MHS se pot oferi contracte de mentenanţă predictivă (MAN Comfort) şi contracte de mentenanţă predictivă şi corectivă (MAN Comfort Super), personalizate în funcție de aplicație, camion, perioadă de utilizare şi rulaj anual. Elena Claudia Iordache a mai spus că 2023 a fost un an bun pentru grupul de firme MHS – „am livrat în limita sloturilor de producţie alocate de către MAN şi ne-am atins bugetul propus” – și că 2024 va fi un an „al consolidării pe segmentul de vehicule specializate şi un declin pe segmentul long-haul”.
Mercedes-Benz Trucks a câştigat ediţia 2021 a premiilor pentru inovaţie la camioane cu soluţiile sale de mobilitate electrică, care includ modelul electric eActros pe baterii (BEV – „Battery Electric Vehicle“), planificat să intre în producţia de serie în 2021, şi versiunea electrică Mercedes-Benz GenH2 pe celule de hidrogen (FCEV), care va începe testele operaţionale în 2023.
Prestigiosul trofeu i-a fost înmânat simbolic lui Martin Daum, președinte al Consiliului de Administrație al Daimler Truck AG, și lui Sven Ennerst, șeful departamentului de dezvoltare al Daimler Trucks, prin intermediul unui videoclip, la sediul central din Stuttgart, Germania.
Distincţia Truck Innovation Award, care recunoaște atât progresul tehnologic semnificativ, cât şi tranziția energetică spre soluţii prietenoase cu mediul, a fost acordată de către juriul International Truck of the Year (IToY) – un grup de 25 de jurnalişti specializaţi pe vehicule comerciale, reprezentând reviste importante de camioane din Europa și Africa de Sud. Cu un scor câștigător de 128 de voturi, camioanele electrice Mercedes-Benz au devansat conceptele BEV de la Volvo Trucks și a doua generație a DAF CF Electric.
Juriul IToY, care a avut oportunitatea să cunoască prototipul anterior al eActros și modelul cel mai apropiat de producţia de serie, a apreciat manevrabilitatea eActros cu baterii în aplicațiile de distribuție, precum și performanța acestuia în termeni de accelerație și conducere. Mai mult, jurnaliștii IToY au lăudat ușurința în exploatare, pentru o tranziție rapidă și ușoară de la vehiculele convenționale, cu motoare cu ardere internă.
De asemenea, membrii juriului IToY au apreciat abordarea Mercedes-Benz Trucks faţă de electro-mobilitate, care se bazează pe o strategie clară pe termen lung, pe o platformă de propulsie electrică modulară, dezvoltată pentru a fi uzilizată la nivel global, dar și pe dezvoltarea internă a principalelor componente cheie. Este vorba despre de un portofoliu larg, care se întinde de la versiunea de pre-producție eActros până la eActros Long Haul alimentat de la baterie şi până la conceptul GenH2 Truck, pentru aplicații de transport pe distanțe lungi.
Rezumând votul juriului, președintele IToY, Gianenrico Griffini, a declarat: „Formarea transportului neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon necesită dezvoltarea rapidă a camioanelor cu baterie electrică și cu celule de combustibil. Această dezvoltare trebuie susținută de o strategie de electro-mobilitate pe termen lung, exact ceea ce face Mercedes-Benz Trucks.”
Conform regulilor IToY, pentru ca un vehicul să fie nominalizat la Truck Innovation Award, acesta trebuie să fie echipat cu tehnologie avansată, să aibă peste 3,5 tone şi să aibă un sistem de propulsie alternativ. O altă variantă este aceea ca vehiculul să prezinte soluții tehnologice inovatoare: de conectivitate (fie că este vorba de sisteme de conducere semi- sau complet autonome), capacitate de „platooning” (deplasare în convoi) sau servicii de asistență avansate, cum ar fi diagnoza de la distanță.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit