Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Europa mai are nevoie de peste 400.000 de locuri de parcare securizate pentru camioane

Peste 95% din furturile de mărfuri realizate în Europa implică atacuri asupra camioanelor, iar peste 50% dintre incidente se produc în parcări nesecurizate. „Numai în Europa sunt necesare peste 400.000 de locuri de parcare securizate, în peste 2.000 de locaţii. Din păcate, până în prezent, acest obiectiv a fost atins în proporţie de numai 5%”, a declarat Ap Boom Chief Financial & Compliance Officer al Asociaţiei pentru Protejarea Bunurilor Transportate (TAPA), în cadrul video-conferinţei Tranzit din 8 iunie, pe subiectul violenţelor asupra şoferilor de camion.

TAPA primeşte informări periodice cu privire la fatalităţi legate de atacurile asupra camioanelor şi aproape zilnic sunt raportate incidente violente. Peste 95% din cele 15.000 de incidente raportate la TAPA EMEA în ultimii 2 ani au implicat atacuri asupra camioanelor, iar această tendinţă durează de mai bine de 5 ani. Locaţiile bine securizate, cu personal dedicat şi tehnologii de supraveghere sunt mult mai greu accesibile pentru hoţi. Astfel, în 2020, TAPA a înregistrat doar 212 furturi din depozite. „Hoţii identifică şoferii şi camioanele ca fiind verigile slabe din lanţul de aprovizionare. Pentru aceştia, camioanele sunt depozite pe roţi, care transportă mărfuri în valoare chiar şi milioane de euro. Criminalii mai ştiu faptul că infracţiunile cross-border sunt mai greu de investigat de către Poliţie sau de către alte entităţi specializate. Tocmai de aceea, creşterea numărului de locuri de parcare sigure este vitală”, a apreciat specialistul TAPA.

Toate produsele aflate la bordul camioanelor pot fi ţinta hoţilor, inclusiv mâncare şi băutură, ţigări, mobilă şi obiecte pentru casă, încălţăminte şi îmbrăcăminte, poduse de cosmetică şi de igienă, piese şi componente auto, unelte, materiale de construcţii, computere/laptop-uri, produse farmaceutice, metale, jucării, biciclete şi echipament sportiv, bani în tranzit, materiale agricole, bijuterii şi metale preţioase. De asemenea, camioanele fără încărcătură sunt de multe ori raportate ca fiind furate.

Articole similare

Ad