Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Exporturile s-au restrans masiv

In perioada 21 martie-19 aprilie 2020, importurile inregistrate de barometrul TimoCom s-au contractat usor, comparativ cu luna anterioara, in vreme ce exporturile s-au restrans masiv.
Cresteri ale exporturilor, pe relatii legate de Romania, s-au observat numai pe Bulgaria, unde s-a ajuns la un raport marfa/camion de 10/90, fata de 6/94, cu o luna in urma. De cealalta parte, cele mai mari scaderi s-au observat pe Italia (de la 16/84, luna trecuta, la 7/93), Franta (de la 12/88, la 5/95) si Polonia (de la 11/89, la 4/96).
In ceea ce priveste intrarile de pe bursa TimoCom, nu s-au inregistrat cresteri pe nicio relatie legata de Romania. In acest timp, cele mai importante scaderi ale volumului de import s-au raportat pe Italia, de la 68/32, cu o luna in urma, la 36/64, Olanda (de la 34/66, la 10/90) si Austria (de la 32/68, la 9/91).
Potrivit INS, in primele doua luni ale anului, exporturile FOB au insumat 11.634,3 milioane de euro (+2%, comparativ cu perioada similara a anului trecut), iar importurile CIF au insumat 14.231,4 milioane de euro (+2,9%). Deficitul balantei comerciale (FOB/CIF) a fost de 2.597,1 milioane de euro, mai mare cu 170,8 milioane de euro decat cel inregistrat in primele doua luni ale lui 2019. 
In perioada mentionata, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de masinile si echipamente de transport (48,6% la export si 36,6% la import) si de alte produse manufacturate (30,5% la export, respectiv 29,7% la import). 
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri in primele doua luni a fost de 8.627,1 milioane de euro la expedieri (74,2% din total exporturi) si de 10.380,5 milioane de euro la introduceri (72,9% din total importuri). Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 3.007,2 milioane de euro la exporturi (25,8% din total) si de 3.850,9 milioane de euro la importuri, (27,1% din total). 

Articole similare