Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

Falimentul bate la uşa companiilor germane

Numărul companiilor germane care au intrat în faliment în decembrie 2020 a fost cu 30% mai mare decât în perioada similară din 2019, se arată într-un studiu al Institutului de Cercetare Economică din Germania (IWH). Iar pentru ianuarie şi februarie 2021 se estimează menţinerea numărului ridicat de falimente în rândul agenţilor economici din această ţară.

Cu toate acestea, şomajul nu a crescut direct proporţional cu falimentele, numărul persoanelor care şi-au pierdut slujbele în ultima lună a anului trecut fiind cu doar 10% mai mare decât în decembrie 2019.

Ca parte a măsurilor luate de Guvernul federal pentru a combate pandemia, agenţii economici au putut evita declararea falimentului în cea mai mare parte a anului trecut. Odată ce lucrurile au revenit la normal, foarte multe societăţi nu s-au mai putut replia. Pentru mare parte dintre acestea problemele au început în octombrie 2020, odată cu intrarea în insolvenţă, iar cele mai multe falimente au fost declarate două luni mai târziu. Potrivit IWH, principala cauza a intrării în faliment o reprezintă supra-îndatorarea.

„Întrucât perioada de declin a unei companii până în momentul închiderii complete a activităţii durează aproximativ două luni, începutul lui 2021 este la fel pesimist”, a declarat Steffen Müller, şeful departamentului Schimbări Structurale şi Productivitate din cadrul IWH.

În analiza sa, institutul se bazează pe înregistrările din Registrul Comercial, dar şi pe anunţurile de faliment declarate de instanţele germane. Statistica IWH este un indicator important în monitorizarea evoluţiei economiei germane şi oferă informaţii corecte din domeniu, cu două luni mai devreme decât raportările oficiale.

Articole similare

Ad