Logistics Ro Tir si-a propus completarea serviciilor de transport international cu logistica si alte activitati cu valoare adaugata, care se vor derula in noul depozit din Sibiu. Acesta va avea 19.000 m2, devenind cel mai mare centru de logistica din centrul tarii pentru marfuri generale si cu temperatura controlata. Logistics Ro Tir va fi, din aceasta iarna, primul operator roman care va folosi un camion pe gaz natural lichefiat, in Europa de Vest, pe „coridoarele albastre”, unde se gasesc statii de alimentare LNG/CNG.
Logistics Ro Tir va construi in urmatorul an cel mai mare depozit din zona Sibiului. Compania a achizitionat in 2014 un teren de 6 ha in parcul industrial „Sura Mica“, amplasat strategic langa autostrada si in apropiere de aeroportul international Sibiu. Depozitul va avea amprenta la sol de 19.000 m2 si va fi impartit in trei zone distincte: marfuri generale, temperatura controlata si picking. Foarte interesant este faptul ca sectiunea de marfuri generale va fi complet automatizata, cu valorificarea la maximum a spatiului disponibil pe inaltime. In prezent se lucreaza la proiect impreuna cu SSI Schaeffer, care va furniza atat structura de rafturi, cat si echipamentele automatizate necesare. Constructia va incepe anul viitor, iar in 2018 depozitul va fi operational. Valoarea totala a investitiei se ridica la 20 de milioane de euro, din care jumatate va fi finantata cu ajutor de stat.
„Am optat pentru o solutie automatizata, deoarece am dorit sa oferim un depozit operational 24/7, cu un nivel ridicat de productivitate. Gratie amplasamentului depozitului, in centrul tarii, estimam un flux mare de marfuri. In plus, chiar daca acum forta de munca nu este foarte scumpa, nu se stie niciodata cum va evolua piata si nivelul de salarizare, iar acesta este un proiect pe termen lung. Plus ca avem experienta fluctuatiei fortei de munca, odata calificate. Desigur, pentru depozitul frigorific si serviciile logistice conexe (picking, etichetare etc.) se pastreaza lucrul cu angajati“, a explicat Ciprian Cristea, director Logistics Ro Tir.
Chiar daca vorbim de o constructie speculativa, interesul pentru o facilitate moderna de depozitare in zona Sibiului este foarte mare, iar Logistics Ro Tir are mai multi clienti care au solicitat extinderea colaborarii din zona transportului international de marfa si catre logistica. „Initial am stabilit constructia unui depozit de 5.000 m2, insa odata lansata ideea pe piata am primit multe cereri si asa am ajuns la 19.000 m2, dar suntem deschisi si altor cereri“, a mai precizat Cristea.
Serviciile conexe aduc plus-valoare
La ora actuala, aproximativ 80% din cifra de afaceri a grupului este realizat din transportul international de marfuri, iar restul din transportul de persoane (prin firma Spedition Ro Tir). Cum concurenta este mare pe segmentul de transport de marfa, integrarea componentei de logistica in paleta de servicii este necesara pentru a oferi plus-valoare clientilor. „In urmatorii 4-5 ani, firmele de transport romanesti care nu se extind si spre logistica vor iesi incet-incet de pe piata, pentru ca doar tarifele obtinute din transport nu asigura dezvoltarea.“
Pe langa transport international se lucreaza si la intern, unde sunt incheiate contracte cu firme multinationale, pentru care se transporta materii prime pe un sens si produse finite pe celalalt. Pe langa flota de camioane mari se folosesc si vehicule de 3,5-7,5 t, pentru livrari rapide. Odata cu finalizarea depozitului se doreste extinderea si spre activitatea de grupaje pentru clientii din depozit.
Logistics Ro Tir a cumparat un teren de 4 ha si la Bistrita, unde va construi, de asemenea, un depozit de marfuri generale, mai mic insa decat cel de la Sibiu. Initial nu se prevazuse ca ambele proiecte sa mearga in paralel, insa sunt cereri din partea unor potentiali clienti, astfel ca si depozitul de la Bistrita va fi ridicat tot anul viitor. El va deservi inclusiv zona Moldovei, deficitara la ora actuala la acest capitol. Un avantaj suplimentar pentru locatia de la Bistrita este existenta caii ferate, astfel ca se pot face si transporturi combinate.
Primul camion LNG intr-o flota romaneasca
Logistics Ro Tir este primul operator roman care a achizitionat un camion cu motorizare pe gaz natural lichefiat (LNG). Vehiculul a fost configurat impreuna cu specialistii Scania, urmeaza sa fie livrat in decembrie anul acesta si face parte dintr-o comanda mai mare, alaturi de alte Scania Euro 6. Desigur, camionul LNG va fi operat doar in Europa de Vest, acolo unde exista asa-zise culoare albastre cu statii de alimentare atat pentru gaz lichefiat, cat si pentru gaz natural comprimat (CNG). Spre deosebire de acesta din urma, motorul pe LNG consuma mai putin si are autonomie mai mare. Se va merge pe un sistem de transport combinat, rutier plus RO-LA, in functie de destinatie si de disponibilitatea statiilor de alimentare. Deja au fost semnate contracte pe anumite rute. Ideea achizitiei acestui camion a aparut in conditiile in care foarte multi clienti din Vest solicita lunar sau trimestrial situatia emisiilor de CO2 pentru transporturile lor, iar reducerea acestor emisii este o prioritate si pentru Comisia Europeana. Dupa o perioada de testare a noii tehnologii, daca totul va decurge conform estimarilor, pe viitor ar putea fi cumparate si altele. Este adevarat ca pretul de achizitie este destul de mare comparativ cu vehiculele cu motorizare diesel, insa economia obtinuta din exploatare este consistenta. Amortizarea investitiei variaza, in functie de rulaj.
Pentru achizitia unei flote mai mari in viitor nu este exclusa varianta contractarii de fonduri europene, avand in vedere faptul ca tehnologiile alternative de propulsie se incadreaza in variantele eligibile de finantare ale Comisiei in vederea protejarii mediului.
Monitorizare atenta a elementelor de cost
Logistics Ro Tir si-a crescut activitatea in fiecare an, cu noi clienti si extinderea flotei de transport international. Parcul auto este in majoritate Volvo, dar si Scania. Toata flota – camioane si autobuze – este prinsa in contracte de full-service, pentru a putea tine sub control aceasta componenta de cost cu o cheltuiala fixa. Vehiculele merg in service dupa un program bine pus la punct si, in paralel, doua masini de constatare tehnica se deplaseaza in Europa si monitorizeaza preventiv, prin sondaj, starea tehnica a vehiculelor, a anvelopelor etc.
Carburantul reprezinta insa si in continuare cel mai mare cost, in ciuda reducerii tarifului in urma cu aproximativ un an. Cea mai mare crestere procentuala in costul de operare l-a reprezentat asigurarea RCA. Cu toate acestea, clientii nu sunt de acord sa ajusteze tarifele platite pentru transport in functie de pretul RCA, astfel ca tot ce se poate face este ca operatorii sa isi ia in calcul acest lucru la reinnoirea contractelor sau la contractele noi.
„In conditiile de piata din ziua de azi, o companie «sanatoasa» trebuie sa aiba peste 100 de camioane. Altfel, este greu sa te adaptezi fluctuatiilor de pe piata. Firmele mici sunt mai vulnerabile si pot falimenta usor daca sunt lovite de un «val» asa de puternic cum este noul pret la RCA. In acelasi timp, in perioadele in care oferta de transport este in excedent, serviciile aditionale si/sau pliate pe specificul activitatii clientului sunt cele care pot face diferenta pe piata. De asemenea, dorim sa ne indreptam si spre transportul specializat, pentru ca acesta nu sufera fluctuatii prea mari in materie de cost si aduce practic plus-valoare. In perioada urmatoare ne-am propus sa completam oferta cu transport de animale vii si temperatura controlata.“
Toate camioanele sunt monitorizate: cele noi, prin softul dedicat al producatorului, iar cele mai vechi, printr-un program propriu de supraveghere, dezvoltat in-house. Sunt inregistrate in permanenta atat pozitia, cat si consumul si parametrii de functionare. Avantajul sistemului propriu este acela ca datele sunt importate direct in programul de management al transportului (TMS). „Chiar daca monitorizarea consumului de carburant este importanta, soferii nu se simt urmariti si, cel mai important, nu se simt tratati ca potentiali infractori. Tot timpul ii motivam, pentru ca ii consideram parteneri pe termen lung. Sunt si fluctuatii, insa nucleul de soferi a ramas acelasi si avem angajati care au ramas alaturi de noi de la infiintare (1994) si pana in prezent. Se fac in permanenta si cursuri de evaluare si instruire, iar rezultatele sunt foarte bune, mai ales in ceea ce priveste performantele in conducerea economica.“ Si, de altfel, avand in vedere faptul ca cea mai mare cheltuiala de operare o reprezinta carburantul, tot aici se mai pot obtine reduceri. Restul costurilor au o pondere mai mica, astfel ca si eventualele reduceri care s-ar putea face nu ar fi asa de semnificative. Plus ca nu se doresc compromisuri la calitate.
Business bun si in transportul de calatori
La transport de persoane se opereaza curse in conventie, astfel ca dimensiunea activitatii este direct influentata de cea a clientilor. In plus, se face si transport public local in Resita, insa aici numarul de calatori este in scadere de la an la an. Conventiile, in schimb, merg foarte bine, in conditiile in care Sibiul este o regiune in dezvoltare, cu tot mai multe locuri de munca in afara orasului, unde nu se poate ajunge cu transportul public.
Este adevarat ca multi clienti solicita preturi mici. Sunt insa si altii care pun pret pe calitatea serviciului si a vehiculelor. „Nu ne putem compara cu cei care merg foarte ieftin, pentru ca am investit in autobuze noi, cu un nivel de siguranta optim.“
Spedition Ro Tir, firma din grup care se ocupa de transport de persoane, isi continua extinderea activitatii pe conventii si va continua sa cumpere masini noi. Pe langa calitatea oferita, printre beneficii se numara si reducerea costurilor de operare, pentru ca vehiculele noi nu implica costuri de reparatii si service.