FIAT Professional își extinde oferta pentru transportul urban și activitățile profesionale cu TRIS, un vehicul electric comercial cu trei roți, și noul Doblò EasyPRO. Cele două modele sunt prezentate zillele acestea la Salonul IAA de la Hanovra, alături de Ducato, modelul emblematic al mărcii, care sărbătorește 45 de ani de la lansare.
La ediția din acest an, FIAT Professional își concentrează strategia pe trei direcții: dezvoltarea mobilității comerciale urbane, creșterea accesibilității pentru profesioniști și consolidarea gamei de vehicule comerciale.
Principala noutate de la standul FIAT Professional este TRIS, primul vehicul comercial electric cu trei roți al mărcii. Modelul a fost proiectat de Centro Stile în Italia și este destinat în special transportului urban, activităților micilor companii și operațiunilor de last-mile delivery.
TRIS este disponibil în două configurații: Cargo Box cu uși și Pick-up fără uși.
Dimensiunile compacte îl recomandă pentru centrele urbane aglomerate. Vehiculul are o lungime de 3,17 metri și o rază de bracare de doar 3,05 metri, ceea ce îi permite să se deplaseze și să efectueze manevre pe străzi înguste. Autonomia omologată este de 90 km, conform ciclului WMTC, iar sarcina utilă ajunge la 430 kg în Europa, în funcție de configurație și de procesul de omologare.
În versiunea Cargo Box, TRIS poate transporta 2 paleți, ceea ce demonstrează că dimensiunile reduse pot fi combinate cu o capacitate de transport adaptată operațiunilor profesionale. Pentru distribuția de proximitate, un astfel de vehicul poate fi utilizat în special în zonele în care accesul camioanelor sau al autovehiculelor comerciale convenționale este mai dificil.



Doblò EasyPRO, până la o tonă sarcină utilă
O altă noutate prezentată la Hanovra este Doblò EasyPRO, dezvoltat pentru activitățile profesionale de zi cu zi. Modelul este disponibil în două lungimi și oferă o sarcină utilă cuprinsă între 650 kg și 1 tonă, în timp ce volumul de încărcare poate ajunge la 4,4 m³.
Interiorul a fost conceput pentru funcționalitate și flexibilitate. Sistemul Flexiseat permite rabatarea scaunului pasagerului pentru creșterea spațiului disponibil, iar opțional, sistemul ModuTable poate transforma o parte a cabinei într-un spațiu de lucru mobil.
Gama de motorizări include o versiune complet electrică, motoare cu combustie internă și, ulterior, o variantă mild-hybrid.
Noile modele sunt prezentate într-un moment favorabil pentru FIAT Professional. În primele opt luni, înmatriculările au crescut de la 87.600 la 91.900 de vehicule, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 5%.
Un rol important îl are Ducato, model care marchează în acest an 45 de ani de producție. De la lansarea din 1981, au fost produse peste 3,5 milioane de unități, modelul devenind unul dintre cele mai cunoscute vehicule comerciale ușoare de pe piața europeană.
La IAA, Ducato este prezent și prin programul CustomFit, care permite configurarea și transformarea vehiculului în funcție de cerințele specifice ale diferitelor activități profesionale, prin intermediul unei rețele de parteneri specializați. În gama Ducato este inclus și E-Ducato, versiunea complet electrică, cu o autonomie de până la 424 km WLTP.
Strategia prezentată la IAA indică o abordare în care vehiculul comercial este adaptat tot mai mult la tipul de misiune de transport, de la distribuția pe străzi aglomerate până la operațiunile profesionale care necesită volum și sarcină utilă mai mari.


