Potrivit ACEA, in Romania, in primele patru luni ale anului, inmatricularile de vehicule comerciale noi au crescut cu 9,6%, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la 9.118 de unitati. In aprilie, cresterea a fost de 21,6%, de la 1.808, la 2198 de vehicule inmatriculate.
Segmentul vanurilor, de pana la 3,5 t, a inregistrat in aprilie un plus de 7,3%, de la 1.290 la 1384 de unitati. Cu toate acestea, in primele patru luni bilantul este negativ, scaderea inregistrata fiind de 2,6%.
Chiar daca cererea de vehicule comerciale grele (HCV), de peste 16 t, a inregistrat o crestere de 14,6% in aprilie, pana la 486 de unitati, bilantul pe primele patru luni ramane negativ, cu o scadere importanta, de 39,3%.
Pe segmentul mediu (MHCV), de peste 3,5 t, rezultatele din aprilie arata ca cererea de camioane noi a crescut cu 12,4%, contribuind astfel la cresterea de 6,2% din primele patru luni (pana la 2397 de unitati).
In aprilie, inmatricularile de autobuze si autocare de peste 3,5 t din Romania au inregistrat un plus de 330,1%, de la 673 la 314 unitati. Per total, in primele patru luni, cererea a crescut cu 283,1%, comparativ cu perioada similara a lui 2018, de la 284 la 1.088 de unitati.
Segmentul vehiculelor comerciale usoare, de pana la 3,5 t, care a reprezentat aproape 82% din cererea de vehicule comerciale din UE, a inregistrat in aprilie cele mai puternice castiguri (+ 8,4%). Fiecare dintre cele cinci piete majore a inregistrat o crestere solida, cu cele mai mari castiguri in Italia (+ 15,6%), Germania (+ 13,2%) si Franta (+ 12,4%), urmate de Spania (+ 7,8%) si Marea Britanie (+ 4,7%).
In primele patru luni, inregistrarile de vanuri noi au crescut cu 5,9%, ajungand la 721.303 de unitati. Cererea a fost sustinuta de principalele piete ale UE, in special de Germania (+ 12,4%), insa si pietele din Europa Centrala (+ 10,9%) au contribuit semnificativ.
In aprilie, cererea de vehicule comerciale grele (HCV), de peste 16 t, a inregistrat o crestere puternica (+ 5,6%) fata de aprilie 2018. Castiguri puternice s-au raportat de catre Franta (+ 18,4%) si Marea Britanie (+ 14,3%), in vreme Spania (-15,9%) si Italia (-12,2%) au inregistrat scaderi.
In primele patru luni, in UE au fost inregistrate 111.230 de camioane grele, cu 4,9% mai mult decat in aceeasi perioada din 2018. Marea Britanie (+ 18,1%) si Germania (+ 12,2%) sunt in fruntea clasamentului, in timp ce piata italiana (-11,4%) si cea spaniola (-5,6%) au inregistrat scaderi.
Pe segmentul mediu (MHCV), de peste 3,5 t, rezultatele din aprilie arata ca cererea de camioane noi a crescut cu 5,8%. Performantele celor cinci piete majore ale UE s-au diferentiat foarte mult, Franta (+ 17,7%), Marea Britanie (+ 10,3%) si Germania (+ 4,7%) inregistrand o crestere solida, in vreme ce Spania (15,0%) si Italia (-7,4%) au raportat scaderi.
In primele patru luni, piata camioanelor a crescut cu 6,1%, ajungand la 136.575 de unitati. Anglia (+ 15,7%) si Germania (+ 13,0%) au inregistrat cele mai mari cresteri. In schimb, cererea a scazut in Spania si Italia (cu 5,7%, respectiv 10,4%).
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit