Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Europol: Șoferii nu raportează suficient agresiunile. Doar 1% din sesizări sunt pe furt de marfă

Specialistul Europol în furturi de marfă din camioane, Michael Will, a luat cuvântul, alături de Adriana Mureșan, membru fondator al Asociației „Voluntari în Europa“, în cadrul ședinței Comisiei PETI din Parlamentul European.

Michael Will a afirmat că instituția europeană de poliție primește anual 10.000 de sesizări, însă doar 1% dintre acestea sunt pe sectorul furturilor de marfă. Asta nu înseamnă că fenomenul nu există, a explicat Will, spunând că legislația actuală nu obligă statul membru la raportarea vreunui caz, ceea ce înseamnă că multe dintre acestea nu ajung să fie raportate la Europol. Și, în plus, mai există și problema setării unor priorități în condițiile unor resurse limitate.

Anul trecut a existat un proiect dirijat de Germania de cooperare europeană, care a dus la rezultate foarte bune. Vorbind din perspectiva forțelor de ordine apropo de infracționalitatea împotriva transporturilor de marfă, vorbim și de un lanț logistic, de unde începe și unde se termină, dar noi trebuie să ne concentrăm pe traseul de transport.

Specialistul Europol a făcut și o scurtă trecere în revistă a celor mai des întâlnite metode, printre acestea figurând cea în care lângă camion sau în spatele lui, se parchează un alt vehicul de dimensiuni mai mici, iar de acolo hoții se urcă în camioane, în special vorbim aici de cele cu prelată.

Acesta crede că actul delegat impus de Comisie este o măsură bună și va trebui dublat de o mai mare prevenție și de suplimentarea forțelor de ordine în teren.

Problema cea mai mare rămâne, potrivit lui Michael Will, faptul că nu toate situațiile ajung să fie raportate, din varii motive: asiguratorul plătește, șoferul trebuie să livreze într-un timp limitat, mai apare și bariera lingvistică, de multe ori doar o parte din marfă este afectată, timpul scurt etc. Deci toate acestea sunt un cumul de factori care fac să nu se raporteze sau să se ancheteze foarte mult, a conchis acesta.

Prin urmare, fenomenul este insuficient studiat. Este foarte important ca serviciile naționale de poliție să aibă mai multe date și să raporteze la nivel european.

Articole similare

Ad